Sabrina Voinea, abuzată de propria mamă. Camelia Voinea a fost acuzată de alte două gimnaste de agresiuni: „Bătea încontinuu până se sătura”

.

Două gimnaste care au fost antrenate în trecut de Camelia Voinea au acuzat-o pe aceasta de abuzuri fizice, psihice și verbale. Acum a apărut și un filmuleț în care antrenoarea o abuzează pe propria ei fiică, Sabrina Voinea, în urmă cu câțiva ani. Deși gimnasta, pe atunci în vârstă de aproximativ 8 ani, îi spunea mamei sale că o doare, Camelia continuă abuzurile.

Camelia Voinea, acuzată de abuz de două gimnaste

Două foste gimnaste ce au fost antrenate de Camelia Voinea în sala „Flămânda” din Constanța, au lansat acuzații grele la adresa acesteia. Sportivele au ales să păstreze anonimatul de teama represaliilor, fiindu-le încă teamă de Camelia Voinea, cu toate că au plecat în străinătate.

„Bătea încontinuu până se sătura. Fără milă. Îi crea plăcere să te vadă suferind. Sunt multe fete cărora le este frică încă să vorbească despre asta, dar sunt și altele care vor să iasă în față. Această femeie e un monstru!”, a spus una dintre gimnastele ce au fost antrenate de Voinea.

Cea de-a doua sportivă a mărturisit pentru Golazo.ro că, din cauza abuzurilor, ajunsese în pragul suicidului.

„Îmi amintesc că mă gândeam să mă arunc de pe pod. De pe Podul Vechi, cel de lângă City Mall. Eu nu știam să înot, iar asta m-ar fi scăpat de toate, nu? Am ajuns acolo, dar a trecut cineva pe lângă mine și m-a întrebat dacă sunt bine. Am vorbit cu el, m-a dus la spital, au ajuns bunicii mei, unchiul și m-au luat acasă”, a povestit ea.

„Eu aveam găuri în păr, se vedea scalpul, pentru că îmi desprinsese smocuri din cauza acestei torturi. Vă dați seama cât de tare ne trăgea și cum ne târa pe jos”, a mai spus una din gimnaste.

Citește și: Gimnasta Daniela Sofronie, despre traumele din copilărie: „La antrenamente, mă băteau cu ce prindeau”

Citește și: Bullying la nivel înalt, în lotul național de gimnastică. Denisa Golgotă aduce acuzații grave: „M-au hărțuit și au încercat să mă facă să cedez psihic”

Sabrina Voinea, abuzată de propria mamă

Acum, un clip în care Sabrina Voinea este abuzată de mama ei în sala de gimnastică a ieșit la suprafață. Pe atunci, gimnasta era doar o copilă care muncea din greu pentru a obține rezultate. Vezi AICI videoclipul.

Îmbrăcată într-o rochie scurtă, roz, Camelia Voinea apare lucrând cu fiica sa. După ce fetei nu îi iese un element la bară, Camelia își înfinge unghiile în fiica ei și îi cere acesteia să facă din nou exercițiul, deși plângea și striga că nu mai poate.

Când o vede pe Camelia Voinea că se apropie, din instinct, fata se ferește, părând că îi este teamă că ar putea fi lovită.

Citește și: Ce s-a întâmplat cu Claudia Presăcan după retragerea din gimnastică. Fosta campioană olimpică este de nerecunoscut

Citește și: De ce au divorțat Andreea Bălan și George Burcea, candidatul POT la Primăria Capitalei: „Avea vicii”

La un alt element, Sabrina strigă iar că nu mai poate și cere ajutor: „Mami, nu mai pot! Vreau să vină cineva lângă mine. Nu mai pot! Mă lovesc!”

Speriată, Sabrina Voinea a încercat să schimbe elementul pe care îl are de executat: „Mami, pot să fac… ” 

Replica mamei sale a venit rapid, cât se poate de dură: „Du-te dracu! Hai!”

„Dar vreau să fac îndreptare. Nu pot!”, spunea tânăra gimnastă.

 „Ce să-ți fac eu dacă ești proastă?! Continuă, fără număr!”, se aude răspunzând Camelia Voinea.

Reacția Cameliei Voinea

După ce a fost acuzată de abuzuri de cele două foste gimnaste pe care le-a antrenat, Camelia Voinea a reacționat, precizând că, în gimnastică, nu au existat niciodată agresiuni.

„Nu există așa ceva în gimnastică, cu biciul și cu chestii de genul ăsta! Acum ne trezim cu niște cazuri prescrise și acuzăm pe X, pe Y. Așa poate să vorbească oricine despre oricine. Credeți-mă că eu n-am luat o palmă de la antrenorii mei și eu am trăit în vremea comunismului. Eu nu am spus nimic până acum, tocmai pentru a culege mai multe informații despre persoanele care m-au denigrat”, a afirmat mama Sabrinei Voinea pentru publicația menționată anterior.

Sursă foto: Golazo.ro, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton