Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Cristian Pomohaci, fost preot caterisit, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale asupra a doi minori. Poliția investighează și alte posibile victime, iar perchezițiile continuă în județul Mureș.
Fostul preot Cristian Pomohaci, acuzat de agresiuni sexuale asupra minorilor, a fost reținut miercuri seară, în urma mai multor plângeri depuse împotriva sa.
Două victime, băieți cu vârste sub 16 ani, au sesizat autoritățile, iar anchetatorii investighează acum dacă există și alte persoane afectate.
„La data de 3 iunie 2026, sub coordonarea şi supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Târgu Mureş, într-o cauză penală privind săvârşirea unor infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale. În urma activităţilor desfăşurate şi a probatoriului administrat în cauză, în cursul acestei seri, un bărbat, de 57 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Mureş”, a anunţat, miercuri seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.
În aceeași zi, polițiștii au efectuat trei percheziții la domiciliul și alte locații asociate cu Pomohaci, în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de viol și agresiune sexuală asupra minorilor. Potrivit unor surse judiciare, abuzurile ar fi început în 2022 și ar putea include utilizarea de substanțe psihoactive. Până în prezent, autoritățile nu au oferit detalii suplimentare despre probele descoperite, însă investigațiile continuă.
În timpul perchezițiilor efectuate la locuințele lui Cristian Pomohaci, polițiștii din județul Mureș au ridicat mai multe probe tehnice și materiale electronice precum telefoane, laptopuri și suporturi de memorie pentru a căuta probe digitale legate de faptele investigate.
Deși a fost caterisit în 2017 de către Biserica Ortodoxă Română, Cristian Pomohaci nu a renunțat la activitățile sale religioase.
Acesta și-a ridicat o mănăstire proprie în localitatea Ernei, județul Mureș, unde ar fi continuat să țină slujbe în mod ilegal. Situația a reaprins dezbaterile publice în luna mai 2026, când Arhiepiscopia de Alba Iulia a emis o nouă circulară prin care aducea la cunoștință că Pomohaci nu mai are dreptul de a oficia slujbe religioase.
Circulara, emisă de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, precizează: „Având în vedere numeroasele sesizări primite la Centrul eparhial, prin care mai multe persoane se plâng de experiența pe care au avut-o cu fostul preot Cristian Pomohaci, reiterăm Circulara cu nr. 3802/20.10.2022, prin care aducem la cunoștință tuturor fiilor și fiicelor Eparhiei noastre din județele Alba și Mureș, că susnumitul a fost destituit din slujirea clericală prin Decizia Consistoriului Mitropolitan cu nr. 4/06.10.2017.”
Arhiepiscopia a subliniat că locașul de cult din comuna Ernei nu aparține Bisericii Ortodoxe Române și că atât Pomohaci, cât și alte persoane care activează acolo, nu au dreptul să poarte veșminte preoțești.
„Din păcate, domnul Cristian Pomohaci continuă să poarte ilegal uniforma preoțească și veșminte preoțești, inducând în eroare multă lume și chiar îndrăznind să apară îmbrăcat ca preot când se afla într-o călătorie în Țara Sfântă”, se arată în documentul citat de alba24.ro.
Reprezentanții Arhiepiscopiei au lansat un apel către enoriași să nu mai participe la slujbele organizate de Pomohaci și să nu mai susțină financiar activitățile acestuia, considerându-le nelegitime. De asemenea, s-au făcut mai multe demersuri către autorități pentru a se lua măsuri legale împotriva fostului preot.
Cristian Pomohaci nu este străin de controverse. În 2017, a fost exclus din rândul clerului ca urmare a unor acuzații similare. Totuși, a continuat să se prezinte ca preot și să organizeze ritualuri religioase, ignorând deciziile bisericii.