Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Alertă în județul Mureș, după ce două fetițe, de 4 și 5 ani, au dispărut duminică dintr-un cartier de la marginea orașului Târnăveni. Cele două copile au fost văzute ultima oară ieri după amiază, 29 martie, în timp ce se jucau la câțiva metri de casă.
Două fetițe au dispărut în timp ce se jucau în fața casei
UPDATE: Cele două fetițe au fost găsite și sunt nevătămate. Ele au fost găsite într-o zonă izolată. Un pădurar a fost cel care le-a găsit, după ce au fost căutate toate noaptea de sute de localnici, autorități, câini și toate mijloacele de care s-au putut folosi autoritățile.
„Rebeca și Melisa sunt în siguranță! Două vieți salvate prin solidaritate, implicare și speranță. Vă mulțumim tuturor celor care nu ați rămas indiferenți. Respect și recunoștință colegilor din structurile MAI și voluntarilor- datorită lor, această poveste are un final fericit!”, a transmis Poliția Română.
Rudele au alertat autoritățile, după ce nu le-au mai găsit în zone. Oamenii legii au declanșat o operațiune de căutare de mare amploare, la care participă pompieri, jandarmi, salvamontiști și sute de localnici care s-au oferit să le caute pe cele două.
„La ora 5 m-o sunat cuscra să vin c-o dispărut Rebeca. Unde s-o mai caut, unde să mă mai duc? Nu are cum așa ceva, cineva a luat fata, nu are cum să plece copila, am căutat în toate pădurile, prin gropi, pe unde am apucat…”, a spus bunica Rebecăi, potrivit Știrilor Pro TV.
Conform mărturiilor vecinilor, prin localitate a fost văzut un microbuz cu numere de înmatriculare din Bulgaria, iar oamenii spun că nu este exclus ca fetițele să fi fost răpite.
„Fetele erau acolo, când o venit ăla cu număr de Bulgaria, cu microbuzul. De ce nu se verifică maşina aceea?”, i-a spus un localnic unui polițist.
Aproape 500 de oameni sunt implicate în căutări
Localnicii s-au mobilizat, iar acum aproximativ 500 de persoane sunt implicate în căutări. Mai mult, echipele folosesc câini de urmă, drone, ATV-uri și mașini de teren, iar zona a fost verificată în apropierea pădurilor și pe câmpuri.
Până în prezent, cele două fetițe sunt de negăsit. Autoritățile iau în calcul toate ipotezele, inclusiv varianta ca cele două să fie răpite, mai ales că fetițele a dispărut dintr-o zonă restrânsă, aproape de locuință.
Polițiștii verifică peste 140 de camere de supraveghere din oraș.
Cum arată fetițele
Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, cele două fetițe, Melisa-Ariana Forgaci şi Rebeca-Alexandra Buta, au plecat din curtea casei unde locuiesc duminică, în jurul orei 14:00.
Conform semnalmentelor, Rebeca-Alexandra Bota, fetița de cinci ani, are aproximativ 100-110 cm înălțime, 20 de kilograme, ochi căprui și păr negru, creț, prins în coadă. Când a dispărut, avea o rochie alb cu roșu, o bluză albă cu puncte negre, dresuri albe cu model negru și papuci roz cu Mickey Mouse.
Melisa-Ariana Forgaci, fetița de 4 ani, are între 80 și 100 cm înălțime, cântărește aproximativ 18-20 de kilograme, are ochi căprui și păr negru, prins în două codițe. Era îmbrăcată cu o bluză roșie cu mâneci lungi și imprimeu Mickey Mouse, colanți roz și papuci albaștri.
„La data de 29 martie 2026, în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 14.00, minorele BUTA REBECA-ALEXANDRA, de 5 ani şi FORGACI MELISA-ARIANA, de 4 ani, au plecat din curtea adresei de domiciliu, aflat în municipiul Târnăveni, fără a mai reveni”, a anunțat duminică seară IPJ Mureş.