Ministrul Transporturilor a mărit prețul călătoriei cu metroul înainte să își dea demisia din Guvern

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Creșterea prețurilor la metrou lovește buzunarele bucureștenilor, începând cu 1 mai, după ce Metrorex a anunțat majorări pentru toate tipurile de titluri de călătorie. Decizia vine chiar înainte ca ministrul PSD Ciprian Șerban să își depună demisia, alături de alți cinci colegi de partid, la ședința de Guvern din 23 aprilie.

Cu cât vor crește prețurile călătoriilor cu metroul

Conform noii grile, o călătorie va costa 7 lei, față de 5 lei anterior, iar un abonament lunar se scumpește semnificativ, de la 100 la 140 de lei. Abonamentul anual urcă de la 900 la 1.300 de lei, o creștere care va afecta în special navetiștii și pe cei care folosesc frecvent acest mijloc de transport.

Lista completă a noilor tarife:

  • O călătorie: 7 lei
  • Două călătorii: 14 lei
  • 10 călătorii: 55 lei
  • Abonament 24 ore: 18 lei
  • Abonament 72 ore: 50 lei
  • Abonament săptămânal: 60 lei
  • Abonament lunar: 140 lei
  • Abonament 6 luni: 700 lei
  • Abonament anual: 1.300 lei

Citește și: Două posturi de televiziune dispar din România. Solicitare către CNA

Citește și: Ilie Bolojan, declarații după consultările de la Cotroceni cu Nicușor Dan: „Am avut un dialog bun”

A doua majorare, într-un timp scurt

Metrorex susține că majorarea tarifelor este ”necesară” pentru a face față creșterii costurilor de operare. Potrivit companiei, cheltuielile totale au crescut de la 1,51 miliarde de lei în 2023 la o estimare de 1,96 miliarde de lei pentru 2026. În același timp, subvențiile de la stat au scăzut, ajungând la 761 milioane de lei pentru 2026, față de 873 milioane de lei în 2025.

Aceasta este a doua majorare a tarifelor într-un interval relativ scurt. În ianuarie 2025, prețurile au fost deja majorate, când o călătorie a crescut de la 3 la 5 lei, iar abonamentul lunar de la 80 la 100 de lei.

Pentru cele 156 de milioane de călători care folosesc anual cele cinci magistrale și 63 de stații ale metroului bucureștean, noile tarife vor aduce presiuni suplimentare asupra bugetului de zi cu zi. De asemenea, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat creșteri și pentru transportul public operat de STB, cauzate de dificultățile financiare cu care se confruntă Primăria București.

Citește și: Mihai Bendeac, mesaj ironic despre Ilie Bolojan și clasa politică: „Voi realizați ce a făcut ăsta?! Deci a plănuit o viață întreagă nemernicia”

Citește și: Ce salariu are Mugur Isărescu. BNR a publicat lista de salarii a tuturor șefilor
Ministrul Transporturilor urmează să își dea demisia

Pe 20 aprilie, PSD a cerut părerea celor aproape 5.000 de membri din Consiliile Politice Județene despre viitorul guvernării. Singura întrebare a fost dacă PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic premierului PNL, Ilie Bolojan. Votul a fost favorabil (97,7%, ceea ce înseamnă 4.504 voturi pentru).

Ilie Bolojan a declarat public că nu își va da demisia din fruntea Executivului, astfel că, cei șase miniștri ai PSD își vor prezenta astăzi, 23 aprilie, demisiile din funcții.

În total, în Guvern sunt 16 miniștri. Cei 6 miniștri PSD care vor demisiona sunt: Ciprian Șerban (Transporturi), Radu Marinescu (Justiție), Florin Barbu (Agricultură), Bogdan Ivan (Energie), Alexandru Rogobete (Sănătate) și Florin Manole (Muncă).

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton