O femeie și un copil, răniți în urma exploziei dronei rusești la Galați. Mărturiile localnicilor: „Am crezut că e o glumă RO-Alert”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O femeie de 51 ani și un copil de 14 ani au fost răniți în urma exploziei dronei rusești pe un bloc din Galați, vineri dimineață. Cei doi se aflau în apartamentul afectat de explozia produsă în urma impactului.

O femeie și un copil, răniți la Galați

Un incident dramatic a zguduit Galațiul vineri dimineață, când o dronă rusească a lovit plafonul unui bloc, provocând o explozie ce a afectat grav un apartament. În urma deflagrației, o femeie de 51 de ani și un băiat de 14 ani au suferit răni ușoare, fiind transportați de urgență la spital cu traumatisme și arsuri minore.

Cătălin Sitten, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a explicat natura evenimentului: „Drona a lovit plafonul blocului și, în urma impactului, a avut loc o explozie care a afectat apartamentul de sub acesta. Drona nu a lovit apartamentul direct, ci plafonul blocului. Cele două persoane rănite ușor se aflau în apartamentul afectat de explozie: o femeie de 51 de ani și un copil de 14 ani”.

Autoritățile au intervenit prompt, asigurând transportul celor răniți la unitatea medicală cea mai apropiată.

Citește și: O dronă rusească a căzut pe un bloc din Galați și a explodat, provocând un incendiu. Reacția lui Raed Arafat

Citește și: Elev de 16 ani, atacat cu un cuțit în curtea liceului, în București. Agresorul, un tânăr de 18 ani

Mărturiile localnicilor

Cu 5 minute înainte ca drona să lovească blocul din Galați, localnicii au primit mesaje Ro-Alert de avertizare. Însă, se pare că acestea nu au fost luate în serios.

„Am văzut explozia din pat. E la 2 blocuri de noi. Am crezut că e o glumă Ro-Alert”, a scris un gălățean pe Facebook.

„Mesajul l-am primit înainte cu aproximativ 5 minute de a se auzi bubuiturile. De regulă, ignor mesajele, acum însă se trezise și copilul. Eram treze amândouă când s-au auzit bubuiturile”, a declarat o femeie.

Un alt locuitor, Mihai Costache, descrie momentul exploziei pe pagina sa de Facebook: „Am văzut-o din balcon când a trecut, am văzut lumina exploziei. Noroc 1: a lovit acoperișul, cel mai probabil casa liftului. Dacă ar fi trecut, ar fi căzut în zona de case și ieșea dezastru. Noroc 2: dacă ar fi lovit planșeul, intra cel puțin un etaj”.

Citește și: Cine e soția lui Dragoș Pîslaru. Detalii neștiute despre Livia Pîslaru, femeia care „îl întreține” pe ministru: „Câștigă de trei ori mai mult”

Citește și: Ilie Bolojan nu exclude posibilitatea să revină în fruntea Guvernului: „O astfel de ipoteză…”

Deși șocul incidentului este evident, oamenii din Galați încearcă să-și păstreze luciditatea.

„După comunicatul MApN, m-am liniștit. Am concluzionat că pot muri în somn… liniștit”, a comentat ironic un alt locuitor al Galațiului.

Autoritățile au emis mesaje RO-Alert pentru populația din județele Galați, Brăila și Tulcea, iar două aeronave F-16 și un elicopter militar au fost ridicate de urgență.

Sursă foto: Captură video

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton