O tânără care suferea de COVID-19 a murit în avion

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 20 octombrie 2020, 16:14
O tânără din Texas a murit în avion, după ce a acuzat probleme respiratorii. Nefericitul incident s-a întâmplat în luna iulie, însă autoritățile au fost informate recent de motivul decesului: COVID-19. 

O tânără din Dallas, Texas, în vârstă de 30 de ani, voia să se întoarcă din Arizona, dar a murit de COVID-19 în avion, în timp ce acesta se pregătea să decoleze.

„A devenit dificil pentru ea să respire și au încercat să îi dea oxigen. Nu a funcționat. Ea a murit pe pista de decolare”, a declarat judecătorul Judle Clay Jenkins pentru NBC Dallas.

Citește și: Soț și soție, internați cu COVID-19, au murit la patru minute unul de altul, ținându-se de mână

Incidentul s-a petrecut la finalul lunii iulie, dar autoritățile au aflat abia zilele trecute că tânăra a murit din cauza bolii COVID-19. Se pare că femeia suferea de mai multe afecțiuni, dar nu se știe dacă ea cunoștea faptul că a fost infectată cu virusul SARS-CoV-2.

Acest caz confirmă avertismentele experților în sănătatea publică, conform cărora noul coronvirus nu ține cont de vârstă. Chiar și cei care nu se încadrează în categoria de risc pot contracta virusului și pot face forme severe de COVID-19.

Până astăzi, 20 octombrie, în România au fost confirmate 186.254 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre acestea, 5.996 persoane și-au pierdut viața, printre care și tineri care nu aveau alte afecțiuni. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.266. Dintre acestea, 768 sunt internate la ATI, potrivit raportului Departamentului pentru Situații de Urgență.

Citește și: O femeie a murit după ce medicii au tratat-o pentru COVID-19, dar avea cancer

Creșterea accelerată a numărului de cazuri noi de COVID-19 a dus la impunerea unor noi restricții de către autorități. În municipiul București, cu o rată a infectării de 3,23/mia de locuitori, școlile s-au închis, la fel și restaurantele, teatrele, cinematografele, cafenelele. Masca a devenit obligatorie și pe stradă. Aceste măsuri vor rămâne în vigoare timp de 14 zilele, începând de astăzi, 20 octombrie 2020.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro