Canionul 7 scări, adrenalină, mișcare și cascade spectaculoase

De Adina Stanila, pe
Este suficient să traversezi o singură dată canionul 7 scări și apoi te vei întoarce aici an de an. Un labirint de stânci abrupte și scări de metal printre cascade îți pune inima în mișcare când urci munții prin canionul 7 scări.

Traseul prin Canionul 7 scări îți pompează adrenalină în toate fibrele! De câțiva ani, de când a fost reabilitat și s-au montat scări sigure din metal, defileul acesta îngust între stânci, presărat cu ape învolburate, a devenit destinația preferată a mii de turiști și unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din România.

Canionul 7 scări pare dificil, dar nu este deloc! Poate doar pentru persoanele claustrofobe, dar și acestea pot fi ajutate cu răbdare să treacă prin canion. Experiența este inedită, iar la capăt te simți cu adevărat victorios și ai vrea să te întorci. Urcă și bunicii, și nepoții! Dar neapărat cu încălțăminte de munte, cu talpă aderentă, pentru că scările sunt în permanență ude de la apa pârâului, și cu o geacă impermeabilă.

Cum ajungi la Canionul 7 scări

canionul 7 scări

canionul 7 scări

Defileul îngust și abrupt între stânci a fost săpat în munții Piatra Mare de un afluent al pârâului Șipoaia care se varsă în râul Timiș. La acest defileu în șapte trepte, de unde îi vine și numele de Canionul 7 scări, se ajunge din localitatea Timișul de Jos, aflată pe DN1, în județul Brașov. Din sat se pornește pe traseul cu bandă galbenă, prin poieni și se urcă pe munte aproximativ o oră pentru a ajunge la zona amenajată de unde se intră în canion.

Traseu scurt, dar spectaculos în orice anotimp

Canionul 7 scări, adrenalină, mișcare și cascade spectaculoase

scări abrupte în canion pe lângă cascade

Lungimea defileului este de numai 160 metri cu o diferență de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 948 metri. Traseul poate fi străbătut în numai 30 de minute, dacă vrei să faci mișcare intensă. Dar poți prelungi momentele plăcute lângă cascadele răcoroase, îndeosebi în zilele foarte călduroase de vară.

Treptele defileului au înălțimi între  2,5 și 15 metri, două dintre scările de metal fiind foarte lungi și abrupte și puțin mai greu de urcat de către persoanele care nu au excercițiu. Cu puțină atenție și răbdare, oricine poate străbate Canionul 7 scări, pentru că schelele și scările din metal sunt absolut sigure.

Defileul poate fi străbătut aproape în orice moment al anului, mai puțin iarna, când se depune zăpadă și gheață pe treptele scărilor și devine periculoasă traversarea lor.

Ce trasee mai poți face în munții Piatra Mare

De îndată ce ai urcat prin Canionul 7 scări și ai ajuns mai sus de defileu, vei întâlni marcaje pentru un traseu către cabana Piatra Mare și apoi mai sus, către Vf. Piatra Mare pe bandă roșie.

De la Cabana Piatra Mare se traversează munții către Timișul de Sus, prin canionul Tamina, pe traseu cu bandă albastră. Aici vei întâlni Cascada Tamina și un defileu foarte îngust, spectaculos și pe alocuri dificil. Se recomandă traversarea lui în perioadele secetoase, când volumul de apă este scăzut.

Un alt traseu cu bandă roșie, de la Vârful Piatra Mare face legătura cu orașul Predeal prin Șaua Pietricica. Dificultatea traseului este medie, iar distanța de aproximativ 12 km.

 

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro