Cum a luat Teo Trandafir decizia de a adopta la 36 de ani

De Adelina Duinea, pe

Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță (43 de ani), Acasă la Măruță, Teo Trandafir (52 de ani) a vorbit despre adopția fiicei sale Maia (17 ani), dar și despre multe altele. Prezentatoarea TV a devenit mamă la 36 de ani, deși până atunci nu-și dorise niciodată un copil.

Cum a luat Teo Trandafir decizia de a adopta la 36 de ani?

„A fost așa: Aveam 36 de ani, o viață bestială și nu-mi doream copii deloc. Pentru că nu eram căsătorită, pentru că nu eram gata pentru asta, pentru că e o responsabilitate pe care eu nu sunt în stare să o duc. (…) Eu m-am gândit foarte serios: «Sunt în stare să am grijă de mine? Răspuns corect: Nu».

Eu am prostul obicei de a nu mă minți, măcar pe mine. (…) Și mi-am dat seama că vine o vârstă și am întrebat: «Doamne, dacă tu crezi că eu pot să fac asta, dă-mi un semn și eu o să fiu foarte atentă»”, a spus Teo Trandafir.

Cum a luat Teo Trandafir decizia de a adopta la 36 de ani

Întrebată de Cătălin dacă nu și-a dorit să fie mamă în timpul primului mariaj, prezentatoarea a răspuns: „Nu. Fusesem măritată. A început în 1990, fuseserăm înainte vreo 4 ani împreună. La 22 de ani m-am măritat, într-o frumoasă zi de august. Aveam o rochie de toată jena.

Era cea mai urâtă rochie din lume dintr-o greșeală de tactică. Eu când am văzut materialul, am văzut un timbru argintiu cum e staniolul de la ciocolată. (…) Am luat 5 metri.

Când am desfăcut pachetul, mă jur că am început să plâng pe loc pentru că era și o zi însorită și te jurai că sunt panouri solare, că e NASA, tablă zincată era, ceva înfiorător. Am făcut-o, nu mai aveam cum să dau înapoi. Am rugat-o pe croitoreasă să-mi pună peste un voal de tul”.

Întrebată dacă, atunci când s-a căsătorit, s-a gândit că va fi pentru totdeauna, Teo a completat: „Absolut! Eu tot ce fac, fac pentru totdeauna”. Ulterior, întrebată ce nu a mers, a adăugat:

„Cred că începuserăm să ne obișnuim unul cu altul. Mie dacă nu-mi faci floricele, dacă nu-mi dai bombonele, dacă nu mă ții în priză, ajung să [mă plictisesc]. (…) Era răuț, presupun că nu numai pentru mine. Nu mai vorbim, nu vorbeam noi atunci. Despre ce să vorbim acum?”.

Teo Trandafir: „Copilul ăsta este parte din mine. Noi suntem o singură creatură”

Revenind la povestea adopției, Teo a mai spus: „Am ajuns la 36 de ani și, într-adevăr, am aflat că există o doamnă care are o problemă. Că are o situație socială dramatică și că este pusă în situația de a naște un copil și că nu știe ce să facă în legătură cu asta.

Eu tocmai adresasem Universului întrebarea dacă e bine sau ba, iar răspunsul meu a fost da, pe loc. Într-o lună am plecat de acasă cum mă vezi și m-am întors acasă cu un copil mic. Toată lumea îmi spunea că sunt nebună”.

Teo Trandafir și mama biologică a Maiei nu țin legătura. „Se fac niște proceduri legale. (…) Te auto-decazi din aceste drepturi pentru că femeia, nu o judec, nu putea face asta. O înțeleg, i-am luat de pe cap acest miracol și l-am pus pe capul meu.”

Întrebată de Cătălin dacă îi este teamă că Maia va vrea să-și cunoască mama biologică, prezentatoarea a mai spus: „N-a venit [acea întrebare/acel moment]. Eu i-am spus [că este adoptată]. (…) Nu e niciun fel de problemă [dacă va vrea].

Copilul ăsta este parte din mine. Noi suntem o singură creatură. Nu există posibilitatea să ni se întâmple ceva rău. Și știu că eu sunt ce vrea ea. Nu-i trebuie calculator, tabletă, telefon când e cu mine pentru că sunt fun [distractivă]. Râdem mult împreună”.

Foto: Instagram

Citește și:

Actorul Jake Lloyd din Star Wars împlinește 32 de ani. Este internat la psihiatrie din anul 2015

Cum se simte actorul Mel Gibson după internarea în spital din cauza COVID-19

Gabi Bădălău, acuzat de Claudia Pătrășcanu că nu se implică în creșterea copiilor: „Sunt foarte obosit”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!