Oana Roman, vizitată de Poliție în urma unor plângeri. Cine și de ce a chemat autoritățile la ușa ei. „M-au găsit tocmai pe mine?”

.

Oana Roman a trecut printr-un moment neașteptat și neplăcut chiar la ea acasă, după ce a fost vizitată de poliție în urma unei plângeri.

Totul a pornit de la cățelușa ei, Luna, care a fătat recent, iar acest lucru a fost interpretat greșit de un grup de internauți care au acuzat-o de o presupusă montă ilegală.

Cine a chemat poliția la ușa Oanei Roman

Vedeta a povestit că, după ce Luna a avut pui, mai mulți utilizatori de internet au început să comenteze pe un grup creat special pentru a o jigni și a o denigra. Aceștia au presupus că nu deține acte pentru animal și au depus o sesizare la poliție.

„Da, m-am trezit cu poliția la ușă. Când Luna a făcut pui, exista niște oameni cu probleme pe internet, care și-au făcut un grup al cărui scop este să mă înjure pe mine și pe alții, dar în principal pe mine. În acel moment, acolo au început să dezbată faptul că ei sunt siguri că eu am făcut o montă ilegală, aceasta fiind o infracțiune. Spuneau că eu nu am acte… și mi-au făcut o plângere la poliție pentru montă ilegală.

Din toată lumea care își bate joc de câini în țara aceasta, pe mine m-au găsit”, a declarat Oana Roman pentru spynews.ro.

Citeşte şi: Oana Roman, mărturisiri emoționante despre suferința din copilărie. Ce a spus despre sora ei, Catinca: „Ea avea voie să facă orice”

Citeşte şi: Catinca Roman și fiica ei, Calina Dumitrescu, au reacționat după ce Oana Roman a amenințat că le va acționa în judecată pentru folosirea numelui Roman: „Mi se pare o răutate”

Citeşte şi: Oana Roman și-a luat o țeapă de proporții. Cât a putut să plătească pentru un colet din Marea Britanie

Verificări și reacția autorităților

Poliția a venit la domiciliul vedetei pentru a verifica pedigree-ul și actele câinelui, iar în urma controlului s-a constatat că nu exista nicio problemă. Oana Roman le-a atras atenția agenților asupra faptului că în zona în care locuiește sunt numeroși câini ținuți în lanț sau abuzați, întrebându-se de ce tocmai ea a fost vizată.

„M-am trezit cu poliția la ușă, care a venit să verifice pedigree-ul și actele câinelui. Bineînțeles că s-au convins că nu era, evident, nicio problemă. Le-am spus și eu faptul că în zona în care eu locuiesc sunt foarte mulți oameni care țin câini în lanțuri, îi bat, îi abuzează, și am întrebat dacă m-au găsit tocmai pe mine. Aceștia mi-au spus că ei nu intervin decât dacă li se face sesizare. La mine s-a făcut o sesizare, bineînțeles că numele meu… sună bine, și ce și-au spus ei, să vină să verifice”, a mai spus vedeta.

Oana Roman, despre ura din online

Fiica lui Petre Roman consideră că în spatele acestor acțiuni se află oameni nefericiți și frustrați, care își varsă nemulțumirile în mediul online. „Nu știu de ce, eu cred că sunt niște oameni profund nefericiți, care au probleme, frustrări, neîmpliniri, tristeți, oameni care nu știu cum să-și verse tristețea aceasta, și singura variantă pe care au găsit-o este să comenteze, să înjure, să jignească, să facă rău persoanelor publice”, a mai adăugat Oana Roman.

Foto – Instagram / Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton