Roxana Nemeș și-a botezat gemenii. Imagini spectaculoase de la evenimentul organizat de Valentine’s Day

.

Roxana Nemeș a organizat un botez de poveste pentru gemenii Ania și Zain, pe 15 februarie 2026, evenimentul având loc la un club celebru din București. Fericită, vedeta a distribuit în mediul online câteva imagini de la petrecerea micuților.

Roxana Nemeș și-a botezat gemenii

Roxana Nemeș a celebrat botezul gemenilor săi, Ania și Zain, printr-un eveniment de poveste, plin de emoție și eleganță, organizat la Fratelli. Artista a împărtășit pe Instagram momente speciale, alături de familie și prieteni, într-un cadru atent pregătit pentru a reflecta bucuria unei zile memorabile.

„Ieri a fost una dintre cele mai emoționante zile din viața noastră… Botezul lor. Mulțumim celor care au pus suflet în fiecare detaliu și au făcut ca prima petrecere a copiilor noștri să fie exact ca într-o poveste”, a scris Roxana Nemeș pe Instagram.

Pentru acest moment unic, vedeta a ales o rochie albă, care i-a subliniat silueta recăpătată după naștere, iar nașa gemenilor a optat pentru o ținută similară, în aceeași nuanță pură. Cele două femei au fost o apariție remarcabilă, atrăgând privirile tuturor și completând atmosfera festivă.

Roxana Nemeș nu a uitat să își exprime recunoștința pentru părinții spirituali ai copiilor săi, care au acceptat cu bucurie acest rol esențial.

„Mulțumim nașilor, care au spus «DA» acestui rol atât de important în viața copiilor noștri. Suntem binecuvântați să vă avem alături”, a adăugat artista.

Citește și: Larisa Uță, eliminată de la Survivor România. Faimoasa a fost învinsă la duel de Cristian Boureanu

Citește și: Ce spune Giulia Anghelescu despre parentingul modern: „Cred că sunt prietena copiilor mei, dar…” / Exclusiv

Meniu special și tort cu trei etaje pentru Ania și Zain

Meniul a fost și el ales pe măsura evenimentului. Roxana Nemeș și soțul ei au optat pentru câteva preparate speciale și elegante.

Astfel, invitații au servit ca starter carpaccio de vită, creveți în crustă crocantă de orez, mousse de foie gras, scoică St Jacques și tataki de ton roșu.

De asemenea, meniul a inclus Pește, precum și sărmăluțe tradiționale în foi de varză, mușchi de vită cu escalope de foie gras, tartă cu ciuperci, spanac confiat și sos de piper verde.

În ceea ce privește tortul, Ania și Zian au avut un desert cu trei etaje, decorat cu ursuleți și fundițe roșii.

Citește și: Deea Maxer, cerută de soție de iubitul ei, Constantin Cataramă. Cum arată inelul de logodnă

Citește și: Romanița Iovan, dezvăluiri tulburătoare despre accidentul fostului ei soț, pilotul Adrian Iovan. A aflat de la TV că a murit: „Putea fi salvat”

Cum și-a recăpătat Roxana Nemeș silueta după naștere

La doar câteva luni după naștere, Roxana Nemeș a reușit să își recapete forma fizică impresionantă, lucru observat rapid de fanii săi. Totuși, vedeta nu a apelat la diete restrictive, ci și-a menținut echilibrul în alimentație, un obicei format încă de la o vârstă fragedă.

„Nu țin regim! N-am mai ținut regim de la 20 de ani. Nu-mi place și nici nu mi se pare ok. Pentru că slăbești, după care te îngrași la loc”, a explicat ea.

Secretul artistei constă în moderație și în alegerea unui stil de viață sănătos, fără excese.

„Mănânc puțin. Și sincer, m-am obișnuit așa! Și mă simt foarte bine. Am și noroc că nu sunt pofticioasă”, a mai spus Roxana Nemeș.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la botezul gemenilor Roxanei Nemeș

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton