Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Rebeca și Melisa, cele două fetițe în vârstă de 4 și 5 ani care au dispărut din Târnăveni în urmă cu o zi, au fost găsite într-o pădure. Autoritățile și voluntarii au desfășurat o amplă acțiune de căutare, iar micuțele au fost descoperite, în cele din urmă, de un pădurar.
Două fetițe dispărute au fost găsite tefere într-o pădure din Târnăveni, după o zi de căutări neîncetate. Rebeca și Melisa, în vârstă de 4 și 5 ani, s-au rătăcit în timp ce se jucau la câțiva pași de casă.
Dispariția micuțelor a fost raportată pe 30 martie 2026, la câteva ore după ce acestea au fost văzute ultima dată jucându-se aproape de locuința lor, într-un cartier de la marginea orașului Târnăveni. Familia, vecinii, poliția și voluntarii s-au mobilizat imediat, lansând o operațiune de căutare la scară largă.
Cu ajutorul dronelor cu termoviziune și al câinilor special antrenați, peste 100 de persoane au scotocit dealurile și pădurile din împrejurimi.
„La ora 17 m-a sunat cuscra să vin că a dispărut Rebeca. Vă dați seama că sunt bunică, am venit de îndată. Am căutat-o peste dealuri până acum. Unde să o mai caut?”, a declarat, cu vocea încă tremurândă, bunica uneia dintre fetițe, citată de Observatornews.
„Toată comunitatea noastră este distrusă. Copilele nu aveau unde să dispară pentru că au fost căutate și cu drone și cu polițiști”, a adăugat un localnic.
După ore bune de căutări, un pădurar a descoperit fetițele obosite și speriate într-o pădure din apropiere. Deși erau flămânde și murdare, micuțele erau în afara oricărui pericol. Salvatorii le-au oferit apă și pături pentru a le încălzi.
„Am fost pe toate dealurile, am căutat peste 100 de persoane și nimic. Tot trebuia să găsim ceva dacă erau mușcate de câini – un papuc, ceva. Dacă nu le-ar fi luat cineva…”, a povestit un alt localnic.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, Rebeca și Melisa au fost găsite de un pădurar.
„În urma căutărilor efectuate de forţele de ordine şi de voluntari, cele două fetiţe au fost găsite de un pădurar, într-o zonă izolată. La acest moment, sunt duse la o unitate medicală, pentru evaluarea stării de sănătate, având în vedere că au stat în frig o perioadă îndelungată”, a transmis IPJ Mureş.
Micuțele au ajuns acum acasă la familiile lor.
„Rebeca și Melisa sunt în siguranță! Două vieți salvate prin solidaritate, implicare și speranță. Vă mulțumim tuturor celor care nu ați rămas indiferenți. Respect și recunoștință colegilor din structurile MAI și voluntarilor- datorită lor, această poveste are un final fericit”, a transmis și Ministerul Afacerilor Interne.