Cristi din Banat, devenit cunoscut pentru piesa „Ca o apă cristalină”, a dispărut de mai mulți ani din luminile reflectoarelor, dar și din România. Bărbatul s-a stabilit în Spania, unde și-a deschis o mică afacere. Acesta a renunțat la muzică și s-a dedicat complet afacerii sale, dar și îngrijirii mamei lui bolnave.
Ce face Cristi din Banat, după ce a plecat din România
În urmă cu aproape 12 ani, Cristi din Banat devenise viral cu melodia „Ca o apă cristalină”, dar faima lui a apus rapid. Astfel, bărbatul a decis să își încerce norocul în Spania, unde s-a mutat împreună cu mama sa. Acolo, el și-a construit un nou sens în viață și a intrat în domeniul afacerilor.
Și aspectul fizic al lui Cristi din Banat s-a schimbat dramatic în ultima perioadă, acesta punându-și botox și făcându-și diferite intervenții la nivelul feței.
„Eu locuiesc aici de 17 ani, cu mama mea. Mă ocup foarte mult de bucătărie și de gătit, de curățenie. Acum sunt în renovare, cu apartamentul… Eu sunt ocupat, am o viață foarte activă, am și eu o mică afacere, lucrez într-o firmă de curățenie, firma este a mea, sunt autonom, adică… pe cont propriu. Fac și acasă foarte multe lucruri. Mă cheamă domnii încolo, încoace, firmele astea cu care lucrez. Mai fac și LIVE-urile pe rețelele de socializare, pentru un câștig, ca fiecare”, a declarat bărbatul pentru Spynews.
Cristi din Banat își dorește să rămână tânăr cât mai mult posibil, astfel că, în urmă cu doi ani a decis să apeleze la ajutorul medicului estetician. De asemenea, el a hotărât să își pună și protejă capilară, pentru a acoperi zona lipsită de păr.
„Am început să-mi pun botox, să-mi fac niște intervenții estetice la ten, cu toate că nu am multă nevoie, dar vreau să-mi fac. Acum o să-mi pun și o proteză capilară, care se poate permanent, ieri mi-a venit comanda, la 6 am programare la coafor și să merg să mi-o pună. E din păr natural, o poți purta o lună de zile fără nicio problemă, doar o dată la lună trebuie să o dai jos”, povestea el în 2024.
Acum, Cristi din Banat se dedică îngrijirii mamei lui, care are probleme mari de sănătate.
„În timp ce lacrimile îi brăzdau obrajii, îmi spunea cât de mult îi pasă de starea mea de sănătate, văzându-mă cum nu mai sunt la fel ca odinioară. Mamă, nu vreau să te pierd niciodată, pentru că știu că, odată plecată, voi rămâne singur, fără acea iubire nemărginită pe care doar tu mi-ai oferit-o. Niciun alt copil al meu nu va putea să-mi fie sprijin așa cum ai fost tu. Nu vreau să plec din România, pentru că acolo aș găsi doar o goliciune, o „groapă” fără suflet”, a scris el în mediul online.
Cristi din Banat s-a căsătorit cu Rafaelo în 2015
În urmă cu 10 ani, Cristi din Banat s-a căsătorit cu iubitul lui, Rafaelo, iar de atunci sunt de nedespărțit. Cel care le-a oficializat relația a fost chiar Viorel Lis, iar nunta lor a respectat toate tradițiile românești.
„Promit să te sprijin și să te încurajez, să te iubesc și prețuiesc”, au fost jurămintele lor.
Înainte de a-l cunoaște pe Rafaelo, Cristi a fost însurat cu o femeie. Artistul și Doina au făcut pasul cel mare pe când aveau doar 20 de ani, iar aceasta a rămas șocată când a aflat că soțul ei este gay și s-a îndrăgostit de un alt bărbat.
„Ea nu a venit cu mine în Spania. Îi trimiteam bani în țară. O ajutam, dar nu voiam ca ai mei să știe. Doina a rămas șocată când a aflat că m-am îndrăgostit de un bărbat. Nici acum nu crede. Eu mi-am jucat bine rolul de soț. A fost o căsnicie destul de scurtă. Aveam 20 și ceva de ani, Am acceptat o căsătorie pentru a nu mai fi văzut altfel. Nu a fost nicio clipă dragoste, nu am reușit să mă îndrăgostesc de ea. A bănuit mereu că sunt homosexual. Ea a știut”, a povestit Cristi din Banat în urmă cu câțiva ani, în cadrul unei emisiuni.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată acum Cristi din Banat
Sursă foto: Captură video, Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.