Cine este Cristina Simona Ciucu, soția lui Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei. Sunt parteneri de viață și în afaceri

.

Ciprian Ciucu și soția lui, Cristina Simona Ciucu, formează un cuplu de mai mulți ani și împreună au un copil. Soții Ciucu împărtășesc aceleași valori personale, dar și interese profesionale. De-a lungul relației lor, cei doi au colaborat profesional atât în mediul privat, cât și în zona organizațiilor nonguvernamentale. Descoperă în rândurile de mai jos cu ce se ocupă soția candidatului PNL la Primăria Capitalei în 2025.

Cine este Cristina Simona Ciucu, soția lui Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 al Capitalei, formează de mai mulți ani un cuplu cu Cristina Simona Ciucu, alături de care are și un copil. Soții Ciucu îmbină de mai multă vreme cu succes personalul cu profesionalul, potrivit Fanatik.

Ciprian Ciucu și soția lui au înființat în anul 2005 HF Advising SRL, o firmă de consultanță în domeniul proiectelor europene și al dezvoltării instituționale. În cadrul acesteia, Cristina Simona Ciucu figurează cu rolul de administrator. În 2024, firma, deși activă, figura cu o cifră de afaceri nulă. Acest lucru poate indica o perioadă fără activitate comercială. În dreptul veniturilor totale este consemnată suma de 2.280 de lei, iar profitul brut declarat este de 1.688 de lei, potrivit Fanatik.

De-a lungul relației lor, soții Ciucu au avut roluri complementare în proiecte cu finanțare europeană, informează Jurnalul.ro. Activitatea lor s-a intersectat prin colaborări în domeniul consultanței și al politicilor publice.

În paralel, Cristina Simona Ciucu este manager financiar în cadrul Centrului Român de Politici Europene (CRPE), conform datelor publice.

Citește și: Cine este partenera lui Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei. Au doi copii împreună, dar nu sunt căsătoriți

Citește și: Cine este și cu ce se ocupă Andreea-Mihaela Băluță, soția lui Daniel Băluță, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Au urmat aceeași facultate și au un copil împreună

Ce salariu a avut Cristina Simona Ciucu în 2024 în cadrul CRPE

Pe lângă implicarea în firma HF Advising SRL și a funcției de manager financiar al CRPE, Cristina Simona Ciucu apărea în declarația de avere a soțului din 2020 cu venituri salariale din activitatea sa profesională în cadrul unor organizații nonguvernamentale. Soția lui Ciucu a prestat servicii de management financiar Asociația Centrul Român de Politici Europene (CRPE) și Asociația Centrul de Dezvoltare Urbană și Teritorială.

Conform declarației de avere pentru anul fiscal 2024, Cristina Simona Ciucu a înregistrat venituri salariale totale de 89.360 de lei în calitate de manager financiar al CRPE. Astfel, soția lui Ciprian Ciucu a avut un salariu de circa 7.450 de lei pe lună.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton