Nicușor Dan declară război corupției din România. Președintele cere implicarea SRI

.

Nicușor Dan a declarat război corupției din România. Președintele a declarat că există în redactare un document referitor la strategia națională de apărare a țării, iar acesta va cuprinde două schimbări majore.

Nicușor Dan declară război corupției

Nicușor Dan a declarat că un document referitor la strategia națională de apărare a României este în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, iar acesta va cuprinde două schimbări importante.

Potrivit președintelui, documentul va fi adoptat până pe 26 noiembrie, zi în care se împlinesc șase luni de la învestirea sa în funcția de șef al statului.

Consilierul pentru securitate națională, domnul Diaconescu, a făcut o corespondență cu toate instituțiile care au atribuții pe securitatea națională. S-au strâns două dosare de corespondență și din toate opiniile, care bineînțeles că unele dintre ele se suprapuneau, a elaborat un document prealabil pentru moment, la care ne mai uităm încă o dată cu toții, după care el va fi trecut prin CSAT și după aceea trimis Parlamentului. Deci, termenul 26 noiembrie, când sunt cele șase luni de la învestirea mea ca președinte, va fi respectat”, a declarat Nicușor Dan pentru Știrile ProTV.

Conform șefului statului, noua strategie de apărare a țării va cuprinde două noi direcții de acțiune importante.

Citește și: Ilie Bolojan anunță reduceri salariale din 2026. Cine va fi afectat de reforma guvernamentală

Citește și: Ce părere are Sorin Grindeanu despre Ilie Bolojan și Nicușor Dan: „Având în vedere istoria…”

Schimbările anunțate de președinte

Potrivit lui Nicușor Dan, prima schimbare se referă la războiul hibrid desfășurat de Federația Rusă, mai exact atacurile cibernetice, procedurile de dezinformare și influența rușilor în rețelele sociale.

Cea de-a doua schimbare anunțată de președinte vizează corupția din România. Astfel, Nicușor Dan susține că este nevoie de „atacarea frontală a fenomenului” și cere SRI să se implice activ în combaterea acestuia.

„Sunt două schimbări majore. Unu, că trebuie să ne uităm cu mult mai multă atenție la ceea ce se numește război hibrid, adică atacuri cibernetice, proceduri de dezinformare sistematică, influența în spațiul rețelelor sociale, al Federației Ruse, ca să spunem exact cu cuvintele astea. Deci asta este o parte. Și a 2-a pe care mi-o doresc foarte mult și la care multe din instituții au trimis observații, atacarea frontală a fenomenului corupției. Cu toate precauțiile, pentru că am avut o lungă discuție în societate despre interferența Serviciului Român de Informații în procesul de … să-i spunem activitatea Parchetului. Toate discuția pe care am avut-o în spațiul public. Vrem să, pe de o parte, vrem ca fenomenul corupției să fie o preocupare a Serviciului Român de Informații. Pe de altă parte, vrem ca mecanismele în care Serviciul Român de Informații se preocupă de acest fenomen să fie absolut constituționale și de demarcația între Servicii de Informații și Parchet să fie foarte bine făcut”, a declarat Nicușor Dan.

Citește și: Gabriela Firea, poziție fermă privind inițiativa UE prin care minorii ar putea să își aleagă legal propriul gen: „Spun categoric NU”

Citește și: Nicușor Dan, mesaj emoționant după decesul pictorului Dorel Zaica: „Un mare cercetător al creativității copiilor”

Care este rolul Serviciului Român de Informații

Potrivit lui Nicușor Dan, rolul SRI este „să producă informații cât mai consistente”.

Tocmai asta spuneam, ceea ce cred. Și mecanismele trebuie definite foarte bine, juridic vreau să spun. În esență, rolul Serviciului de Informații este să producă informații cât mai consistente, astfel încât din momentul în care o informație este transmisă către Parchet, Serviciul de Informații să nu mai aibă de-a face cu respectiva chestiune și Parchetul să înceapă să cerceteze presupusa infracțiune de corupție”, a explicat președintele pentru publicația menționată anterior.

Întrebat care ar fi contribuția SRI, șeful statului a explicat: „SRI-ul este o instituție care are foarte multe competențe în zona de informații, competențe practice, nu atribuții, că atribuții știm că are. Sunt oameni care cunosc foarte bine mediul social, politic, economic și care pot să … prin natura meseriei lor, pot să cunoască, să acceadă la zone de corupție, pe care să le transfere Parchetului”.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton