Ilie Bolojan, anunț despre scăderea accizelor la carburanți: „Până la finalul zilei de luni!”

.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență adoptată joi privind plafonarea adaosurilor la carburanți reprezintă doar primul pas al unui pachet mai amplu de intervenții. Șeful Guvernului a explicat că săptămâna viitoare ar putea fi decisă o reducere a accizei, măsură considerată cea mai fezabilă în contextul actual.

O nouă rundă de discuții luni

Ilie Bolojan a precizat că grupul de lucru constituit la nivelul Guvernului pentru gestionarea crizei carburanților se va reuni din nou luni dimineață.

„Ne propunem ca până la finalul zilei de luni să venim cu o a doua măsură care să însemne o intervenție pentru a reduce taxele care sunt stabilite pentru combustibili”, a declarat premierul, într-un interviu pentru G4Media.

Întrebat dacă Guvernul ia în calcul scăderea TVA sau a accizei, Bolojan a explicat că reducerea TVA ar putea atrage sancțiuni europene.

„O reducere a taxei pe valoare adăugată riscă să ducă la o procedură de infringement din partea Comisiei Europene, în timp ce o reducere a accizei este cea mai facilă soluție și foarte probabil ne vom duce pe acest aspect.”

Citeşte şi: Ilie Bolojan anunță eliminarea unei taxe începând cu 2027. Premierul a confirmat decizia: „România are nevoie de stabilitate economică!”

Citeşte şi: Ilie Bolojan, ironic la adresa PSD. Premierul critică atacurile partenerilor din coaliție: „Îmi e rușine de rușinea lor”

Citeşte şi: Cu cât va crește salariul minim de la 1 iulie 2026. Premierul Ilie Bolojan anunțat măsura: „Un pas important”

Citeşte şi: Mama lui Ilie Bolojan, detalii neștiute despre premierul României: „De micuț o fost foarte cuminte, nu m-o supărat cu nimica”. Ce spune despre Nicușor Dan și PSD

Două scenarii analizate: impact bugetar și echitate

Premierul a subliniat că Guvernul trebuie să evalueze atent capacitatea bugetului de a suporta o eventuală reducere a accizei.

„Există două ipoteze de lucru care vor fi analizate în zilele următoare”, a spus Bolojan.

El a adăugat că o parte importantă a deciziei ține de principiul echității fiscale:

„Tot ce a încasat practic bugetul de stat suplimentar pe componenta de taxă pe valoare adăugată în această lună, ca urmare a acestei creșteri, va fi întors către cetățenii României prin reducerea de accize care se va face.”

Avertismentul premierului: „Măsura trebuie să nu aibă efecte colaterale”

Bolojan a atras atenția că orice intervenție pe piața carburanților trebuie calibrată astfel încât să nu genereze dezechilibre.

„Dacă vii cu alte măsuri sau dacă nu le gândești cum trebuie, există riscul să generezi blocaje de aprovizionare. De asemenea, poți să creezi sincope puternice pe partea de import de combustibil, de țiței sau de motorină, de exemplu, unde cererea este mult mai mare decât benzina pe piața românească.”

Ce prevede ordonanța adoptată deja

Guvernul a aprobat joi o ordonanță de urgență care plafonează adaosul comercial la nivelul mediei din 2025 pentru întreg lanțul – de la rafinare la vânzare. Exporturile de motorină și țiței vor fi permise doar cu acordul autorităților, iar companiile care nu respectă regulile riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

Măsurile sunt valabile între 1 aprilie și 30 iunie, cu posibilitatea de prelungire.

Asociația Energia Inteligentă consideră că ordonanța adoptată de Guvern nu va produce efecte reale pe piață.

„Nu este o măsură economică reală. Este un gest politic ambalat în limbaj tehnic, conceput nu pentru a schimba piața, ci pentru a calma percepția publică”, se arată într-o analiză a organizației.

Foto – arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton