Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Andrei Beleuț a fost eliminat în ediția de duminică, 22 martie, a emisiunii Survivor România. Concurentul, care a făcut parte din tribul Războinicilor, s-a duelat cu Lucian Popa pentru locul în competiție. Acesta a rezistat 11 săptămâni în Republica Dominicană, astfel că a câștigat și o sumă considerabilă.
În urma pierderii jocului de imunitate, Războinicii au fost nevoiți să trimită doi membri la duel. Andrei Beleuț a fost nominalizat de colegii săi, în timp ce Lucian Popa a fost trimis de Maria, posesoarea colanului de imunitate. Cei doi s-au confruntat într-o probă care a adus atât suspans, cât și multă emoție.
Lucian Popa a reușit să se impună într-un final dramatic, câștigând duelul la limită.
„Am fost foarte tensionat, meciul ăsta a avut o încărcătură emoțională, pentru că Beleuț a fost talismanul nostru norocos (…) Am reușit să câștig, chiar dacă el a avut ceva timp, iar ultimul meci s-a decis la ultimul săculeț. Te felicit, Beleuț. Ai dat tot ce e mai bun din tine (…) Pentru faptul că am câștigat, înseamnă că mai am multe lucruri de câștigat. Vreau să începem cu un nou vibe, să terminăm cu scandalurile”, a declarat Lucian Popa.
Înfrângerea nu a fost ușoară pentru Andrei Beleuț, însă acesta a dat dovadă de o atitudine admirabilă. La finalul duelului, Andrei a avut un schimb de replici cu Alberto Hangan, dar și-a păstrat calmul și a transmis un mesaj emoționant colegilor săi.
„Îl felicit și pe Luci, m-a bătut astăzi și asta e. Îmi pare rău că am pierdut, dar asta e. Dacă Dumnezeu a vrut să pierd… Un săculeț a făcut diferența (…) Știu să pierd cu demnitate (…) Survivor pentru mine a însemnat totul. M-am înscris de atâția ani (…) Este o experiență unică, îmi pare rău că s-a terminat”, a spus concurentul.
Andrei Beleuț nu a plecat cu mâna goală acasă. După 11 săptămâni petrecute în jungla din Republica Dominicană, concurentul a plecat acasă mai bogat cu 11.000 de euro.
Potrivit Cancan, Războinicul a fost recompensat cu câte 1.000 de euro pentru fiecare etapă, astfel că acesta s-a întors în România cu mai mulți bani în cont.
Andrei Beleuț nu a ajuns până în marea finală așa cum își dorea, însă a reușit să își îndeplinească visul de a ajunge la Survivor România i s-a îndeplinit.