Ioniță de la Clejani a ajuns pe patul de spital din cauza unei probleme de sănătate. Anunțul a fost făcut chiar de fiul lui, Fulgy, pe rețelele sociale.
Ioniță de la Clejani a ajuns la spital, potrivit fiului său, Fulgy, care a făcut anunțul în mediul online. Tânărul, care locuiește în Dubai de mai mult timp, a explicat că nu poate spune cauza pentru care tatăl său a fost internat.
„Tatăl meu este în spital în acest moment. Trece printr-o chestiune despre care nici nu pot să îmi permit să vorbesc pentru că nu sunt medic”, a afirmat Fulgy pe pagina sa de Facebook.
Deși nu a dezvăluit cauza internării lui Ioniță, Fulgy era vizibil afectat de ceea ce i se întâmplă părintelui său. Nici Viorica de la Clejani nu a făcut nicio declarație pe acest subiect până în acest moment, mai ales că în ultimii ani familia a ales să fie mai discretă cu aparițiile publice, concentrându-se asupra vieții lor profesionale.
În urmă cu mai bine de un an, Viorica de la Clejani a fost invitată în platoul emisiunii „Viața fără filtru” de la Antena Stars, unde a vorbit despre modul în care a intrat Ioniță în viața ei.
„O dată m-am cunoscut cu el când aveam vârsta de 14 ani, l-am văzut atunci. Era cu mătușa, dar să nu se înțeleagă greșit, mătușa a fost prietena lui, nu au relații intime. (…) După aceea l-am luat eu, că era trimis de la Dumnezeu să fie al meu, ce să fac. Nu am putut să schimb”, a povestit artista atunci.
Ioniță și Viorica de la Clejani formează unul dintre cele mai solide și longevive cupluri din showbizul românesc, cei doi fiind căsătoriți de mai bine de 30 de ani. Cei doi au împreună doi copii, Margherita și Fulgy, ambii construindu-și cariere în același domeniu precum părinții lor.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Ioniță și Viorica de la Clejani
Sursă foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.