Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
O poveste cutremurătoare a ieșit la iveală în Pakistan, unde Sylvie Yasmina, o franțuzoaică de 54 de ani, și cei cinci copii ai săi au fost eliberați după 12 ani de captivitate. Drama lor a luat sfârșit datorită curajului unuia dintre fiii săi, care a reușit să scape și să alerteze autoritățile. Într-o declarație emoționantă, femeia a descris coșmarul trăit zilnic alături de un soț abuziv.
Femeie din Franța, ținută captivă în Pakistan de soțul abuziv
Cazul a luat amploare în urma unei plângeri depuse de unul dintre copiii femeii. Autoritățile au descins imediat la locuința familiei din Bara, un oraș izolat din provincia muntoasă Khyber Pakhtunkhwa. Ce au găsit acolo i-a șocat până și pe polițiști: Sylvie Yasmina și copiii ei trăiau într-o cameră înghesuită, aflată într-o stare avansată de degradare.
Toți prezentau semne evidente de abuz fizic, având corpul acoperit de vânătăi, notează BBC.
Sylvie Yasmina a declarat că, din momentul în care familia s-a mutat din Australia în Pakistan, în 2014, soțul său a început să-i izoleze complet de restul lumii.
„Eram privați de libertate, soțul meu nu a avut grijă de noi așa cum ar fi trebuit să o facă un soț și tată al copiilor mei. Ne bătea și ne supunea zilnic unor presiuni care ne făceau viața un calvar”, a mărturisit femeia în fața poliției.
Ea a descris cum ani întregi de abuzuri fizice și psihice au transformat viața familiei într-o continuă stare de teroare.
Copiii, prizonieri ai propriei case, alături de Sylvie Yasmina
Potrivit declarațiilor oferite de poliția locală, copiii mai mari ai cuplului au fost forțați să renunțe la școală, iar cei mai mici, născuți în Pakistan, nu au beneficiat niciodată de educație formală.
„Potrivit femeii, nu i s-a permis să se întâlnească cu nimeni”, a explicat un ofițer superior pentru BBC Urdu.
Sylvie Yasmina a adăugat că sentimentul de neputință și izolarea au fost copleșitoare: „Am simțit că viitorul meu era deja distrus, iar viitorul copiilor avea să fie distrus la rândul lui”.
Sylvie Yasmina și soțul său, un cetățean pakistanez, s-au cunoscut în Australia, unde acesta locuia ilegal la acea vreme. Cei doi s-au căsătorit în 2003 și au trăit împreună în această țară până în 2014, când s-au mutat în Pakistan împreună cu cei doi copii mai mari. Din acel moment, viața lor s-a transformat: femeia a fost lipsită de orice contact cu lumea exterioară, iar soțul ei a devenit din ce în ce mai abuziv.
După eliberare, Sylvie Yasmina și copiii au fost duși într-un adăpost din Peshawar, unde primesc sprijin și consiliere. Potrivit autorităților, familia și-a exprimat dorința de a reveni în Franța pentru a-și reface viața. În prezent, bărbatul acuzat de aceste fapte cumplite a fost arestat, iar investigațiile continuă.