Yasmin Awad, primele declarații după ce a părăsit Survivor în lacrimi: „Mi-au fost detectate niște bacterii în stomac” / Exclusiv

.

Yasmin Awad a părăsit Survivor, show-ul de la Antena 1, din cauza unor probleme de sănătate. Concurenta a plecat din competiție cu lacrimi în ochi.

Săptămâna trecută, Yasmin Awad a revenit de la controlul medical, iar veștile au fost dure – a trebuit să părăsească competiția Survivor pentru a reveni în țară, cât mai rapid, și a se ocupa de un tratament corespunzător. Concurenta, a cărei flacăra s-a stins, a părăsit competiția, cu lacrimi în ochi, și și-a luat rămas bun de la trib.

Yasmin Awad a părăsit Survivor: „Plecarea din show pe baza motivelor medicale nu era modul în care speram să părăsesc competiția. Voiam să plec prin luptă”

Yasmin Awad a povestit despre experiența Survivor, dar și cum se simte acum, din punct de vedere al sănătății, în interviul pentru Unica.ro. Show-ul Survivor poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Yasmin, ai fost una dintre cele mai apreciate concurente de la Faimoși. Cu ce crezi că i-ai câștigat pe cei de acasă?

Yasmin Awad: În primul rând, mulțumesc! Întotdeauna autenticitatea o să inspire. M-am simțit ca un copil: veselă, jucăușă, aventuroasă, dedicată.

Spune-ne puțin, te rog, despre problema ta de sănătate? Ce măsuri ai luat de când ai ieșit din show?

Yasmin Awad: Din păcate, la spital mi-au fost detectate niște bacterii în stomac, care, în combinație cu lipsa mâncării, oboseala și lipsa odihnei, au accentuat simptomele ulcerului care s-a reactivat. În prezent, urmez un tratament, mănânc și mă odihnesc.

Ai plâns mult când ai aflat că vei pleca acasă. Ce a însemnat pentru tine acel anunț?

Yasmin Awad: Am plâns de dor, de drag, din dezamăgire. La Survivor am redescoperit o Yasmin pe care o cam uitasem, iar plecarea din show pe baza motivelor medicale nu era modul în care speram să părăsesc competiția. Voiam să plec prin luptă!

Citește și – Câți bani a primit Marina Dina pentru participarea la Survivor România 2026

Citește și – Cine este Loredana Pălănceanu de la Survivor România 2026. „Profa de mate” de pe TikTok face parte din echipa Războinicilor

Citește și – Cine e Patricia Vizitiu de la Survivor România 2026. Fiica fostului fotbalist Dumitru „Mache” Vizitiu joacă handbal de la 12 ani

Citește și – Cine este Cristian Boureanu de la Survivor România 2026. Fostul politician s-a născut în Africa și a lucrat ca zilier în clasa a șasea

„Cu siguranță voi ține legătura cu tribul”

Crezi că vei ține legătura cu cineva din tribul tău? Sau ce a fost acolo, rămâne în show?

Yasmin Awad: Cu siguranță voi ține legătura cu tribul. Toți vom servi o masă gustoasă imediat ce se termină competiția. Ne unesc amintiri care ne vor urma mulți ani de acum înainte. Toate experiențele comune merită onorate!

Ți-ar plăcea să mai participi și în alte formate TV?

Yasmin Awad: Da, mi-ar plăcea! Acestea mi se par foarte distractive. Sunt experiențe pe care nu le poți trăi în alt fel. Sunt recunoscătoare pentru oportunitățile și aventurile care îmi ies în cale. De fiecare dată când accept provocări, simt că mă dezvolt.

Foto: Antena 1

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton