Călin Donca și Niky Salman au fost eliminați de la Survivor România 2026, în ediția de duminică, 8 februarie. În timp ce Călin din echipa Faimoșilor nu a mai putut continua competiția din motive medicale, Niky de la Războinici a pierdut duelul de eliminare.
Călin Donca a fost eliminat de la Survivor România 2026 în urma accidentului suferit. Afaceristul a vrut să își ajute tribul cu hrană și a urcat într-un cocotier, însă sfoara cu care era legat s-a desfăcut și a căzut. Acesta a ajuns de urgență la spital, iar medicii nu i-au mai dat voie să revină în competiție.
„Am vrut să aduc hrană într-un mod mai puțin firesc, după celelalte metode (crab, pește). Am urcat în cocotier, legat la picioare. A funcționat bine tehnica și am urcat pe cocotieri în interiorul junglei. Mi s-a desfăcut sfoara de la picioare și gravitația a făcut restul”, a povestit Călin Donca înainte de eliminare.
Momentul despărțirii de colegii săi a fost unul emoționant întrucât concurentul a apărut la Consiliul tribal într-o cârjă. Acesta nu a dorit să părăsească Republica Dominicană înainte de a le transmite câteva mesaje colegilor săi și să le ofere două cadouri simbolice lui Aris Eram și Naba Salem.
„Le doresc mult succes colegilor noi. Văd că au slăbit cu toții câte puțin. Indiferent cât stați, după ce ieșiți o să vă pară rău. Lui Aris, preferatul meu, îi dau o responsabilitate: colierul pe care îl ai la gât îți rămâne ție, e al tău. I-am adus lingura lui Yasmin, „împărțitoarea”, cu care ne dădea mâncarea. Este pentru Naba, persoana care cred că ar vrea Yasmin să o aibă”, a spus Călin Donca, înainte ca flacăra să îi fie stinsă.
Și în tabăra Războinicilor a avut loc o eliminare. Niky și Lucian au intrat la duel, după ce tribul a decis să o voteze pe Niky Salman, care anterior își exprimase dorința de a pleca acasă.
Ramona Micu, purtătoarea colanului de imunitate, a dorit inițial să îl nominalizeze pe Andrei Beleuț pentru duel, dar acesta și-a folosit imunitatea. Astfel, cel care a intrat la duelul de eliminare cu Niky a fost Lucian Popa.
Bărbatul a reușit să câștige duelul și a rămas în competiție, în timp ce Niky a plecat acasă.
„Survivor a fost pentru mine cel mai frumos joc. Am emoții să vorbesc despre asta, dar este un vis devenit realitate. Nu spun că a fost ușor, pentru că nu a fost niciun moment, dar știu că sunt câștigătoare pentru că am fost aici, am pășit la aceste jocuri alături de colegii mei. A fost experiența mea de suflet și va rămâne atât timp cât voi trăi”, a declarat concurenta înainte de a părăsi competiția.
Sursă foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.