Ciprian Ciucu este marele câștigător al cursei pentru Primăria Capitalei, câștigând detașat alegerile. Edilul Sectorului 6 va fi nevoit să își lase munca de la Primăria de sector pentru a se concentra pe preluarea mandatului de primar general al Capitalei. În locul său îl va lăsa pe Paul Moldovan, mâna lui dreaptă. Iată cine este acesta.
Paul Moldovan, care face parte din grupul PNL din cadrul Consiliului Local al Sectorului 6, a fost votat viceprimar în luna decembrie 2024.
Acesta va deveni primar al Sectorului 6 odată cu demisia lui Ciprian Ciucu în urma rezultatelor alegerilor. În lege scrie faptul că viceprimarul poate prelua locul primarului fără să mai aibă nevoie de validare din partea Consiliului Local, în astfel de situații.
Paul Moldovan are 46 de ani și este licențiat al Facultății de științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. El a absolvit și cursurile unui masterat î cadrul aceleiași universități.
Moldovan a fost consilier județean la Cluj din 2024, vreme de doi ani, apoi a devenit consilier la Unitatea de Politici Publice din Ministerul Administrației și Internelor.
A stat 6 ani în minister, apoi a lucrat pentru o companie de consultanță numită GEA Strategy & Consulting SA.
Paul Moldovan a avansat în firmă și a devenit de la consultant, director regional. Totodată, el a fost și expert pentru Ecole Nationale D’Administration din Franța și pentru Banca Mondială.
Ulterior, a lucrat ca director de cabinet la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, instituție condusă de Ciprian Ciucu.
La alegerea lui Ciprian Ciucu în funcția de primar al Sectorului 6, în 2020, Paul Moldovan a devenit administrator public la Sectorul 6.
În 2024 a fost ales consilier local în grupul PNL și apoi viceprimar al Sectorului 6.
Ce avere are
Actualul viceprimar și viitorul edil al Sectorului 6 a depus declarația de avere anul trecut, în calitate de administrator public al Sectorului 1, o funcție pe care a avut-o pentru scurt timp.
În declarația de avere, Moldovan a menționat și calitatea de membru în Consilii de Administrație la STB SA și la Compania Municipală Energetica SA, ambele gestionate de PNL, conform spotmedia.
Paul Moldovan și soția lui au declarat în 2024 un apartament de 50 mp în București în o casă de 120 mp în Bragadiru, 2 mașini, un BMW din 2016 și un Volkswagen Golf din 2020, dar și datorii de 100.000 de euro, pe care trebuie să le plătească în 2037 – 2038.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.