Cornel Păsat și soția lui, Bianca, trec printr-o perioadă dificilă în căsnicia lor. Femeia a plecat de acasă și l-a luat cu ea și pe fiul cuplului, cerându-i dansatorului chiar și divorțul. Dar fostul iubit al Oanei Roman nu vrea sub nicio formă să își vadă familia destrămată. Acum, acesta a explicat ce s-a întâmplat între el și Bianca de au ajuns în acest punct.
După 23 de ani, căsnicia lui Cornel Păsat pare a fi aproape de final. Și asta pentru că soția lui, Bianca Păsat, și-a făcut bagajele și a plecat de acasă cu tot cu fiul lor, Dryas. Femeia își dorește să meargă mai departe și să divorțeze, dar dansatorul nu vrea sub nicio formă să audă de așa ceva.
Deși nu a spus exact ce s-a întâmplat între el și Bianca, Cornel Păsat a dat vina pe succesul avut de Bianca în anul 2025 pe plan profesional, lăsând relația lor pe plan secund.
„Chiar dacă suntem într-o situație așa, o iubesc foarte mult și îi sunt recunoscător pentru tot ce mi-a oferit în viața asta (…) La noi s-au mai întâmplat și în trecut episoade de genul ăsta. A plecat o dată o lună”, a declarat dansatorul la SpyNews TV.
„Discuția este foarte serioasă. Vezi tu, Bianca a trecut la un alt nivel anul ăsta (…) Acest succes deja s-a transformat în ceva din ce în ce mai mare și îi ocupă foarte mult spațiu. Și știi cum e, moneda are două fețe: faci bani, dar nu mai ai timp și dacă nu mai ai timp pentru relații și pentru una și pentru alta, după când faci bani, automat aduci și niște lucruri din exterior acasă, pe care nu le poți spune clienților”, a mai spus Cornel Păsat.
Cornel Păsat a mărturisit că Bianca i-a propus să meargă la notar să semneze actele de divorț, dar el a refuzat cu desăvârșire. Bărbatul spune că nici nu vrea să audă de divorț.
„Ea a vrut să mergem la notar, iar eu am refuzat. Că nu vreau să divorțez, e simplu”, a precizat el.
În momentul în care s-a aflat de plecarea Biancăi din căminul conjugal, Cornel Păsat a mărturisit că soția lui este cea care își dorește să pornească pe un alt drum.
„Arată-mi mie un cuplu care nu are probleme în căsnicie. Mă aștept dintr-un moment în altul să primesc actele. Dacă asta e decizia ei…Mai multe nu doresc să comentez. Vom trăi și vom vedea”, a declarat el.
Cornel și Bianca Păsat și-au început relația în urmă cu peste două decenii, la scurt timp după ce dansatorul a încheiat relația cu Oana Roman.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cornel și Bianca Păsat
Sursă foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.