Premierul Ilie Bolojan anunță ieftiniri la pompă în perioada următoare. „Vom reduce valoarea accizei din preţul combustibilului!”

.

Guvernul se pregătește să intervină pe piața carburanților printr-o reducere a accizei, măsură care ar urma să ducă la ieftinirea motorinei în perioada imediat următoare.

Premierul Ilie Bolojan a explicat luni seara că această soluție este considerată cea mai eficientă și cea mai sigură din punct de vedere fiscal, în contextul în care prețurile la combustibili au atins un nivel de platou.

De ce este motorina prioritatea Guvernului

Ilie Bolojan a subliniat că motorina a înregistrat cele mai mari creșteri de preț în ultimele luni, iar impactul asupra populației este major, având în vedere că peste 70% din consumul național de combustibil este reprezentat de acest tip de carburant. Premierul a explicat că intervenția trebuie făcută acolo unde efectul este cel mai puternic.

„Vom reduce în perioada următoare valoarea accizei din preţul combustibilului, în aşa fel încât să ajutăm în felul acesta cumpărătorii pentru a cumpăra un combustibil mai ieftin. În primul rând ne vom concentra pe motorină. Aici au fost creșterile cele mai mari și peste 70% din consumul de combustibil din România îl reprezintă motorina. Acționând pe această zonă, impactul este asupra a două treimi dintre cei care folosesc mașinile în România”, a declarat Bolojan, la Digi24.

Citeşte şi: Ce spune Ilie Bolojan despre demisie, în cazul în care PSD declanșează o criză politică: „Își vor asuma întreaga răspundere”

Citeşte şi: Ilie Bolojan anunță eliminarea unei taxe începând cu 2027. Premierul a confirmat decizia: „România are nevoie de stabilitate economică!”

Citeşte şi: Schimbări decisive pentru bugetari. Anunțul lui Ilie Bolojan: „Avem cel puțin 15.000 de angajați în această situație!”

Citeşte şi: Cu cât va crește salariul minim de la 1 iulie 2026. Premierul Ilie Bolojan anunțat măsura: „Un pas important”

De ce nu se reduce TVA-ul

Premierul a precizat că reducerea TVA nu este o opțiune, întrucât România se află în procedură de deficit excesiv, iar o astfel de măsură ar putea declanșa o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. În schimb, reducerea accizei este considerată o soluție legală și aplicabilă rapid.

„Dacă intervii pe TVA, ai o astfel de procedură. Noi fiind într-un deficit excesiv, nu putem opera reduceri de taxe în această zonă. De aceea am decis să intervenim pe componenta de acciză”, a explicat premierul.

Cine va finanța ieftinirea carburanților

Guvernul lucrează la un mecanism prin care o parte din costul reducerii accizei să fie acoperit dintr-un „fond de solidaritate” alimentat de companiile din sectorul petrolier care au înregistrat profituri excepționale în actualul context geopolitic.

Bolojan a explicat că firmele care extrag țiței în România sau care controlează întreg lanțul – extracție, rafinare, distribuție – au obținut câștiguri semnificative și trebuie să contribuie la efortul de reducere a prețurilor.

„Cei care sunt în situația în care exploatează țiței românesc sau au un lanț care le permite profituri excepționale trebuie să participe cu cea mai mare parte din aceste profituri la un fond de solidaritate, din care să finanțăm ieftinirile”, a spus premierul.

Când intră în vigoare măsura

Ministerul Finanțelor lucrează în prezent la detaliile tehnice și financiare, iar Guvernul intenționează să adopte măsura până la finalul săptămânii. Reducerea ar urma să intre în vigoare chiar de săptămâna viitoare.

„Lucrăm la una sau două ipoteze de lucru care vor fi prezentate zilele următoare. Vrem să avem impact maxim în piață, dar și o măsură sustenabilă, acoperită de resursele bugetului de stat”, a precizat Bolojan.

Premierul exclude riscul unei penurii

În ciuda intervenției statului, premierul a respins categoric posibilitatea apariției unei penurii de carburanți. Măsura este una temporară și nu afectează companiile care nu au beneficiat de profituri suplimentare în această perioadă.

„Aceasta este o situație excepțională, aplicată limitat. În condițiile în care doar cumperi motorină de pe piața internațională și o vinzi în România, nu generezi un profit excepțional, pentru că o cumperi la cotațiile noi”, a explicat premierul.

Foto – arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton