Olga Barcari, dezvăluiri despre bărbatul cu care are o relație: „Am pus un termen de valabilitate”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Olga Barcari a recunoscut că are o relație la distanță cu un bărbat care călătorește mult, astfel că nu știe dacă va fi ceva de durată. În același timp, aceasta a oprit orice zvon legat de o relație romantică cu Aris Eram.

Olga Barcari, despre bărbatul cu care are o relație

Olga Barcari a povestit că se află în prezent într-o relație care a început de curând dar care, spune ea, are „un termen de valabilitate”. Și asta din cauza faptului că iubitul ei călătorește foarte mult, iar ea nu este dispusă să se mute definitiv din România.

„Am pe cineva care este plecat foarte departe și vedem ce se întâmplă când va veni acasă. Chiar aseară am avut o discuție. Vedem, suntem într-o discuție. Da, am relație la distanță, deocamdată. Am fost și eu plecată, am fost în Survivor, am revenit. Am reluat legătura. Nu e ceva foarte serios, mie îmi place foarte mult, dar vedem ce va urma, pentru că eu am pus un termen de valabilitate acestei relații. Să vedem stilul lui de viață, pentru că este genul care vine, pleacă, trăiește o dată aici, o dată acolo. Să mă rup eu de România este exclus. Ne plăcem, dar e complicat. De aceea Aris este ca un frate, eu aștept un verdict din altă parte”, a declarat Olga Barcari pentru Spynews.

Citește și: Mama lui Răzvan Măgureanu intervine în scandalul dintre fiul său și Constantin Măgureanu: „Pensia alimentară era de 25 lei”

Citește și: Antonia, dezvăluiri sincere despre lipsa tatălui biologic în viața ei. Artista a fost părăsită de tată înainte de a se naște

Ce părere are despre Aris Eram

În ceea ce privește relația cu Aris Eram, Olga Barcari spune că sunt doar prieteni, subliniind faptul că fiul Andreei Esca este o persoană mult prea rece, care nu își exprimă sentimentele, iar ea are nevoie de un altfel de bărbat lângă ea.

„Despre Aris pot spune că există o prietenie între noi, nu tatonări, ci tachinări. Are 22 de ani, copilul, eu am 40 de ani. Așa este, nu este o problemă. Chiar dacă ar fi fost puțin mai mare, nu m-aș fi gândit. Este un băiat extraordinar, dar nu este genul meu de băiat. Este foarte frumos, foarte inteligent, dar are încredere în el și este plin de el, eu sunt mai sensibilă. La mine trebuie să fie altfel, el are un caracter foarte puternic”, a dezvăluit ea.

Citește și: Alin Gălățescu, mesaj emoționant la șapte ani de la moartea lui Răzvan Ciobanu: „Povestea frumoasă și zbuciumată a unui mare spirit și un creator de har a fost întreruptă, dramatic, pentru totdeauna”

Citește și: Valentin Sanfira vorbește pentru prima dată despre Codruța Filip, după divorț: „Omul alături de care am trăit peste 7 ani și jumătate”

Aceasta a precizat că, pe perioada competiției „Survivor”, Aris Eram a avut un singur moment în care a arătat o urmă de sensibilitate, însă în rest are un caracter „rece”.

„Chiar și așa, ar domina foarte tare, el este mai rece, mai dur, nu își manifestă niciodată sentimentele. O dată, a fost un moment în care Alina mi-a spus să tac din gură că vorbesc prea mult cu Patricia, era dimineața, iar el a venit și m-a clătinat puțin, ca pe un copil mic. Atunci am văzut puțină sensibilitate, că a văzut că sunt supărată și singură. Dar el este destul de rece, ca și caracter, nu este ce caut eu. Am nevoie de cineva mai sensibil”, a mai spus Olga Barcari.

În trecut, Olga a mai avut o relație cu Cătălin Bordea, dar care s-a încheiat rapid.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Olga Barcari

Sursă foto: INstagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton