Home > Știri > Nicușor Dan, mesaj pentru Ciprian Ciucu, după ce edilul a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei: „Un oraș complex, restanțe deja istorice”
Nicușor Dan, mesaj pentru Ciprian Ciucu, după ce edilul a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei: „Un oraș complex, restanțe deja istorice”
Președintele Nicușor Dan i-a transmis un mesaj candidatului PNL Ciprian Cuciu, după ce a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei. Șeful statului a fost cel care a ocupat această poziție până în luna mai a acestui an, când a fost învestit în noua funcție.
Nicușor Dan le-a transmis candidaților care au fost votați duminică pe posturile de primari, acesta adresându-se în special lui Ciprian Ciucu, cel care va ocupa de acum funcția de primar general.
„Felicitări și succes aleșilor locali confirmați prin votul de ieri al cetățenilor. E regula de bază a democrației: cetățenii au întotdeauna dreptate, iar opiniile și le exprimă prin vot. Felicitări și succes lui Ciprian Ciucu. Un oraș complex, restanțe deja istorice și o relație complexă cu celelalte autorități ale statului. Bucureștenii au ales un primar, trebuie să-i dăm acum mijloacele de a guverna orașul”, a scris președintele pe pagina lui de Facebook.
Acesta a vorbit și despre referendumul din 2024, inițiat de Nicușor Dan și care a vizat trei aspecte importante ale administrației publice locale: repartizarea impozitelor și taxelor locale, centralizarea autorizațiilor de construire și prevenirea consumului de droguri în școli.
„Este obligatorie punerea în practică a referendumului de anul trecut: distribuția taxelor și impozitelor bucureștenilor la nivelul Consiliului General, nu la Parlament, și toate autorizațiile la Primarul General, nu la sectoare, pentru o unică responsabilitate pe urbanism. A fost un exercițiu democratic pe care partidele din coaliție l-au dus cu responsabilitate. Mize importante urmează: bugetul pentru 2026, ultimele 8 luni din PNRR, concretizarea programului SAFE, admiterea la OCDE. Sunt sigur de responsabilitate în continuare”, a mai scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.
Relația dintre Nicprian Ciucu și Nicușor Dan nu pare a fi una prea bună. La începutul acestui an, noul primar general al Capitalei l-a criticat dur în spațiul public pe actualul președinte.
După ce Dan și-a anunțat în decembrie anul trecut intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2025, Ciucu îl acuza pe acesta de lipsă de comunicare.
„În 4 ani de zile niciodată nu m-a întrebat „Domnule primar Ciucu, oamenii ăia din sectorul 6 sau dumneavoastră aveți vreo problemă? Pot să vă ajut cu ceva?”. Eu m-am îndreptat de mai multe ori, i-am susținut mandatul, dar niciodată, cât am fost președinte de la PNL București nu a avut niciun fel de probleme, m-am impus în fața Consiliul General pentru că un primar general trebuie să-și ducă mandatul la final. Eu nu am niciun fel de datorie morală. Atât față de Nicușor Dan, cât și față de bucureșteni eu mi-am făcut datoria”, susținea, în decembrie 2024, Ciprian Ciucu, la Digi 24.
Ulterior, în martie 2025, primarul sectorului 6 spunea despre Nicușor Dan că „nu răspunde la telefon” și că e mai preocupat de campania electorală decât de problemele bucureştenilor care l-au votat ca primar.
Sursă foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.