Cum a cucerit-o Cătălin Măruță pe Andra. Artista a mai avut o relație înainte să îl cunoască pe prezentatorul tv

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul autohton, povestea lor de iubire dăinuind de mai bine de două decenii. Acum, artista a mărturisit că, la început, ea nu s-a simțit deloc atrasă de prezentatorul de televiziune, însă o schimbare pe care acesta a făcut-o la aspectul lui i-a atras imediat atenția.

Andra, despre începutul relației cu Cătălin Măruță

Andra și Cătălin Măruță s-au cunoscut prin intermeidul profesiilor lor. Ea, o artistă cunoscută, el un prezentator de televiziune la început de drum. S-au întâlnit pe platourile televiziunii publice, când ea a fost invitată în emisiunea lui. Deși Cătălin a plăcut-o din prima, artista spune că nu a fost deloc atrasă de el. De abia după o perioadă, după ce el a făcut o schimbare la aspectul fizic, a început să îl privească cu alți ochi.

Cu Cătălin, deși ne știam, că mergeam la TVR, ne vedeam la emisiuni mereu, n-a fost niciodată până la momentul acela”, a dezvăluit Andra în podcastul „Gând la Gând cu Teo”, realizat de Teo Trandafir.

De asemenea, artista a povestit că a mai avut o singură relație înainte de Cătălin Măruță, care a durat doi ani și jumătate.

„Am avut o relație înainte de Cătălin, de doi ani jumătate. La vremea aia cântă si el intr-o trupă. Nu era atât de cunoscut. Eram la aceeași casă de discuri, dar nu… Lucrurile se leagă cum le vrea Dumnezeu”, a subliniat artista.

Andra a povestit că în tinerețe era rușinoasă, acesta fiind motivul pentru care nu a avut foarte multe relații.

Nu am avut multe relaţii, eram rușinoasă, dar cred că băietii mă plăceau. Nu făceam primul pas. Eu m-am pupat cu doi băieti, dar am avut doar două relații: cel dinainte de Cătălin și încă unul. Relația care m-a împlinit este cea cu Cătălin. Eu în schimb nu suportam iubiţii surorii mele, Aura, cea mijlocie. O iubeam mult și voiam să stea numai cu mine. Dar acum sigur mă iubeşte cumnatul meu”, a dezvăluit cântăreața într-un alt interviu.

Citește și: Cătălin Măruță, detalii despre relația lui David cu fiica lui Nicolai Tand. Cei doi au fost surprinși sărutându-se: „Are primii fluturi în stomac”

Citește și: Cum arată casa de vacanță din Marbella a lui Cătălin Măruță și a Andrei. Are un design modern, terase generoase, palmieri și vedere spre mare: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”

De ce nu l-a plăcut artista pe Cătălin Măruță, la început

Andra și Cătălin Măruță s-au cunocut în anul 2005, la TVR, în emisiunea pe care prezentatorul de televiziune o modera la acea vreme. Atunci, Andra avea doar 19 ani și a fost invitată să cânte live.

Cătălin s-a îndrăgostit imediat de îndrăgita artistă, dar ea nu se simțea deloc atrasă de el întrucât, pe atunci, acesta purta plete. De abia după ce s-a tuns, acesta a intrat în grațiile celei care i-a devenit soție.

Citește și: Theo Rose, gest emoționant la aniversarea de un an a căsătoriei cu Anghel Damian. Ce a făcut artista

Citește și: Ce spune CRBL despre nunta cu Olga Guțanu, iubita lui cu 23 mai tânără decât el: „Din punct de vedere al relației sunt foarte bine”

Ne-am văzut prima dată la el la emisiune la TVR. Eram amici. Nu-l vedeam atunci ca pe bărbatul cu care mi-aș petrece toată viața, mai ales când avea părul lung. Nu mi-a plăcut deloc. Când s-a tuns, am început să-l privesc cu alți ochi”, a mai spus Andra.

Andra și Cătălin Măruță s-au căsătorit în anul 2008 și au împreună doi copii, David și Eva.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Andra și Cătălin Măruță

Sursă foto: Instagram, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton