Ilie Bolojan, mesaj după consultările cu Eugen Tomac în vederea susținerii Guvernului: „Nu e o soluție pentru România”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, a vorbit astăzi, 8 iunie, despre susținerea pentru noul Guvern pe care Eugen Tomac încearcă să îl formeze, după ce a avut consultări cu acesta. El a subliniat că un Executiv care nu are în spate o majoritate parlamentară asigurată, nu are cum să treacă reformele de care România are nevoie.

Ilie Bolojan, declarații după negocierile cu Eugen Tomac

PNL a discutat cu premierul desemnat, Eugen Tomac, în vederea susținerii pe care să i-o ofere în Parlament pentru a forma un Guvern. 

Ilie Bolojan spune că a discutat cu Tomac și acesta nu se bazează pe o susținere explicită, așa că nu este „o soluție pentru România”.

Citește și: Eugen Tomac începe discuțiile cu partidele. Vrea să convingă formațiunile să voteze un guvern tehnocrat. Nicușor Dan i-a dat termen de 10 zile

„În logica consultărilor pentru formarea noului guvern, am avut o întâlnire cu premierul desemnat, Eugen Tomac. Am discutat lucrurile în mod direct vizavi de formarea noului guvern. Am prezentat perspectiva noastră și anume că un astfel de guvern, care nu se bazează pe o susținere explicită, nu este o soluție pentru România, neavând posibilitatea să continue reformele și să treacă lucrurile dificile pe care România nu le poate evita fără o susținere parlamentară.

Și un guvern care, deci, nu se bazează pe o susținere explicită nu poate duce la capăt reformele de care are nevoie România”, a declarat Ilie Bolojan.

„Principala problemă ține de absorbția fondurilor europene”

Bolojan a vorbit despre faptul că a discutat cu Eugen Tomac despre banii pe care România îi mai are de atras din PNRR, dar și despre cheltuielile statului.

Citește și: Cine este Eugen Tomac, cel pe care președintele l-ar putea desemna premier. Ce legătură are cu Traian Băsescu și Nicușor Dan

„Am discutat aspectele care țin de reformele urgente. Principala problemă ține de absorbția fondurilor europene, de accesarea granturilor din PNRR. Iar pentru asta este nevoie să îndeplinim reformele pe care România și le-a asumat în 2021 și pe care nu le-am făcut până acum. Este vorba, în principal, de nouă legi care trebuie adoptate în Parlamentul României.

„Am discutat aspectele care țin de reformele urgente. Principala problemă ține de absorbția fondurilor europene, de accesarea granturilor din PNRR. Iar pentru asta este nevoie să îndeplinim reformele pe care România și le-a asumat în 2021 și pe care nu le-am făcut până acum. Este vorba, în principal, de nouă legi care trebuie adoptate în Parlamentul României.

Am discutat despre urgentarea finalizării lucrărilor, ca să nu pierdem granturile. Am discutat și despre problema deficitelor, a reducerii cheltuielilor statului, despre o guvernare eficientă și aspecte care țin de buna guvernare. A fost o întâlnire în care am spus lucrurile direct, fără ocolișuri”, a transmis liderul PNL. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton