Ilie Bolojan, după ce Avocatul Poporului a atacat la CCR reforma administrației: „Cred cu tărie că aceste măsuri nu încalcă prevederi constituționale”

.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va depune la Curtea Constituțională (CCR) argumentele ce vin în susținerea măsurilor contestate de Avocatul Poporului din pachetul reformei administrative. Deși spune că Renate Weber are dreptul să facă o astfel de sesizare, acesta atrage atenția asupra faptului că este pentru prima dată în ultimii trei ani când exercită această prerogativă.

Reacția lui Ilie Bolojan după ce Avocatul Poporului a atacat la CCR reforma administrației

Ilie Bolojan a enumerat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, argumentele Guvernului pentru cele patru măsuri contestate de Renate Weber, Avocatul Poporului, la Curtea Constituțională.

Prima măsură contestată privește posibilitatea ca un funcționar public să poată lucra, în regim parțial, la două primării de comună. În multe localități mici, un funcționar nu are de lucru cu normă întreagă. Altora le este greu să își găsească oameni calificați pe anumite posturi. Un urbanist, de exemplu, nu are ce face cu normă întreagă la o primărie mică. Soluția propusă încearcă să reducă cheltuielile de personal, fără să afecteze activitatea primăriilor, și să permită angajarea de personal calificat în mediul rural, pentru a oferi servicii mai bune cetățenilor. Este doar o posibilitate pe care primăriile o pot folosi pentru a fi mai eficiente și pentru a valorifica pe deplin pregătirea funcționarilor”, a afirmat premierul.

A doua măsură introduce obligația ca nu doar vânzătorul, ci și cumpărătorul unui imobil sau al unui mijloc de transport să prezinte certificat de atestare fiscală, deci să nu aibă datorii la primăria din localitate. Până acum, doar vânzătorul avea această obligație. Este de bun-simț ca un cumpărător care are bani pentru achiziții importante să își plătească obligațiile față de comunitate înainte de a face noi investiții”, a continuat Ilie Bolojan.

Renate Weber contestă și măsura care prevede ca primăriile să oprească o parte din banii de ajutor social înainte să ajungă la o persoană, dacă aceasta are datorii la primărie sau la stat.

A treia temă privește posibilitatea ca primăriile sau Agenția pentru Inspecție Socială să rețină până la o treime din anumite prestații sociale, atunci când există datorii către autoritatea publică. Este corect ca un cetățean să primească ajutoare, dar să nu contribuie deloc la funcționarea și dezvoltarea comunității în care locuiește? Este în regulă să ai doar drepturi, fără să te achiți de minime obligații?”, a subliniat prim-ministrul.

A patra prevedere contestată la Curtea Constituțională prevede suspendarea permisului de conducere în cazul neplății, într-un termen rezonabil, a amenzilor de circulație. De ce este necesară? În România se încasează doar 40% dintre amenzile de circulație. Deci 6 din 10 persoane amendate nu plătesc. Nu este vorba doar despre sume importante pierdute de la buget. Este vorba despre eficiența diminuată a unor măsuri de disciplinare a traficului în țara cu cel mai mare număr de accidente rutiere cu victime din Uniunea Europeană. Cine rămâne mereu nepedepsit se va simți liber să încalce legea din nou”, a explicat Ilie Bolojan în postarea sa.

Citește și: Volodimir Zelenski vine în România la o întâlnire cu Nicușor Dan. Care este motivul vizitei

Citește și: Oana Țoiu neagă acuzațiile lui Victor Ponta cu privire la repatrierea fiicei lui, Irina Ponta: „Informația că o minoră a fost dată jos din autobuz pe drum sau din avion pe aeroport este o informație falsă”

Renate Weber, Avocatul Poporului deși mandatul i-a expirat în 2024

Ilie Bolojan susține în postarea sa că este dreptul Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională, însă spune că aceste măsuri nu încalcă prevederi legale, ci sunt menite să crească „disciplina administrativă și bugetară”.

Este, desigur, dreptul Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională. Dar eu cred cu tărie că aceste măsuri nu încalcă prevederi constituționale, ci reprezintă opțiuni de politici publice menite să crească disciplina administrativă și bugetară, dar și siguranța cetățenilor. Nu putem avea o administrație mai bună și o țară mai sigură fără să creăm și condițiile necesare, inclusiv în legislație, pentru asta”, a menționat premierul.

Citește și: Liceu din București, infestat cu ploșnițe. Elevii refuză să mai meargă la ore

Citește și: Ce se va întâmpla cu prețul gazelor de la 1 aprilie. Guvernul anunță noul tarif reglementat pentru populație

Vineri, 6 martie, Avocatul Popprului, Renate Weber, a trimis o sesizare la CCR prin care cere Curții Constituționale să decidă dacă Ordonanța de Urgență a Guvernului condus de Ilie Bolojan este sau nu constituțională.

De menționat este faptul că mandatul lui Renate Weber s-a încheiat în vara anului 2024, însă aceasta este menținută în continuare în această funcție de către PSD. Mandatul ei legal de cinci ani a expirat în urmă cu 2 ani.

USR a propus-o pe Roxana Rizoiu pentru funcția de Avocat al Poporului, dar PSD s-a opus, precizând că vor accepta orice persoane nu încasează pensie specială.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton