Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Numele lui Dan Dungaciu a ajuns în atenția publicului, după ce anul trecut s-a zvonit că ar putea fi candidatul taberei suveraniste la alegerile prezidențiale. În acest context, mulți s-au întrebat cine este Stela Popa, soția lui Dan Dungaciu. Iată cu ce se ocupă partenera de viață a sociologului.
Dan Dungaciu este cunoscut pentru declarațiile sale controversate din spațiul public. Sociologul este căsătorit cu o jurnalistă din Republica Moldova, alături de care are un fiu.
Stela Popa este o figură cunoscută în lumea presei și publicul o cunoaște pentru activitatea ei jurnalistică, dar și pentru că are un blog de succes.
Soțul ei, Dan Dungaciu, a ajuns în atenția publicului după ce s-a zvonit că ar putea candida în locul lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale de anul trecut. Acesta s-a remarcat prin mai multe declarații controversate. În plus, el a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și corupție.
Stela are 44 de ani și o carieră impresionantă în media, fiind jurnalistă Tv și radio, scriitoare și bloggeriță.
„Sunt româncă basarabeancă. Aşa m-am considerat dintotdeauna. Pentru mine cetăţenia română este însă ceva foarte important şi am ţinut neapărat să «devin» româncă nu prin căsătorie, ci prin mine însămi. De-asta mi-am solicitat acest drept firesc înainte de a mă mărita. A fost o chestiune de onoare, de simţire, dar şi un gest reparatoriu, în amintirea străbunicului meu împușcat de sovietici’, a declarat jurnalista, potrivit tvr2.ro.
Ce studii are Stela Popa
Cei care s-au întrebat cine este Stela Popa, soția lui Dan Dungaciu, știu că aceasta prezintă știrile TVR 2. Ea a absolvit cu diplomă de excelență Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării, iar un an mai târziu a terminat studiile de masterat în Științe Politice.
Între 2009 și 2012, Stela Popa a prezentat emisiunea „Mai aproape de Europa” din București, care era difuzată la Radio România Internațional și Radio Vocea Basarabiei, iar ulterior la Radio Chișinău (Radio România).
A prezentat buletinul de știri la Jurnal Tv
Între 2010 și 2016, Stela Popa a prezentat buletinul de știri la Jurnal Tv din Republica Moldova, iar mai târziu a ajuns la Televiziunea Română, îndeplinindu-și visul de când era copil.
În prezent, Stela Popa este angajată la TVR 2, unde prezintă buletinul informativ al zilei.
„M-am născut nu departe de Prut, într-o casă de profesori. În familia noastră nu s-a vorbit și nu s-a citit decât în limba română. De mică am crescut cu Televiziunea Română. Prindeam TVR pentru că eram la 30 de kilometri de Prut. Trăiam în URSS, vorbeam româna cu accent, or limba de la televizor mi se părea extraordinar de frumoasă şi de dulce. De-atunci mi-am zis că „aşa trebuie să vorbesc şi eu, ca la televizor’. Uitându-mă în urmă, asta mi se pare a fi fost o măsură tangibilă a trăirilor mele româneşti de atunci și așa am primit sămânţă de românism. Pentru mine, TVR a fost un vis. Un vis frumos care a devenit realitate”, a mai declarat Stela Popa în trecut.
Premiată pentru activitatea în televiziune
Stela Popa a fost premiată în 2009 pentru cel mai bun blog media, iar în 2012 și 2014, ea a primit titlul de cea mai bună prezentatoare de știri din republica Moldova.
Mai mult, ea a fost inclusă în selecția „Omul anului”, în 2012, iar un an mai târziu în ediția specială „99 de femei ale Moldovei”.
Are un fiu alături de Dan Dungaciu
Stela Popa este căsătorită cu Dan Dungaciu din 2012 și au împreună un fiu. Sociologul este o figură importantă în politica românească, făcând parte din tabăra suveranistă.
El a făcut mai multe declarații scandaloase în spațiul public, printre care a cerut desființarea Ambasadei României din Washington și recent a pus la îndoială proveniența dronei rusești care a căzut peste un bloc din Galați.
Stela Popa și Dan Dungaciu au împreună un băiat pe nume Dan Andrei, născut în 2014.
„De când a apărut fiul meu m-am redescoperit. Văd lumea cu alți ochi. Omulețul acesta mă inspiră să fac numai lucruri frumoase” a spunea jurnalista despre copilul ei.