Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a oferit clarificări ample privind situația Irinei Ponta, adolescenta de 17 ani care nu a fost îmbarcată în autocarul ce urma să transporte cetățeni români spre avionul de evacuare din Oman. Explicațiile au venit în contextul acuzațiilor potrivit cărora ministra de Externe, Oana Țoiu, ar fi intervenit în procesul de repatriere.
MAE a precizat că zborul de evacuare a fost organizat în cadrul mecanismului european de protecție civilă, unde regulile sunt stricte, iar locurile limitate. Prioritatea a fost acordată copiilor foarte mici și persoanelor cu urgențe medicale, criterii aplicate uniform tuturor cetățenilor aflați în situații similare.
Țărnea a explicat la Antena 3 că Irina Ponta nu se încadra în categoria copiilor cu prioritate maximă, având 17 ani. „Nu îndeplinea condițiile (n.r. – să se urce în avionul cu repatriați) Un adolescent de aproape 18 ani nu era prioritar”, a spus acesta, subliniind că existau aproape 300 de copii de diferite vârste, mulți dintre ei mai mici decât Irina, care aveau prioritate la îmbarcare.
Regulile prevăd că pasagerii trebuie să se încadreze în categoriile vulnerabile, iar ordinea de îmbarcare se face strict în funcție de vârstă, de la cei mai mici copii către adolescenți. În acel moment, existau mai mulți copii de vârstă mică aflați în așteptare decât locuri disponibile, iar respectarea acestor criterii era obligatorie. Oficialul MAE a precizat că ar fi fost o încălcare a procedurilor să fie îmbarcată o adolescentă de aproape 18 ani în locul unui copil de 15, 12 sau chiar un an.
O altă întrebare ridicată public a vizat posibilitatea ca Irina Ponta să fie îmbarcată în locul unui adult care însoțea un copil. Purtătorul de cuvânt a explicat că acest lucru ar fi fost ilegal, deoarece adulții respectivi aveau acorduri legale de însoțire din partea părinților copiilor minori.
„Nu puteam pentru că este ilegal. Nu se putea scoate cineva care avea un acord primit din partea unui părinte”, a precizat Țărnea, pentru aceeași sursă, adăugând că respectarea acestor reguli este obligatorie în operațiunile de evacuare.
De ce nu pot fi publicate listele de pasageri
Solicitarea de a face publică lista persoanelor care urmau să se îmbarce a fost respinsă ferm de MAE. Țărnea a invocat legislația privind protecția datelor personale, precizând că „este ilegal să dai date personale. În baza GDPR, acest lucru este imposibil legal”.
El a adăugat că nu cunoaște nominal persoanele înscrise pe liste, acestea fiind gestionate strict de celula de criză, în funcție de solicitările de asistență consulară și de criteriile de vulnerabilitate.
Reprezentantul ministerului a insistat că deciziile luate nu au avut nicio componentă politică și că procedurile au fost aplicate uniform. „Prioritățile sunt foarte clare”, a subliniat el, explicând că aeronava a fost la capacitate maximă, iar 30% dintre locuri au fost rezervate cetățenilor altor state UE aflați în aceleași categorii vulnerabile.
MAE a explicat repatrierea românilor din Oman
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a clarificat sâmbătă situația românilor repatriați din Oman, subliniind că toți pasagerii îmbarcați au respectat criteriile stabilite pentru evacuarea cetățenilor blocați în Orientul Mijlociu. Oficialul a insistat că echipele consulare, inclusiv cele din Dubai, au întocmit listele conform procedurilor standard, care acordă prioritate persoanelor considerate vulnerabile: copii, persoane cu probleme medicale și femei însărcinate.
Întrebat insistent dacă toți pasagerii evacuați au respectat criteriile oficiale, Țărnea a reafirmat că lista consulară și persoanele aflate la bord au coincis integral, fără excepții.
„Oamenii care au fost urcaţi în acel avion pe baza unei liste consulare. Deci, nu există, v-am spus şi ieri, la briefing, nu există o diferenţă între listă şi persoanele care au fost la bord. În consecinţă, atât lista, cât şi oamenii din aeronavă au respectat aceste criterii”– a explicat Țărnea.