Întins pe două continente, Istanbulul te cucereşte prin tradiţiile unor lumi fascinante, atât de diferite. Iată ce trebuie să vizitezi neapărat dacă ajungi acolo. Când ajungi pentru prima dată la Istanbul, îţi dai seama că orice ai citit sau credeai că ştii din ghidurile de turism nu poate cuprinde multitudinea de sentimente care te încearcă.Este
Vizitează un oraş complex, care reuşeşte să îmbine perfect vechiul şi noul, tradiţia şi modernismul. Descoperă pas cu pas Istanbulul, îmbată-te cu aroma orientală şi desfată-ţi privirea cu forme şi culori desprinse parcă din 1001 de nopţi. Cunoscut şi sub denumirea de capitala-capitalelor, Istanbul este singurul oraş care se împarte pe două continente: Asia şi
Începând de vineri, 7 iunie, compania aviatică Turkish Airlines operează o cursă Contanţa – Istanbul. Aceasta este cea de-a doua destinaţie a companiei turceşti, ea având deja o cursă Bucureşti – Istanbul. Din Constanţa, turiştii pot pleca spre Istanbul miercurea, vinerea şi duminica. Preţurile unei călătorii încep de la 99 de euro, cu taxe de
Istanbul Shopping Fest (IFS), este organizat in Istanbul pentru a treia oară in perioada 8-30 iunie 2013, si aduce cumpărăturile si distractia împreună, atat pentru consumatorii internaționali cat si pentru cei locali. Timp de 23 de zile, Istanbul Shopping Fest aduce in atentia publicului larg, bogăția istorică și culturală a orasului prin divertisment, moda, arta
“Zâna Surprizelor” îşi revine surprinzător de repede după anunţul despărţirii de Ştefan Bănică jr (45 de ani), cel care i-a fost soţ timp de şapte ani. Ieri, fotoreporterii ziarului Libertatea au surprins-o pe Andreea Marin (38 de ani) la aeroport, în timp ce aştepta avionul cu destinaţia Istanbul, unde, timp de trei zile, va avea
Agaţă harta în cui, înarmează-te cu răbdare şi porneşte la drum, dacă ţi-ai propus să vizitezi Veneţia, Londra sau Istanbul. Nu ai nevoie de spirit orientativ, oraşele sunt adevărate labirinturi pentru turiştii care ajung prima dată aici. Iată 6 din cele mai labirintice metropole din lume, potrivit Lonely Planet. Varanasi Centru spiritual al Indiei, Varanasi
După Sibiu, Londra sau Vilnius, oraşe care au purtat rând pe rând distincţia onorifică de “capitală europeană”, Germania, Ungaria şi Turcia au “mutat”, în acest an, cultura la ele acasă. Essen, Pécs şi Istanbul sunt noile epicentre reprezentative pentru valorile culturale europeane, luând locul oraşelor Linz şi Vilnius, desemnate anul trecut. În mod excepţional,
FII PRIMA CARE AFLĂ
...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine
Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT cu tendinte in lifestyle 2018: nutritie, sport, design, si social media!