Cătălin Botezatu, criticat de mama sa pentru aparițiile extravagante. Designerul și-ar dori să devină tată de fetiță

.

Cătălin Botezatu a dezvăluit că mama lui i-a interzis să mai afișeze luxul ostentativ în public. Recomandarea vine după ce acesta a fost victima unui furt în Londra, iar mama sa își dorește să îl protejeze de orice alte incidente neplăcute. De asemenea, designerul a mărturisit că ar renunța oricând la viața pe care o duce acum pentru un copil.

Cătălin Botezatu, criticat de mamă pentru aparițiile extravagante

Invitat în emisiunea lui Dan Capatos, Cătălin Botezatu a povestit că mama sa l-a mustrat imediat ce a aflat de incidentul din capitala Marii Britanii.

„Mama a aflat de incident când m-am întors în țară. Mi-a zis că sunt un inconștient, a spus să nu mai fac paradă. Nu e de acord să-mi cumpăr nicio mașină. Îmi spune mereu să fiu precaut”, a povestit designerul.

Episodul din Londra, în care Cătălin Botezatu a fost urmărit și apoi atacat pentru a i se fura ceasul, l-a făcut să-și reanalizeze obiceiurile și să acorde mai multă atenție siguranței personale.

Sfaturile mamei sale nu sunt văzute de designer ca o limitare, ci ca o formă de protecție. Aceasta îl îndeamnă să evite expunerea excesivă la stilul de viață extravagant, care ar putea atrage atenția nedorită.

„Mama vrea să mă protejeze de pericolele lumii mondene și ale luxului vizibil. Îmi spune să nu pozez cu obiecte scumpe sau să mă afișez în mașini de lux, pentru că acestea pot atrage hoți sau alte incidente neprevăzute”, a explicat el.

Deși imaginea sa publică este adesea asociată cu glamourul, Cătălin Botezatu încearcă să găsească un echilibru între siguranță și stil.

„Eu, datorită vouă, presei, televiziunii, fanilor mei consumatori de modă exist. Dacă n-ați mai fi, n-aș mai exista”, a mărturisit designerul, subliniind importanța comunității care îl susține, dar și responsabilitatea pe care o are față de propria securitate.

Citește și: Cătălin Botezatu, jefuit la Londra. Designerul a rămas fără un ceas rar în valoare de două milioane lire sterline

Citește și: Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre povestea de dragoste cu Vanda Vlasov: „A fost o relație cu adrenalină la maxim”

Designerul își dorește să devină tată

De-a lungul carierei sale, Cătălin Botezatu a fost întotdeauna asociat cu podiumurile de modă, evenimentele exclusiviste și un stil de viață plin de glamour. Totuși, designerul a recunoscut că venirea pe lume a unui copil ar schimba totul.

„O fetiță aș vrea. M-aș lăsa și de fashion și de tot, m-aș ocupa numai de ea. M-aș ocupa cap coadă să stea cu mine mereu”, a declarat el cu sinceritate.

Citește și: Anca Țurcașiu, despre momentele tensionate din timpul vacanței, după izbucnirea războiului în Orientul Mijlociu: „Te afectează emoțional”

Citește și: Betty Salam a răbufnit după ce a fost criticată dur pentru că a cedat custodia fiului ei fostului soț, Cătălin Vișănescu: „Nu știți nici pe sfert adevărul”

În cadrul interviului, Cătălin Botezatu a vorbit și despre viziunea sa asupra relațiilor.

„Aș putea să am aventuri. Nu știu dacă o femeie își dorește asta. La peste 40 de ani își dorește stabilitate și atunci n-ar fi corect din partea mea să o amăgesc. Adică da, mergem într-o vacanță, ne simțim bine. Nu vreau stabilitate nici cu una de 40, nici cu una de 18”, a menționat el.

Designerul a subliniat că, din experiența sa, femeile mature știu ce doresc de la viață, însă el nu se vede trăind în acest moment o viață de familie tradițională.

Cu toate acestea, Cătălin Botezatu a reflectat asupra ideii de paternitate și a spus că ar fi pregătit să renunțe chiar și la cariera de succes care l-a consacrat, dacă ar deveni tată.

„Mă consider… am eu așa o zicală și eu spun tot timpul tuturor: sunt acel cal pur-sânge de cursă lungă care niciodată n-a alergat pentru a câștiga o cursă, ci pentru a-și întreține forma. Eu altfel mor. (…) Dacă aș avea un copil, aș renunța la tot ce înseamnă fashion și lifestyle, aș fi doar pentru familie și copii. Chiar dacă asta ar însemna să trăiesc altfel, să nu mai am podiumuri și strălucire”, a precizat designerul.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cătălin Botezatu

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton