Nicușor Dan, mesaj emoționant după decesul pictorului Dorel Zaica: „Un mare cercetător al creativității copiilor”

.

Președintele Nicușor Dan i-a adus un omagiu emoționant pictorului Dorel Zaica, care a încetat din viață săptămâna trecută, la vârsta de 86 de ani. Șeful statului a publicat pe rețelele sociale mai multe fragmente din conversațiile pe care marele artist le-a avut cu copiii, subliniind faptul că acesta a fost un profesor iubit de multe generații de elevi.

Nicușor Dan, omagiu adus pictorului Dorel Zaica

Într-o postare pe Facebook, Nicușor Dan a anunțat că a aflat că Dorel Zaica a încetat din viață la începutul săptămânii trecute, astfel că a dorit să îi aducă regretatului pictor un ultim omagiu.

„Aflu că ne-a părăsit Dorel Zaica. Pictor și grafician. Profesor iubit de multe generații de elevi ai Liceului Tonitza. Dar mai ales — pentru mine — un mare cercetător al creativității copiilor (am selectat mai sus câteva citate fascinante din dialogurile lui cu copiii). A fost un om bun. Dumnezeu să-l ierte!”, a scris Nicușor Dan pe Facebook

În postarea sa, președintele României a inclus câteva fragmente din conversațiile avute de Dorel Zaica cu copiii: 

„La ușa inimii cuiva, trebuie să ne rugăm, să năvălim sau să ciocănim?
La ușa inimii cuiva, trebuie să ne mișcăm și să dorim cu încetinitorul.” (13 ani)

 
„Ce este statul?
La țărani castraveții și roșiile sunt mai bune. La stat sunt mai rele, că statul mai stă, mai se culcă, mai vine câteodată, și după aia iar stă.” (8 ani)
 

„Ce limbă se folosește în Iad și în Rai?
În Rai și în Iad nu se vorbește nicio limbă, deoarece tot ce a fost de spus s-a spus înainte să ajungem acolo.” (13 ani)

„Ce este sufletul? Sufletul e când îți pune mama prăjituri pe o farfurie și îi lași prăjituri și lu’ ăla mic.” (8 ani)

„De ce visăm noi? Visele sunt ca atunci când îți moare tataia, să îl mai vezi.” (7 ani)

Citește și: Ce salariu are un consilier prezidențial. Nicușor Dan a trimis acasă 6 consilieri și a numit alți 16. Cine sunt aceștia

Citește și: George Simion și un alt deputat AUR, nou derapaj la adresa președintelui Nicușor Dan: „V-am zis că e autist”

Dorel Zaica a murit la 86 de ani

Dorel Zaica s-a stins pe 6 octombrie, la vârsta de 86 de ani. Artistul fiind înmormântat miercuri, 8 octombrie.

Acesta a început să predea desenul la Școala Generală nr. 84 din București în anul 1965, pentru ca în anul 1978 să devină profesor la Liceul de Arte „Nicolae Tonitza” din . București. Din 1990 până în 1992 a fost directorul unității de învățământ. 

Citește și: Gabriela Firea, poziție fermă privind inițiativa UE prin care minorii ar putea să își aleagă legal propriul gen: „Spun categoric NU”

Citește și: Motivul pentru care Ilie Bolojan a depășit cu 11 zile termenul legal în funcția de vicepremier interimar, după demisia lui Dragoș Anastasiu. Explicația Guvernului

Dorel Zaica a expus în țară și în străinătate, de la Barcelona, Frankfurt sau Salzburg, până în Statele Unite ale Americii. A colaborat cu personalități culturale precum Florian Pittiș, Alexandru Stark și Titus Mezaroș. 

Celebrul pictor, grafician, scriitor și inovator în educație, Dorel Zaica a fost inițiatorul metodei pedagogice Zaica, axată pe stimularea imaginației copiilor.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton