Nuami Dinescu, adevărul despre relația cu Teo Trandafir. De ce nu-și mai vorbesc de ani de zile

De Unica.ro, pe

V-o mai amintiți pe Tanța, simpatica asistentă a lui Teo Trandafir din emisiunea difuzată la Pro TV acum aproape 20 de ani? Actrița Nuami Dinescu (59 e ani), cea care interpreta personajul “Tanța” s-a făcut atunci remarcată prin felul extrem de haios în care aborda diversele subiecte dezbătute în emisiune. Când era pe același platou de filmare cu Teo, ai fi putut băga mâna în foc că pe cele două le leagă o frumoasă și puternică prietenie, dar unele lucruri nu sunt întotdeauna așa cum par la o primă vedere.

Nuami a vorbit recent despre cât de greu a fost să demonstreze publicului că ea este mai mult decât un simplu personaj pe nume “Tanța” și spune că relația ei cu Teo s-a răcit definitiv imediat după ce emisiunea a luat sfârșit.

„Ştii când a început să fie greu? După ce s-a terminat emisiunea şi eu nu-mi mai găseam nimic de lucru, pentru că toată lumea mă asocia cu Tanţa. Pentru că Tanţa crescuse atât de mult, mă călărise 7-8 ani atât de mult, încât eu nu mai eram. Mi-am dat seama că trebuie să fac ceva pentru că Tanţa stătea călare pe mine şi eu nu puteam să trăiesc de ea. A fost o perioadă în care nu mai suportam să mă strige lumea pe stradă Tanţa. Pentru că în momentul în care ataşezi nişte detalii – boneţica şi şorţul ăla – nu mai sunt eu şi pot spune orice măgărie, pentru că nu am zis-o eu, a zis-o Tanţa. Asta e şmecheria cu personajele. Aşa că greu de gestionat a fost atâta vreme cât nu mi-am mai găsit nimic de lucru”, a mărturisit actrița potrivit adevărul.ro.

Citeşte şi: Gabriela Prisăcariu, primele declarații despre sarcină. Modelul nu are voie să facă sport

Citeşte şi: De ce și-a cerut Adela Popescu iertare public față de Radu Vâlcan

Citeşte şi: Ruby, mesaj disperat pe rețelele sociale: „Nu mai pot!” Ce s-a întâmplat cu artista

Citeşte şi: Actrița Maia Morgenstern, plângere penală după amenințările cu moartea. Ar fi fost identificați doi suspecți

Nuami Dinescu recunoaște că a învățat multe de la Teo și spune că între ele nu au existat conflicte de niciun fel, doar că drumurile lor au luat-o în direcții diferite.

„Am învăţat multe lucruri de la ea, am făcut-o fără să-mi spună ea – am observat cum se purta cu echipa, ea era bună cu toată lumea. Noi nu ne-am certat niciodată, o singură dată am avut un diferend pe nişte date istorice, în rest nu ne-am contrat niciodată, poate şi pentru că eu nu mă cert cu nimeni niciodată. Nu mai avem nicio treabă una cu alta, nici nu îmi face plăcere să mai vorbesc despre subiectul acesta. Ea dacă nu vorbește despre mine, eu de ce să vorbesc despre ea? Eu de atunci am mai lucrat și lucrez la diverse proiecte de televiziune, nu am lucrat toată viața la acea emisiune”, a explicat Nuami Dinescu, pentru impact.ro.

În prezent, Nuami joacă în serialul „Adela”, de la Antena 1, împreună cu Alina Florescu, Tatiana Şelaru şi de Răzvan „Krem” Alexe. Actrița spune că își dorea foarte tare să joace în această producție.

Citește gratuit ediția de aprilie a revistei Unica. O găsești AICI

„Eu îmi doream de foarte mult timp să lucrez cu Ruxandra Ion, am mai lucrat, dar în alte proiecte. E tot ce mi-am dorit eu acum şi am primit rolul ca pe un cadou de ziua mea, pe care mi-am petrecut-o astfel pe platoul de filmare. E o gaşcă mai mult decât frumoasă, cu Anca Sigartău mă ştiu de când ea era în facultate şi eu nu şi mă tot întreba dacă nu mai vin să dau examen. Sunt nişte lucruri frumoase care se leagă aici, e mai mult decât o bucurie, e ceva ce aştepți de mult timp şi dacă nu laşi să se strecoare îndoiala că nu se mai întâmpla, iată că se întâmplă!”, a mai spus actrița.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!