Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Sabrina Imbrea, fosta soție a regretatului Andrei Perneș, a spus din nou „DA”! La un an și jumătate de la pierderea fostului concurent de la Mireasa, tânăra s-a logodit cu actualul iubit, împărtășind vestea în mediul online.
La aproape doi ani de la divorțul de Andrei Perneș și un an și jumătate de la tragicul său deces, Sabrina Imbrea privește din nou spre viitor cu optimism. Fosta concurentă a emisiunii Mireasa a spus ”DA” cererii în căsătorie a actualului său partener, împărtășind momentul special pe rețelele de socializare.
Tânăra a postat pe Instastory o fotografie cu inelul de logodnă, alături de un emoji sugestiv și numele partenerului său, anunțând astfel oficializarea relației lor.
Surse apropiate spun că perechea își face deja planuri pentru o nuntă în viitorul apropiat.
În februarie 2024, Andrei Perneș, fostul soț al Sabrinei și unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți ai show-ului Mireasa, și-a pierdut viața la doar 28 de ani, într-un tragic accident rutier. Moartea sa a zguduit atât familia și prietenii, cât și comunitatea de telespectatori care i-au urmărit povestea de iubire cu Sabrina Imbrea.
Cei doi se căsătoriseră chiar în marea finală a emisiunii, demonstrând atunci că dragostea lor era mai puternică decât orice obstacol.
Din păcate, relația lor nu a fost una de durată, iar după divorț fiecare a încercat să-și refacă viața. În timp ce Andrei Perneș găsise din nou fericirea alături de o altă femeie, Sabrina Imbrea a fost criticată dur în mediul online pentru că s-a apropiat de un alt bărbat la câteva luni după moartea fostului soț.
În plus, sora lui Andrei, Andrada Perneș, a adus acuzații grave la adresa Sabrinei, povestind cum aceasta ar fi aruncat la gunoi amintiri personale din fosta căsnicie.
„Având în vedere că am încercat să luăm legătura cu tine, dar nu am reușit, fac acest mesaj pentru a-ți mulțumi că am reușit să intrăm în posesia acestor amintiri aruncate de tine în pubela de gunoi și găsite de un om străin nouă, pe care nu l-a lăsat inima să le lase în tomberon. Dacă ”dorul și durerea” erau atât de mari încât nu ai putut păstra aceste amintiri, frumos ar fi fost să ne lași un mesaj și să le luăm noi, pentru a le păstra veșnic, deoarece sunt singurul lucru care ne mai amintește de el. Să ai parte doar de bine și să îți dea Dumnezeu după suflet”, a scris Andrada într-un mesaj public pe rețelele de socializare.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Sabrina Imbrea și logodnicul ei