Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Bogdana, fostă concurentă de la „Mireasa”, a trecut prin momente greu de imaginat, la scurt timp de la ieșirea din emisiunea și nunta cu Liviu. Tânăra a fost la un pas de a-și lua viața, după ce soțul ei a făcut-o să treacă printr-un adevărat calvar.
Bogdana de la „Mireasa”, clipe de coșmar alături de Liviu
Bogdana și Liviu au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri ale sezonului 8 „Mireasa”. La finalul emisiunii de la Antena 1, cei doi s-au căsătorit și păreau mai fericiți ca oricând, astfel că nimeni nu se aștepta ca viața lor să ia o turnură dramatică.
Problemele în căsnicie au apărut la scurt timp după ce au părăsit emisiunea, femeia ajungând să lupte cu depresia și chiar să fie la un pas de sinucidere din cauza soțului ei. Bărbatul a început să o înșele și chiar a obligat-o să facă avort.
„După ieșirea din emisiune, totul a decurs frumos, chiar credeam că vom rămâne așa mereu, apoi ușor, ușor s-au schimbat lucrurile. Din păcate, fiecare vedea viața altfel. Eu am început să fiu foarte critică cu el, din cauza că nu puteam să accept stilul lui de viață și bineînțeles că el s-a îndepărtat și și-a reluat activitățile și anturajul de dinainte de emisiune. Aceasta a fost cea mai mare problemă a relației, după care au urmat multe altele mai mărunte. În final, s-a despărțit de mine pe motiv că nu ne înțelegem. Eu fiind însărcinată atunci, mama lui nu a acceptat și el a urmat decizia ei, aceea de a mă obliga să fac avort. Pentru mine a fost o perioadă foarte grea, nu m-aș fi gândit o secundă că voi face un avort. Eu nu omor nici măcar o muscă, nu mănânc carne, din milă față de animale. M-am simțit umilită și foarte rănită”, a povestit Bogdana pentru Cancan.
La un moment dat, Bogdana a aflat că Liviu avea o aventură cu o damă de companie, moment în care a intrat în depresia și a vrut să se sinucidă.
„Într-adevăr, după toate cele întâmplate, am avut niște stări depresive care mi-au fost alimentate de Liviu până în decembrie anul trecut, deoarece după despărțire el m-a amăgit în continuare că ne împăcăm. Problema a fost că el deja era cu o femeie care lucrează ca damă de companie și pe mine m-a terminat psihic acest lucru”, a dezvăluit fosta concurentă de la „Mireasa”.
Cei doi au divorțat la începutul acestui an, deși spune că își iubea foarte mult soțul.
„După sărbători am decis să pun punct și să divorțăm pentru că nu puteam să stau în asemenea conjunctură, oricât de mult îl iubeam. Stările mele s-au agravat și din cauza lipsei unei familii, eu nu am avut o familie tocmai normală , situația financiară, toate au creat un rezultat rău. Am vrut să îmi iau viața”, a mărturisit Bogdana pentru publicația menționată anterior.
Cum a reușit Bogdana să treacă peste acea perioadă
Bogdana spune că acum este bine și fericită, mai ales că a regăsit și iubirea. Nu a vrut să dezvăluie identitatea bărbatului, dar a precizat că a fost alături de ea tot timpul. Însă, mărturisește că rugăciunea și Dumnezeu au ajutat-o să treacă peste acea perioada dificilă.
„Cu viața sentimentală în momentul de față sunt foarte bine, sunt cu cineva, dar voi dezvălui atunci când voi simți că este momentul. Important este că ne înțelegem bine și că mă face fericită. Și mi-a fost alături și în acea perioadă urâtă prin care am trecut. Cel mai mult m-a ajutat rugăciunea, eu cred în Dumnezeu și am simțit mereu că mi-a fost alături în cele mai rele momente. M-au ajutat mult și oamenii apropiați, chiar și cei din familie mi-au fost mai mult alături atunci. Acele stări mi-au dispărut, privind înapoi nici nu îmi dau seama cum am putut recurge la un asemenea gest, dar sună poate ciudat, am avut nevoie de asta ca să realizez că nu este totul atât de negru și că este ok ca lucrurile să nu funcționeze mereu cum ne dorim, deoarece Dumnezeu ne pregătește ceva mai bun”, a mai spus Bogdana.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Bogdana