Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

De Adina Stanila, pe Ultimul update Luni, 19 octombrie 2020, 13:22

Sunt sute de locuri de vizitat în România deosebit de frumoase și bogate în legende și istorii. România este uimitoare prin varietatea obiectivelor sale turistice, de la rezervații naturale sălbatice, chei spectaculoase și peșteri unice în lume, la cetăți, vestigii antice, castele renovate, muzee sau grădini botanice bine amenajate.

 

Ți-am pregătit un top variat cu 50 cele mai căutate și îndrăgite locuri de vizitat în România! Citește despre fiecare în parte, descoperă istoria și legendele din spatele lor, frumusețea lor naturală și atracțiile din fiecare zonă.

 

  1. Delta Dunării
  2. Castelul Bran
  3. Cazanele Dunării
  4. Sighișoara
  5. Castelul Peleș
  6. Cheile Bicazului
  7. Cheile Grădiștei
  8. Castelul Corvinilor
  9. Cascada Cailor
  10. Castelul de lut
  11. Cheile Nerei
  12. Băile Herculane
  13. Lacul Roșu
  14. Mănăstirea Putna
  15. Vulcanii noroioși
  16. Mănăstirea Prislop
  17. Peștera Urșilor
  18. Canionul 7 scări
  19. Cetatea Deva
  20. Muzeul Antipa
  21. Lacul Sfânta Ana
  22. Cetatea Poenari
  23. Castelul Cantacuzino
  24. Cheile Turzii
  25. Palatul Mogoșoaia
  26. Cetatea Alba Iulia
  27. Grădina Botanică din Cluj
  28. Muzeul Satului
  29. Cascada Urlătoarea
  30. Babele din Bucegi
  31. Grădina Botanică din Iași
  32. Mănăstirea Voroneț
  33. Mănăstirea Cozia
  34. Peștera Scărișoara
  35. Peștera Muierii
  36. Cetatea Rupea
  37. Sarmizegetusa Regia
  38. Lacul Colibița
  39. Cetatea Neamțului
  40. Peștera Ialomiței
  41. Sfinxul
  42. Grădina Botanică din București
  43. Cetatea Făgăraș
  44. Cetatea Histria
  45. Cascada Vălul miresei
  46. Peștera Dâmbovicioara
  47. Castelul Iulia Hașdeu
  48. Băile Felix
  49. Cimitirul Vesel de la Săpânța
  50. Mănăstirea Bârsana din Maramureș

1.Delta Dunării, paradisul cu nuferi și păsări

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Delta Dunării Murighiol

Delta Dunării te provoacă la plimbări cu lotca pe lângă malurile cu stuf și păduri sălbatice, te îmbie cu dune de nisip și plaje ascunse, te încântă cu mulțimea de flori și de păsări exotice sau cu micile sate pitorești. Este mereu în topul cu locuri de vizitat în România, în fiecare an. Rămâi cu multe amintiri speciale despre deltă, despre viața pescarilor, despre borșul lor nemaipomenit de pește și despre tradițiile lipovenești.

Plimbările cu șalupa sau cu barca pe canalele mărginite de stuf și nuferi sunt principalele atracții pentru turiști. Dar Delta Dunării are câteva obiective turistice pe care nu trebuie să le ratezi. Poți vizita cu barca pădurea Letea sau pădurea Caraorman, poți admira nuferii de pe lacul Murighiol, poți face o excursie pe apă la Gura Portiței, să te bucuri și de apele deltei, și de apa mării sau poți vizita ruinele de la Histria și Enisala, cetățile antice întemeiate de negustorii greci.

2. Castelul Bran

Știai că ”Bran” înseamnă poartă și că legendarul castel, aflat la poarta Transilvaniei, a fost ridicat de cavalerii teutoni? Istoria acestui loc este deosebit de bogată, la fel de frumoasă pe cât de misterioasă. Castelul Bran a fost un punct strategic important pentru Vlad Țepeș și a folosit domnitorului drept loc de apărare împotriva otomanilor. Turiștii străini cunosc Castelul Bran mai degrabă drept Castelul lui Dracula, vampirul pe care l-a plăsmuit imaginația scriitorului irlandez Bram Stoker. Mii de turiști vin anual să viziteze castelul lui Dracula și rămân surprinși de frumusețea lui, de legendele și locurile pitorești din zona Rucăr-Bran. Mereu găsești ceva inedit la castelul Bran, spectacole, expoziții tematice, târguri tradiționale și evenimente gastronomice savuroase.

3. Cazanele Dunării

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Este imposibil să nu te îndrăgostești de apele Dunării, dacă ajungi la Cazane sau celebra zonă Clisura Dunării. Defileul săpat de fluviu oferă turiștilor o mulțime de povești vechi, legende și atracții inedite, iar zona este una dintre cele mai frumoase obiective turistice din țară. La Cazane, Dunărea străbate cea mai frumoasă și spectaculoasă zonă a defileului. Posibilitățile de cazare sunt tot mai numeroase în ultimii ani, iar turiștii se pot bucura de plimbări cu barca pe Dunăre, de trasee montane în Parcul Național Porțile de Fier, de vizite la mănăstirea Mraconia sau la muzeele din Drobeta Turnu Severin. Primăvara, sunt minunate crângurile cu liliac înflorit pe munți, iar turiștii perseverenți pot căuta laleaua de Cazane, o adevărată frumusețe care crește doar în țara noastră. Ascunse în malurile Dunării și parțial inundate, pot fi vizitate cu barca peștera Ponicova și Grota Veterani, iar la Cazanele Mici te așteaptă chipul maiestuos al regelui Decebal, sculptat în stâncă.

4. Cetatea medievală de la Sighișoara

Întemeiată de coloniștii germani veniți din regiunea Rinului de Nord, Sighișoara se dezvoltă continuu datorită breslelor de meșteșugari tot mai puternice și bogate. Ea a rămas până azi una dintre cele mai frumoase și cea mai mare cetate medievală încă locuită din Europa. În mod cert este unul dintre deosebitele locuri de vizitat în România unde te poți întoarce în fiecare an.

Turnul cu Ceas, care adăpostește Muzeul de Istorie al localității, Turnul Fierarilor, Turnul Cizmarilor sau Scara Școlarilor acoperită cu pod de lemne reprezintă câteva dintre punctele de atracție inedite ale cetății, unde poți gusta farmecul ei medieval. În piața centrală te poți relaxa la una dintre terasele umbrite înainte de a explora magazinele obiecte meșteșugărești, ceasuri, bijuterii și antichități valoroase. Sighișoara rămâne un punct de reper pentru Transilvania și România și o amintire de neuitat pentru toți turiștii amatori de istorie și experiențe inedite.

5. Castelul Peleș

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Castelul Peleș

Puține castele în lume se întrec în frumusețe cu Peleșul nostru din Sinaia. Reședință de vară a regilor României, ridicat la porunca lui Carol I, Castelul Peleș a scăpat ca prin minune de distrugere în timpul comunismului datorită unei minciuni bine ticluite de administrator. Familia Ceaușescu a fost mințită că tapiseriile și podelele din lemn ale castelului ar fi fost împânzite de un mucegai care putea provoca boli. Așa au fost salvate comorile din Peleș și ne putem bucura azi de un adevărat tezaur cu numeroase picturi, vase, ceasuri, armuri, tapiserii și mobilier de o valoare inestimabilă. Este singurul castel din România unde poți trăi clipe autentice din viața familiei regale, unde poți vedea obiectele folosite de ei, dormitoarele lor, vasele din care mâncau, obiectele folosite la ceremonii, cărți și documente autentice. Alături de Castelul Pelișor, Castelul Peleș este o destinație mereu surprinzătoare la fiecare vizită.

6. Cheile Bicazului

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Formate de apa râului Bicaz, aceste chei spectaculoase și pitorești fac legătura dintre Transilvania și Moldova. Cheile Bicazului, cu o lungime de peste 6 km, se desfășoară între Lacul Roșu în amonte și localitatea Bicaz-Chei în aval. Această formațiune geologică deosebită este inclusă în Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș (6.575 ha), situat pe teritoriul județelor Harghita și Neamț. Aceste chei formează cel mai cunoscut și cel mai atrăgător defileu din Carpații Orientali, deosebit de îndrăgit de alpiniști. Cel mai spectaculos loc din Cheile Bicazului se află în aval de Serpentina Mare, unde Piatra Poienii și Muntele Bardoș se apropie doar la câțiva metri. Acest loc se numește Poarta ladului, urmată apoi de Pridvorul ladului. Zona este de o frumusețe rară, cu mulți afluenți care se varsă în apele Bicazului, cu piscuri semețe și peșteri care ascund povești stranii.

7. Stațiunea Cheile Grădiștei

Dezvoltată într-un ritm rapid, în ultimii 15 ani, Cheile Grădiștei s-a transformat într-o stațiune tot mai modernă, destinată sportului. Găsești hoteluri și pensiuni cu sute de camere, restaurante lăudate pentru meniul savuros, dar mai ales toate facilitățile de care are nevoie o persoană împătimită de sport. Este locul unde se antrenează adesea echipele noastre naționale și singura stațiune de munte care organizează competiții sportive cu participare internațională. Aflată pe un platou însorit, la numai 5 km de Moeciu, ea este străjuită de piscurile Bucegilor și de munții Piatra Craiului. Peisajul îți taie răsuflarea, iar traseele montane îți oferă cele mai frumoase clipe de relaxare în natură.

8. Castelul Corvinilor

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Castelul Huniazilor sau Castelul Corvinilor, ridicat în Hunedoara, este cea mai mare construcție medievală din România cu dublu rol, civil și militar. Castelul ridicat de Iancu de Hunedoara este inclus în topurile de prestigiu cu cele mai frumoase destinații istorice din lume și este folosit adesea drept décor pentru filme romantice și filme de epocă. Castelul Corvinilor este cea mai vestită proprietate de a lui Iancu de Hunedoara, dar arhitectura de azi a fost îmbogățită în timp de diverși proprietari care au mai adăugat ziduri și turnuri de apărare, săli și camere de onoare, precum și spații care serveau miliarilor și civililor din castel.

9. Cascada cailor

Cascada Cailor este situată în apropiere de stațiunea turistică Borșa, în partea de nord-est a Munților Rodnei. Apa adunată într-un circ glaciar se scurge peste un abrupt calcaros numit ˝Podul Cailor˝, în mai multe trepte, rezultând cea mai mare cascadă din țară și unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în România. Se află la altitudinea de 1300 m iar căderea de apă este de 90 metri. Cascada este accesibilă din mai multe direcții, dinspre Borșa-Complex cu telescaunul, sau pe jos, sau dinspre zonele mai înalte ale Munților Rodnei. Denumirea cascadei provine de la o legendă în care se spune că o herghelie de cai încolțită de urși s-a aruncat în prăpastie.

10. Castelul de lut din Valea Zânelor

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Castelul de Lut de pe Valea Zanelor Sibiu Romania

O legendă veche spune că în valea de pe malul râului Porumbacu, sub piscurile semețe ale Făgărașilor, veneau zânele în zori să se bucure de apă și de soare. În această vale cu un peisaj mirific, cu fânețe parfumate și lumină magică, doi tineri întreprinzători au ridicat un Castel de lut ca o casă din povești, locuită de pitici și zâne. În castel nu te poți caza, dar grădina largă din jurul lui, amenajată cu multe flori, cu brazi, cu iarbă deasă și mobilier rustic te îmbie să te așezi câteva ore la un picnic savuros.

11. Parcul Național Cheile Nerei Beușnița

Frumusețea sălbatică a Cheilor Nerei atrage mii de turiști în parcul național din Banatul Montan, fermecați de flora bogată a muntelui și de lacurile și cascadele ascunse în pădure. Situat în județul Caraș Severin, în zona de vest a țării, vremea blândă face ca aici să se dezvolte specii rare plante și vietăți de apă, pe care nu le întâlnești în altă parte a țării. Străbătând Parcul, Râul Nera sapă în stâncile calcaroase cele mai lungi chei din România, cu o lungime de 23 km.

12. Băile Herculane

Renumită pentru apele sulfuroase descoperite din vremuri străvechi, Băile Herculane este stațiunea cea mai căutată pentru tratamentul bolilor articulare, bolilor de piele și a diverselor afecțiuni respiratorii, cardiologice sau neurologice. A fost îndrăgită de Împărăteasa Sissi a Austriei care și-a petrecut la Herculane câteva vacanțe liniștite, departe de presiunile politice ale imperiului. Tot aici veneau membrii Casei Regale a României și o mulțime de personalități culturale și politice ale Europei. În anii comunismului s-a dezvoltat turismul și s-au extins centrele de tratament, iar în prezent stațiunea renaște după starea de degradare în care a fost lăsată după Revoluție. Serviciile hoteliere sunt la standarde europene, iar zona oferă o mulțime de obiective turistice de vizitat, precum și trasee pe munții din împrejurimi pentru cei care iubesc sportul.

13. Lacul Roșu

Puțini turiști mai știu azi că vechiul nume pe care îl avea Lacul Roșu a fost Ucigașul. El s-a format în urma unui cutremur deosebit de puternic din anul 1838, care a avut 6,9 grade pe scara Richter și a declanșat prăbușirea stâncilor și aluviunilor de pe versanții muntelui Ghilcoș. Povestea spune că pământul a acoperit un sat întreg, omorând toți locuitorii, iar apa lacului a fost roșie de sângele lor zile întregi. Dar este numai o poveste. În schimb, frumusețea lacului este autentică și este foarte apreciată de turiștii care vin aici pentru peisajul montan deosebit, pentru liniște și relaxare, pentru aerul proaspăt și pentru traseele de munte.

14. Mănăstirea Putna

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Mihai Eminescu îi spunea acestei mănăstiri de o frumusețe fără seamăn Ierusalimul românesc, renumită fiind pentru comorile și bogățiile ei spirituale și culturale. Mănăstirea Putna a fost una dintre cele mai importante ctitoriri religioase şi arhitecturale ale voievodului Ştefan cel Mare. Ridicată în localitatea cu același nume, mănăstirea este un popas obligatoriu pentru turiștii care vor să cunoască Bucovina cu toate frumusețile ei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult și icoane unicat în țară.

15. Vulcanii noroioși de la Berca

Peisajul arid, de-a dreptul selenar pe care îl formează vulcanii de gaze și noroi pe meleagurile buzoiene este o curiozitate naturală rar întâlnită în lume. Pe la 1870 și ceva, Alexandru Odobescu spunea despre vulcanii noroioși că sunt gurile iadului, pe unde se scurge noroiul rece ca gheața și balele Necuratului care a spurcat tot locul, de nu mai cresc nici măcar ciulinii. Oamenii locului vorbesc despre căpcăuni din vremuri de legendă, dar geologii ne asigură că sunt vulcani în toată puterea cuvântului, doar că sunt în miniatură și nu reprezintă niciun pericol.

16. Mănăstirea Prislop

Una dintre cele mai importante așezăminte religioase din Transilvania, Mănăstirea Prislop este locul de veci al părintelui Arsenie Boca și ctitoria Sf. Nicodim, unul dintre marii îndrumători ai monahismului românesc medieval. Biserica veche din piatră a fost ridicată în secolul al XIV-lea, iar părintele Arsenie Boca a avut o contribuție importantă la renovarea ei și îmbogățirea patrimoniului bisericesc al mănăstirii. În ultimii ani, a devenit un adevărat loc de pelerinaj, turiștii și credincioșii căutând alinarea și puterea pe care o dădea în timpul vieții sale părintele Boca tuturor celor care îi căutau sfatul.

17. Peștera urșilor

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Peștera Urșilor din Apuseni

Descoperită în anul 1975, pe când se lucra la o carieră de marmură, Peștera Urșilor este una dintre cele mai spectaculoase peșteri de la noi și unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în România. Ea se află în Munții Apuseni, în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa. Numele peșterii se datorează numeroaselor fosile de „urși de cavernă” (Ursus spelaeus) descoperite aici. Peștera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La bătrânețe, ca multe alte mamifere (ex. elefantul african) ursul de peșteră se retrăgea să moară în același loc ca și strămoșii săi. Mărturie stau numeroasele cimitire descopertite în peșterile din România (Peștera Bisericuța, Peștera cu Oase). Pe lângă scheletele de urși, au mai fost descoperite și fosile de capră neagră, leu și hienă de peșteră. Dar mult mai spectaculoase decât scheletele sunt stalactitele și stalagmitele peșterii, care oferă peisaje stranii și inedite.

18. Canionul 7 scări

Este suficient să traversezi o singură dată Canionul 7 scări și apoi te vei întoarce aici an de an. Un labirint de stânci abrupte și scări de metal printre cascade îți pune inima în mișcare și pompează adrenalină în toate fibrele. Pare dificil, dar nu este deloc! Poate doar pentru persoanele claustrofobe, dar și acestea pot fi ajutate cu răbdare să treacă prin canion. Experiența este inedită, iar la capăt te simți cu adevărat victorios și ai vrea să te întorci.

19. Cetatea Deva

Panorama orașului Deva și a zonei este cu adevărat deosebită, admirată din Cetatea Devei. Ridicată prin secolul al XIII-lea, cetatea medievală a fost adesea singura piedică de netrecut din calea tătarilor și a otomanilor. Cetatea Devei a fost ridicată pe un con vulcanic în locul în care Mureşul formează un defileu între Munţii Apuseni şi Munţii Poiana Ruscă, iar amatorii de paranormal spun că de sub cetate ar pleca tuneluri secrete până la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Nu știm cât este de adevărat, dar poveștile misterioase ale acestei cetăți au o savoare aparte.

20. Muzeul Antipa din București

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Dr. Grigore Antipa a fost cel care a realizat prima dată în lume dioramele biogeografice, un model pe care muzee mari din Europa l-au preluat de la Muzeul Antipa. Muzeul Național de Istorie Naturală își are începuturile în cabinetul de istorie naturală a Marelui Ban Mihalache Ghica, un împătimit colecționar care adunase de prin lume sute de fosile, colecții de minerale, mamifere și păsări, serii de monede antice și obiecte de artă vechi. Cercetarea și dezvoltarea muzeului continuă azi, fiind un muzeu viu, cu numeroase expoziții tematice, evenimente și experiențe inedite pentru copii și adulți deopotrivă.

21. Lacul Sfânta Ana

Singurul lac vulcanic din România ascunde un secret puțin știut de turiști. Lacul Sfânta Ana, din apropierea stațiunii Tușnad, nu are izvoare. Apa lui se adună doar din zăpezi și ploi și cu toate acestea, este de o puritate ridicată. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale. O altă curiozitate a lacului ține de emanațiile mofetice descoperite pe fundul lacului și pe pereții craterului. Datorită acestor emanații, cine cunoaște bine zona poate spune dacă va ploua sau dacă va fi soare. Dar despre această taină, poți citi mai multe într-un material mai amplu despre lacul Sfânta Ana.

22. Cetatea Poenari din Argeș

Celebra fortăreață a lui Vlad Țepeș, care apăra trecerea spre Valea Argeșului, este azi un loc plin de legende și fantome, foarte îndrăgit de turiștii care traversează Transfăgărășanul. Aflată la numai 10 minute cu mașina de Curtea de Argeș, Cetatea Poenari are o formă alungită, cu cinci turnuri și ziduri masive, construite pe un colț de stâncă la o înălțime de 400 de metri față de nivelul văii. Panorama de la cetate este deosebită, iar poveștile locului sunt și mai atrăgătoare.

23. Castelul Cantacuzino din Bușteni

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

După ce ai vizitat faimosul Peleș din Sinaia, trebuie neapărat să ajungi la Bușteni pentru a vizita Castelul Cantacuzino. Întemeietorul lui, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a avut ambiția de a ridica un palat mai frumos decât cele ale familiei regale, iar castelul său din Bușteni, chiar dacă nu întrece Peleșul, este considerat azi unul dintre cele mai frumoase din țară. Picturile interioare au fost restaurate și poți vedea aici o colecție heraldică, iar curtea castelului oferă un loc special de recreere, cu poienițe, havuzuri și o grotă artificial amenajată, care are povestea ei.

24. Cheile Turzii

Aflate la numai 6 km de Turda, în județul Cluj, Cheile Turzii reprezintă o arie protejată deosebit de frumoasă, de-a lungul râului Hășdate și unul dintre cele mai spectaculoase locuri de vizitat în România. Cheile nu sunt lungi, având o lungime de numai 1300 de metri, dar pe alocuri pereții munților se ridică și la 200 de metri înălțime. Cheile Turzii oferă un peisaj de o rară sălbăticie: stânci înalte și abrupte, creste ascuțite, turnuri de piatră, vâlcele pietroase, grohotișuri, arcade etc. Traseul prin chei, îmbunătățit cu punți de lemn, te duce spre peșteri și arcade, căderi de apă și peisaje pitorești. Iar alpiniștii găsesc aici 200 de trasee de cățărare, unele dintre ele deosebit de dificile.

25. Palatul Mogoșoaia

Construit la începutul anilor 1702 de către Constantin Brâncoveanu, Palatul Mogoșoaia a intrat ulterior în posesia familiei Bibescu. El se află pe malul lacului cu același nume din localitatea Mogoșoaia, la 20 de minute de București. Complexul conține clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeți, ghețăria și cavoul familiei Bibescu, precum și biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curții. Principala clădire a complexului de la Mogoșoaia este rezervată apartamentelor familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct din curte pe o scară exterioară ce dă într-un balcon amplasat pe fațadă. Parterul palatului conține camerele servitorilor, iar la subsol se află o pivniță cu un tavan format din patru domuri. Fațada dinspre lac este și ea una aparte cu o logie de inspirație venețiană, cu trei arcade.

În prezent, Palatul Mogoșoaia adăpostește Muzeul de Artă Brâncovenească și este un important punct de atracție turistică. Din 2010, moștenitorii de drept al Marthei Bibescu, care trăiesc în Marea Britanie, se luptă în justiție pentru recuperarea complexului, sau la nevoie pentru obținerea unei despăgubiri adecvate.

26. Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia

Cea mai importantă fortăreață a Transilvaniei, cetatea Alba Carolina a fost terminată la începutul secolului al XVIII-lea și avea ca scop întărirea puterii habsburgice în această zonă, precum și apărarea împotriva atacurilor Imperiului Otoman. Înconjurată de ziduri masive și păzită de șapte bastioane, Cetatea Alba Iulia era considerată de neînvins. A fost o singură dată atacată de oastea maghiară, dar fără succes. Pe cât de masive erau construcțiile, pe atât de frumos este azi întregul ansamblu, renovat cu fonduri europene. Clădirile din interiorul cetății sunt adevărate bijuterii arhitecturale, statuile și porțile sunt impresionante. Fortificația are azi un aer elegant și baroc și a devenit un loc prielnic pentru festivaluri medievale, pentru concerte și evenimente culturale internaționale.

27. Grădina Botanică din Cluj

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Grădina Botanică din Cluj

Întinsă pe o suprafață de 14 hectare, în partea sudică a Clujului, Grădina Botanică ”Alexandru Borza” a reușit să se dezvolte în timp atât ca un obiectiv turistic atractiv cât și ca important spațiu didactic și științific din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Grădina conține pe teritoriul său peste 10 000 specii de plante din toate colțurile lumii, fiind structurată pe mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic și medicinal. Dar cele mai atrăgătoare locuri sunt Grădina Japoneză, Grădina Romană, lacurile și etajul alpin, străbătut de pârâul Țiganilor. S-au creat drumuri, cărări și poteci, care au fost pavate și pietruite în parte, iar altele acoperite cu nisip. S-au construit două florării de zid și lemn, o casă mare de iernare pentru plantele mediteraneene, cu încălzire centrală și apă caldă, la care s-a atașat o seră de fier. Există și o seră pentru palmieri, precum și o zonă pentru cactuși, dar tot flora de pe meleagurile noastre, bogată în flori variate este mai atractivă pentru turiști. Grădina a fost deschisă publicului în anul 1925 și de atunci este considerată cea mai frumoasă din țară.

28. Muzeul Satului din București

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și-a deschis porțile pentru public în anul 1936. Expoziția permanentă acoperă o suprafață de 14 ha având 380 de monumente, 60.000 de obiecte în colecțiile de patrimoniu și peste 250.000 de documente de arhivă referitoare la sat și viața sa tradițională. Expozițiile permanente și cele temporare atrag un număr de 500.000 de vizitatori anual. Muzeul Satului este obiectivul cultural cel mai vizitat din România, deschis în toate zilele săptămânii. Aflat pe malul lacului Herăstrău, chiar în mijlocul capitalei României, vizitatorul de pretutindeni are bucuria de a întâlni un „sat” adevărat, cu monumente şi artefacte din sec. al XVII-lea, până la începutul sec. XX. Construcţii reprezentative provenite din importante zone etnografie ale țării au căpătat o a doua viaţă la Muzeul Naţional al Satului care merită vizitat în orice anotimp și mai ales în zilele în care se organizează târguri și ateliere creative.

29. Cascada Urlătoarea

Cascada formată de pârâul Urlătoarea se află la numai o oră de mers pe jos de Bușteni, la capătul unui traseu montan foarte ușor, pe care îl pot străbate și copiii de grădiniță, și bunicii mai în vârstă. Traseul este marcat cu punct roșu din Bușteni și pornește de la stația de telecabină. Urcușul este domol, se pleacă de la 885 m și se ajunge la Cascada Urlătoarea  la 1055 m altitudine.

30. Babele de pe platoul Bucegi

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Stâncile gârbovite, ca niște babe aflate la sfat, stau martore de secole în vârful Baba Mare din Munții Bucegi, la câțiva pași de Sfinx. Zăpezile și viscolele care mătură platoul Bucegilor au sculptat aceste formațiuni stâncoase stranii în jurul cărora s-au adunat multe povești și legende. Babele din Bucegi au fost supranumite „Altarele ciclopice din Caraiman” care, poate, erau închinate Soarelui și Lunii sau lui Marte, zeu al războiului și al agriculturii. Despre apariția lor s-au formulat diverse teorii. Unii cercetători apreciază că agenții modelatori au fost apa și vântul cu sprijinul înghețului și dezghețului. Însă nu poate fi negată intervenția umană la finisarea formelor mai mult sau mai puțin regulate.

31. Grădina Botanică din Iași

Prima grădină botanică universitară din țară a fost înființată la Iași, în anul 1856, și poartă numele fondatorului, medicul şi naturalistul Anastasie Fătu. Grădina Botanică din Iași este cea mai mare din ţară și este unică prin numărul mare de specii vegetale şi prin măsurile speciale de conservare aplicate. Amenajarea grădinii s-a făcut pe Dealul Copou, acolo unde trăiește teiul argintiu al lui Mihai Eminescu. Specialiștii acestei grădini au reușit să înmulțească celebrul tei și să obțină doi copaci identici în anul 1981. Ai nevoie de cel puțin trei zile pentru a străbate toate zonele grădinii, serele cu plante exotice și mediteraneene, aleile din jurul lacului, parcul cu trandafiri sau crângurile cu sute de specii de arbori și arbuști.

32. Mănăstirea Voroneț

Celebră pentru picturile ei în tonuri albastre unice în țară, Mănăstirea Voroneț, ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare, este numită adesea Capela Sixtină a Orientului. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme, și face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, mănăstirea devine un important centru de credință, educație și cultură. Au existat aici o școală în care se predau slavona și româna veche și o scriptorie unde se copiau texte religioase de mare însemnătate. Tot de pe timpul lui Ștefan datează și pictura interioară a bisericii. Dar pictura exterioară datează din timpul domniei lui Petru Rareș și este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești.

33. Mănăstirea Cozia

Ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia se află în Călimănești, ridicată chiar pe malul râului Olt. Este unul dintre cele mai frumoase complexe mănăstirești din Oltenia. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea și înfrumusețarea mănăstirii, pe timpul său fiind realizată pictura interioară, un adevărat monument religios și artistic. Mănăstirea a fost de mai multe ori renovată și îmbogățită de domnitorii valahi, dar a trecut și prin momente cumplite când a fost transformată în închisoare sau în grajd pentru cai. Atacurile turcilor și apoi invazia soldaților nemți în timpul războiului mondial a adus mari stricăciuni mănăstirii, dar frumusețea ei a rămas la fel de impresionantă până în zilele noastre.

34. Peștera Scărișoara

Faimoasa Peșteră din Parcul Național Apuseni ascunde al doilea ghețar ca mărime din lume, aflat în subteran. Cum ajungi la gura peșterii, trebuie să cobori treptele de metal care duc la o adâncime de 48 de metri. Aici începe intrarea în peșteră, un loc unde zăpada nu se topește niciodată datorită temperaturilor foarte scăzute din subteran. Trebuie să te îmbraci cu o geacă călduroasă, cu bocanci și pantaloni groși pentru a te bucura pe îndelete de vizita în peșteră. Peștera este formată dintr-o singură încăpere cu o întindere totală de peste 700 de metri în mijlocul căreia se află blocul de gheață vechi de peste 4000 de ani, cu un volum măsurat de 80.000 de metri cubi. În peșteră se pot admira stalagmite de gheață, unele permanente, altele prezente doar pe perioada iernii, precum și un relief carstic bogat în diversitate si impresionant ca frumusețe.

35. Peștera Muierii

Aflată în comuna Baia de Fier din județul Gorj, Peștera Muierii sau a Muierilor a fost săpată în masivul Parâng de râul Galbenul.  Peștera s-a format acum 125 milioane de ani, iar procesele de eroziune continuă și azi. Cu o lungime de peste 3.500 de metri, Peștera Muierilor este compusă din patru Galerii dispuse pe două niveluri. După electrificarea peșterii, între anii 1963 și 1978 aceasta a devenit cel mai popular obiectiv turistic speologic al României, fiind vizitată anual de mii de turiști. Remarcabil este faptul că Peștera Muierilor are două intrări, iar turiștii traversează muntele prin interior, ieșind la stânga față de Cheile Galbenului, unde pot fi admirați pereţii plini de stânci amenințătoare ai Parângului.

36. Cetatea Rupea

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Abandonată în 1790, distrusă de zăpezi și ploi, ajunsă într-un stadiu avansat de degradare, Cetatea Rupea a renăscut după renovările extinse care s-au încheiat în 2013. Azi, cetatea este o adevărată bijuterie și un monument istoric cu o poveste fascinantă. Primele semne de locuire din această zonă datează din neolitic, iar dealul Cohalmului din orașul Rupea a fost dintotdeauna adăpost și loc de apărare pentru locuitori. În vremea dacilor, pe aceste locuri a fost ridicată dava cunoscută sub numele de Rumidava sau Ramidava. Această primă cetate antică este evocată de astronomul Ptolemeu sub numele de Ramidava, considerând-o ca una dintre cele mai importante cetăți ale Daciei. Cetatea medievală a fost mult mai târziu ridicată și consolidată de sași, a trecut prin incedii și distrugeri, a fost loc de refugiu în fața ciumei și a soldaților din Imperiul Habsburgic. Dar azi, ea atrage mii de turiști prin frumusețea ei robustă și poveștile stranii ascunse între ziduri masive.

37. Sarmizegetusa Regia

Cetatea de pe stâncă sau cetatea de la înălțime s-ar traduce complicatul nume pe care îl are Sarmizegetusa Regia. Era cetatea regelui, a marelui Decebal, și inima Daciei, o așezare impunătoare pe Dealul Grădiștii, în jurul căreia locuințele se întindeau pe o rază de 3 km. Din nefericire, nu s-a mai păstrat nimic din această cetate, decât un calendar rotund din piatră. Stălpii și blocurile de piatră aranjate circular pe urmele unor vechi ruine au fost amplasate pentru filmul ”Dacii” al lui Sergiu Nicolaescu. În realitate, cetatea, altarele, zidurile de apărare și toate locuințele au fost rase de pe fața pământului de romani, după ce l-au înfrânt pe Decebal. Sarmizegetusa a fost cercetată în adâncurile ei prea puțin, poate numai 5%, și ascunde multe comori și taine.

38. Lacul Colibița

Poveștile de acum un secol spun că aerul de la Colibița este atât de curat și binefăcător că poate vindeca afecțiuni pulmonare grave. Istoria păstrează mărturia unor oameni care s-au vindecat de tuberculoză pe aceste meleaguri, unde a funcționat și un sanatariu până în anul 1944, când a fost distrus de incendiu. Lacul Colibița s-a format destul de recent, după construcția barajului pe râul Bistrița între anii 1977 – 1991. El reprezintă poarta de intrare în Munții Călimani și locul de unde poți pleca pe trasee montane sau poți face plajă pe mal, te poți plimba cu barca sau poți pescui și te poți relaxa în voie. Este unul dintre cele mai liniștite și pitorești locuri de vizitat din România.

39. Cetatea Neamț

Ridicată pe stânca Timuș de pe Culmea Pleșului, Cetatea Neamț este una dintre fortărețele medievale ale Moldovei cu rol de apărare în fața năvălirii otomane. Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I și a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare. La începutul secolului al XVIII-lea, cetatea este distrusă, dar numai parțial, la ordinul Porții Otomane și ajunge treptat o ruină. Abia în anul 2009 și-a redeschis porțile către public, refăcută aproape complet. Au fost amenajate 21 de încăperi, printre care sala de sfat și judecată, sala armelor, închisoarea, camera de provizii, sala de mese, paraclisul etc. În unele camere este recreată atmosfera din vremurile trecute, când cetatea era locuită. În încăperea ce servea ca închisoare se află patru manechine imaginând răufăcători, legați cu lanțuri.

40. Peștera Ialomiței

Datorită zonei ușor accesibile din Bucegi și datorită bisericuței de aici, Peștera Ialomiței este, poate, cea mai vizitată și cea mai cunoscută din România. Peștera se află pe versantul drept al Cheilor Ialomiței, în localitatea Moroeni, județul Dâmbovița, pe Muntele Bătrâna, la circa 10 km de izvoarele râului Ialomița. Peștera Ialomiței se desfășoară pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 480 m, din care 400 m sunt accesibili turiștilor. Se poate pătrunde în peșteră până la punctul numit „la Altar” urmând în amonte o porțiune de încă 80 m, cu galerii și săli. Gura peșterii se deschide pe o terasă orizontală, ce se găsește la 18 m deasupra fundului văii. Chiar la intrarea în Peșteră se află Mănăstirea Ialomiței, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de voievodul Țării Românești Mihnea cel Rău.

41. Sfinxul din Bucegi

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Este uimitor cum Sfinxul egiptean de la Gizeh are aceeași înălțime cu Sfinxul nostru din Bucegi. Pasionații de mistere găsesc o mulțime de asemănări între cele două capete monstruoase, dar Sfinxul din Bucegi rămâne un mare mister al naturii, asupra căruia omul a avut prea puțin de a face. Format dintr-un bloc mare de piatră sculptat de viscole și zăpezi, Sfinxul aflat pe platoul Bucegi măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime. Arhitectul peruan Daniel Ruzo declara la un moment dat că Sfinxul seamănă cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă de pe podișul Marcahuasi, din Peru, numit „Monumentul Omenirii”. S-au emis și teorii conform cărora Sfinxul ar ascunde intrarea spre un portal misterios, cu energii telurice fantastice. Indiferent că este un simplu megalit săpat de vremuri sau un străjer din altă lume, Sfinxul trebuie văzut măcar o dată în viață.

42. Grădina Botanică din București

O vizită în Capitală nu poate fi completă fără o plimbare lungă prin Grădina Botanică, aflată peste drum de Palatul Cotroceni. Muzeul grădinii se află chiar la intrare și este găzduit într-o clădire în stil brâncovenesc. Deosebite sunt și serele mari din sticlă, construite după modelul serelor din Liege, Belgia. Grădina găzduiește 10.000 de specii de plante din toate zonele lumii și peste 1000 de specii exotice. Recent, a fost refăcut Rozariumul, cu alei și arcade noi, iar în zonele cu pădure de foioase au fost pavate alei de promenadă și au fost create noi spații pentru cultura plantelor cățărătoare. În zona coniferelor, poți întâlni oricând veverițe jucăușe, iar lacul din grădină este casa unui stol bogat de rațe.

43. Cetatea Făgăraș

Una dintre cele mai frumoase cetăți din România, cu un muzeu bogat cu peste 20.000 de piese, se află în Făgăraș și nu trebuie să o ocolești, mai ales dacă ai trecut și pe la Sighișoara. În urmă cu numai câțiva ani, cetatea nu era deloc cunoscută. A fost nevoie de un amplu proces de restaurare și de amenajarea unui muzeu cu adevărat inedit, iar cetatea atrage acum câteva mii de vizitatori pe an. Ea are o vechime de 600 de ani și a fost locul de bal al doamnei Stanca, soția lui Mihai Viteazu, dar și închisoare cu instrumente de tortură de-a dreptul barbare.

44. Cetatea Histria

Ruinele cetății pot fi vizitate pe teritoriul localității Istria din județul Constanța și constituie urmele a ceea ce a fost cândva primul oraș grecesc atestat pe teritoriul României, lângă Marea Neagră. Histria a fost întemeiată de coloniști greci din Milet în jurul anilor 630 – 650 î.Hr. și deservea ca port. În Histria au fost bătute primele monede de pe meleagurile noastre, monede de argint care aveau simbolul orașului, repezentat de un vultur pe un delfin, iar pe revers două capete umane alăturate și inversate.

45. Cascada Vălul Miresei

Cu o cădere de apă de 30 de metri, Cascada Vălul Miresei sau Cascada Răchițele este una dintre cele mai frumoase din țară. Ea se află pe Valea Stanciului, în comuna Răchițele din județul Cluj. Traseul către această cascada este deosebit de frumos și accesibil cu mașina, chiar dacă nu este un drum asfaltat.

46. Peștera Dâmbovicioara

Situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, la un km de satul Dâmbovicioara, peștera a fost săpată în munte de apele repezi ale pârâului Dâmbivicioara, afluent al râului Dâmbovița. Spre deosebire de alte peșteri umede, aceasta este o peșteră uscată, deoarece pârâul și-a croit altă albie și este totodată o peșteră mai caldă, cu o temperatură de 10 – 12 °C și cu o umiditate moderată. Peștera Dâmbovicioara este formată dintr-o galerie unică, cu o lungime totală, de 555 m. Deși această lungime este incomparabil mai mică față de alte peșteri din România, Peștera Dâmbovicioara este cea mai lungă din zonă.

47. Castelul Iulia Hașdeu

O clădire stranie, cu accente mistice, Castelul Iuliei Hașdeu a fost ridicat de scriitorul Bogdan Petriceicu Hașdeu în amintirea fiicei sale care a murit de tuberculoză la 18 ani. Castelul construit în localitatea Câmpina este unul dintre cele mai curioase locuri de vizitat în România prin arhitectura lui deosebită. Iulia Hașdeu a fost un copil minune, un adevărat geniu, delicată, frumoasă, cu preocupări înalte, deosebit de admirată de personalitățile vremii. Iulia Hașdeu a fost prima tânără româncă acceptată la numai 16 ani la Universitatea Sorbona din Paris, pe când alții abia terminau studiile secundare.

48. Băile Felix

Cea mai mare stațiune balneară din România, aflată la numai 10 km de Oradea, Băile Felix și-au primit numele de la călugărul Felix Helcher care era, la începutul anilor 1700 administrator al mănăstirii din Sânmartin. Izvoarele termale de la Băile Felix sunt printre cele mai complexe și eficiente din lume, tratând o mulțime de boli interne, articulare și boli de piele. Izvoarele au fost descoperite probabil în anii 1200, dar primele clădiri și primele sejururi au fost făcute aici între 1711 și 1721 la recomandarea călugărului Felix. În prezent, Băile Felix dispune de hoteluri la standarde înalte, piscine interioare și exterioare, și de baze de tratament unde vin mii de turiști anual.

49. Cimitirul Vesel din Săpânța

Locuri de vizitat în Romania. 50 de obiective turistice pentru un an întreg!

Cimitirul Vesel se află în localitatea Săpânța, județul Maramureș, și este faimos pentru crucile lui viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viața decedaților. Pe unele cruci sunt scrise versuri în care sunt amintite, cu nuanțe comice și triste, cele mai importante evenimente din viața celor înhumați. Fondatul cimitirului a fost Stan Ioan Pătraș care, probabil, s-a inspirat dintr-o veche credință a strămoșilor noștri conform căreia trebuie să facem ghaz de necaz și să râdem de moarte, ca să îl petrecem cu inima mai ușoară pe cei plecați de lângă noi. Din 1935 datează primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate în lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber unic în lume.

50. Mănăstirea Bârsana din Maramureș

Aflat la ieșirea din localitatea Bârsana, ansamblul monastic de pe valea Izei este unicat în țară și în lume. Biserica istorică se numără printre cele mai înalte din țară și este de o frumusețe rară, construită din bârne înnegrite din lemn, după tehnicile vechi din Maramureș. Complexul monahal de la Bârsana cuprinde, alături de biserica în stil maramureșean, altarul de vară, un aghiasmatar, o casă voievodală, dar și un minunat Muzeu de icoane și carte veche în amintirea lui Gavril de Bârsana. Intrarea se face pe o poartă tipic maramureșeană și întreaga așezare mănăstirească oferă vizitatorilor un colț rupt din rai, unde simți cu adevărat că ai ajuns în Maramureșul autentic.

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro