Imagini spectaluoase de la nunta Sarei, fiica Adinei Buzatu. Andra, printre invitații speciali

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La două săptămâni de la cununia civilă și cea religioasă, Sara, fiica Adinei Buzatu, a petrecut alături de familie și prieteni într-un cadru de vis, organizat în aer liber. Printre invitații de seamă care au făcut atmosferă pe ringul de dans s-au numărat Andra și Cătălin Măruță, dar și alte nume cunoscute din showbiz.

Sara Arzan a strălucit într-o rochie de mireasă spectaculoasă

Zi de mare sărbătoare și plină de emoție pentru Adina Buzatu! Fiica sa, Sara, s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Luca, iar weekendul acesta au organizat petrecerea de nuntă. Evenimentul s-a desfășurat într-o locație superbă în aer liber, unde totul a fost pus la punct până la cel mai mic detaliu. Pentru a asigura confortul invitaților pe timpul nopții, când temperaturile au scăzut, mirii au amplasat încălzitoare speciale, iar mesele au fost decorate spectaculos cu flori naturale.

Mireasa a atras toate privirile cu o alegere stilistică rafinată. Sara a îmbrăcat o rochie albă, mulată, care i-a pus în valoare silueta, accesorizată cu un voal impresionant de lung. Coafura simplă și machiajul natural au completat un look impecabil.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost cel în care mirele, Luca, și-a văzut pentru prima dată partenera îmbrăcată în rochie de mireasă, reacția lui fiind plină de bucurie și copleșită de emoții.

Citește și: Romanița Iovan, detalii rare despre viața cu Iulian Gogan. „Și acum există comentarii legate de diferența de vârstă dintre noi!” Care este secretul relației lor

Citește și: Cum gestionează Gina Pistol și Smiley momentele în care au opinii diferite în ceea ce o privește pe fiica lor, Josephine: „Copiii au nevoie de un ghid sănătos. Mă refer la reguli” / Exclusiv

Mesajul emoționant al Adinei Buzatu

Înainte de marele eveniment, Adina Buzatu a transmis un mesaj copleșitor pe rețelele de socializare, mărturisind cât de greu, dar și frumos este momentul în care își vede fiica pășind pe propriul drum.

„Mi-am petrecut jumătate din viață învățând-o să nu aibă nevoie de mine. Să fie liberă, sigură pe ea, să-și construiască singură viața. Iar acum, când nu mai are nevoie de mine ca să-i conduc pașii, bucuria mea cea mai mare este că mă alege în continuare. Știu că nimic esențial nu se schimbă. Sara își continuă viața, acum alături de soțul ei, iar eu le voi fi alături amândurora. Singura diferență e că familia noastră a crescut. (…) Bine ai venit în familia noastră, Luca. Deși adevărul e că erai deja aici de mult”, a scris celebra stilistă pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Andreea Esca, dezvăluiri despre carieră și familie. Ce relație are în prezent cu cei doi copii: „Le mai cer sfaturi” / Exclusiv

Citește și: Irina și Răzvan Fodor, secretul unei relații de aproape 20 de ani. „La noi romantismul s-a mai maturizat” Cum gestionează diferențele de temperament

Andra, într-o rochie mini la nunta Sarei Arzan

Printre invitații speciali ai serii s-au aflat Andra și Cătălin Măruță, Jojo, dar și prezentatorul TV Marius Niță.

Andra a făcut furori într-o rochie scurtă extrem de elegantă, care i-a scos în evidență silueta. Artista s-a distrat la maxim pe tot parcursul nopții, iar soțul ei, Cătălin Măruță, a filmat-o în timp ce dansa alături de Adina Buzatu și Jojo.

Cătălin Măruță a glumit pe seama trecerii timpului, publicând un clip în care i se adresează stylistei: „Așa arată o mamă soacră. Sara avea 8 ani când a venit la nunta noastră”.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la nunta Sarei Arzan, fiica Adinei Buzatu

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton