Noi restricții în toată România. Vor fi interzise nunțile și botezurile, iar masca va fi obligatorie pe stradă

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 14 octombrie 2020, 12:36
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat noi restricții, în contextul în care numărul cazurilor zilnice de COVID-19 nu coboară sub 3.000. Acestea vor intra în vigoare din 15 octombrie, atunci când va fi prelungită starea de alertă. 

Autoritățile apelează la noi restricții pentru a limita răspândirea noului coronavirus, după ce numărul cazurilor de COVID-19 a depășit zilnic 3.000.

Noile reguli vor rămâne în vigoare până ce situația se va îmbunătăți. Vor fi redeschise restaurantele, teatrele și cinematografele, dar la capacitate redusă. Masca va deveni obligatorie pe stradă acolo în localitățile cu un număr mare de persoane infectate. Se interzic nunțile, botezurile sau alte evenimente.

Citește și: Cei care au avut COVID-19 se pot vaccina antigripal? Răspunsul medicului

 Noi restricții de la 15 octombrie 2020

Potrivit Hotărârii CNSU, noi restricții vor fi impuse în următoarea perioadă. Iată care sunt principalele:

  • masca de protecție rămâne obligatorie în toate spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă mai mult;
  • devine obligatorie în toate spațiile publice deschise, nu doar în cele aglomerate, în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 3 la mia de locuitori;
  • cinematografele și instituțiile de spectacole pot funcționa la 50% din capacitatea spațiului în localitățile în care rata de infectare este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori;
  • cinematografele și instituțiile de spectacole pot funcționa la 30% din capacitate în localitățile în care rata de infectare este între 1,5 și 3 la mia de locuitori;
  • la pelerinaje sau alte procesiuni religioase este permisă participarea doar a persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea respectivă
  • evenimentele private, precum nunțile, botezurile, petrecerile sunt interzise atât în spațiile închise, cât și în spațiile deschise;

Citește și: Cum să porți eficient masca de protecție în sezonul toamnă-iarnă

  • restaurantele și cafenelele pot funcționa la 50% din capacitate în localitățile în care rata de infectare este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori și la 30 la sută din capacitate dacă rata de infectare este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori și doar în intervalul 6.00 – 23.00;
  • sălile de jocuri de noroc pot funcționa și ele, dar sub aceleași reguli ca restaurantele, cafenelele și sălile de spectacole;
  • sunt permise protestele și mitingurile în limita participării a 100 de persoane și cu respectarea unor reguli: purtarea măștii de protecție, dezinfectarea mâinilor, menținerea distanței fizice de un metru între participanți;
  • evenimentele din campania electorală desfășurate în spațiu închis sunt permise doar cu maximum 20 de persoane în cel mult două ore, 50 de persoane în spațiu deschis și 6 în cazul acțiunilor desfășurate pe stradă.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro