Se scumpesc biletele pentru transportul în comun din București. Anunțul făcut de Metrorex și STB

De Unica.ro, pe

De la 1 august, Metrorex si STB vor avea bilete și abonamente comune, dar armonizarea ofertei comerciale implică şi o creştere tarifară.

Metrorex și STB (Societatea de Transport București) vor avea bilete și abonamente valabile pe ambele căi de transport public. Însă preţul unei călătorii cu autobuzul sau tramvaiul creşte de la 1,3 lei la 3 lei, iar o cartelă de metrou va costa 3 lei în loc de 2,5 lei.

Un bilet comun, ce poate fi folosit pentru o călătorie cu metroul și 90 de minute în transportul public terestru, va costa 5 lei, potrivit adevărul.ro.

Citește și: Oana Zăvoranu, critici dure la adresa Ginei Pistol și lui Smiley: Această familie se vrea a fi pe un high așa

Cu cine a vorbit la telefon Elodia în ziua dispariției

EXCLUSIV! Cum se reface Vlad Gherman după despărțirea de Cristina Ciobănașu

Oana Roman se va opera în toamnă: „Am o singură problemă”

Principalele schimbări făcute de Metrorex și STB

Armonizarea tarifelor la transportul în comun din București implică următoarele schimbări:

  • O călătorie cu metroul sau transportul în comun terestru va costa 3 lei, iar un bilet comun STB / Metrorex va fi 5 lei.
  • Pentru suma de 5 lei, un călător va beneficia de o călătorie cu metroul şi 90 de minute în transportul în comun terestru.
  • Un abonament de 24 de ore va costa 8 lei, iar abonamentul comun STB / Metrorex pentru 24 de ore va fi 14 lei.
  • Noutatea la abonamentele de 24 și 72 de ore este că acestea vor fi valabile chiar 24 de ore, respectiv 72 de ore de la momentul emiterii. Se vor elimina abonamentele de o zi, care erau valabile doar în ziua respectivă, indiferent de ora la care erau cumpărate.
  • Vor exista opţiuni favorabile pentru companiile care doresc să îşi susţină angajaţii să folosească transportul în comun.
  • Vor exista abonamente de o lună, 6 luni şi 12 luni. Preţurile lor vor fi de 80 de lei separat pentru fiecare dintre reţele (140 de lei în comun STB / Metrorex), 400 de lei (700 de lei în comun STB / Metrorex), respectiv 700 de lei (1200 de lei în comun STB / Metrorex).
  • Va exista posibilitatea de recuperare a abonamentelor nominale în caz de pierdere. Acestea vor fi emise din nou, dacă titularii se prezintă cu actul de identitate.

Actualizarea tarifelor de călătorie STB s-a făcut ultima dată în 2008, iar cele Metrorex au fost ajustate ultima oară în 2014.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!