Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Oana Gheorghiu a transmis un mesaj după ce guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis marți, 5 mai, prin moțiune de cenzură. Vicepremierul a subliniat faptul că a făcut tot posibilul să elimine privilegiile, dar și să „decăpușeze” companiile publice.
Oana Gheorghiu a vorbit despre lunile petrecute la guvernare alături de Ilie Bolojan, timp în care a încercat să aducă țara pe calea cea dreaptă și să elimine corupția.
„Alături de Ilie Bolojan, am aprins, în sfârșit, lumina. Fiecare pas pe care l-am făcut în Guvern a fost în direcția unui stat cu adevărat responsabil în fața românilor: pentru decăpușarea companiilor publice, pentru eliminarea privilegiilor și a băieților deștepți, pentru pașii făcuți spre digitalizare și debirocratizare”, a scris vicepremierul pe pagina sa de Facebook.
Oana Gheorghiu le-a mulțumit românilor pentru susținere și a mărturisit că toată această încredere primită a însemnat foarte mult pentru ea, dându-i impulsul necesar să continue lupta.
„Am primit zeci de mii de mesaje de susținere din partea voastră. Vă sunt recunoscătoare pentru toată încrederea pe care mi-ați transmis-o. Ea mi-a dat curajul să nu renunț la această luptă. Am demonstrat că țara asta se poate guverna cu responsabilitate, în ciuda opoziției constante și a piedicilor puse în fața noastră de către politicienii puși pe prăduirea banului public”, a mai spus ea.
Deși guvernul Bolojan a fost demis, iar PNL și USR au anunțat că vor trece în opoziție, refuzând să mai guverneze alături de PSD, Oana Gheorghiu spune că va face tot posibilul ca „lumina să rămână aprinsă”.
„În niciun moment al carierei mele nu am urmărit să ocup vreo funcție publică sau privată. Am căutat mereu să fac bine pentru ceilalți, iar în Guvern am servit cu onoare și smerenie. Indiferent ce rezervă viitorul, am aprins lumina și, alături de toți oamenii cinstiți din această țară, voi lupta cu toată încrederea nu doar ca această lumină să rămână aprinsă, ci și ca ea să lucească tot mai tare și tot mai tare”, a continuat ea.