Gabriela Cristea, detalii neștiute despre regulile din familia ei. Ce le cere fetelor să respecte. „Eu sunt polițistul rău din casă!”

.

Gabriela Cristea a vorbit deschis despre viața de mamă și despre modul în care reușește să se impună în fața celor două fetițe ale sale. Prezentatoarea TV, împlinită și fericită alături de familia pe care o formează cu Tavi Clonda, recunoaște că ea este cea care stabilește regulile stricte în casă și spune cel mai des „nu”, asumându-și rolul de „polițistul rău”.

O nouă etapă în familia Cristea–Clonda

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au două fetițe, de 9 și 7 ani, iar vedeta spune că împlinirea vârstei de șapte ani de către mezina familiei marchează începutul unei noi etape. Prezentatoarea se declară entuziasmată de schimbările care urmează și de provocările specifice acestei perioade.

„Sunt foarte împlinită că le-am scos pe amândouă din cei șapte ani de acasă, ca să zic așa. De aici încolo chiar sunt independente, sunt pe picioarele lor. E prima etapă de independență cu adevărat. În rest, sunt foarte împlinită și mă pregătesc pentru ce urmează. Fiecare etapă are momentele ei de provocare”, a spus Gabriela Cristea pentru Spynews.ro.

Reguli stricte și disciplină în familie

Vedeta recunoaște că, în ceea ce privește educația fetelor, ea este cea care impune limitele și regulile. Gabriela Cristea spune că acest rol i se potrivește și că este necesar pentru binele celor mici, în timp ce Tavi Clonda este mult mai permisiv.

„Eu sunt polițistul rău în casă. Eu sunt cea care spune nu, eu sunt cea care are reguli foarte stricte și e logic, până la urmă. Sunt fete, iar Tavi e mai permisiv cu ele”, a mărturisit prezentatoarea.

Deși abordările lor sunt diferite, Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează o echipă solidă în creșterea fetelor. Vedeta subliniază că regulile stricte nu sunt impuse la întâmplare, ci pentru a le oferi copiilor stabilitate și un cadru sănătos de dezvoltare.

Citeşte şi: Gabriela Cristea și Tavi Clonda, întâlniri secrete în baia Kanal D. Ce făceau în pauzele de publicitate: „Erai îndrăgostită, iubirică”

Citeşte şi: Tavi Clonda era într-o relație când s-a îndrăgostit de Gabriela Cristea. Cum a reacționat prezentatoarea TV când a aflat: „Îl vedeam că e un pic în defensivă”

Citeşte şi: Gabriela Cristea, replică pentru cei care au criticat-o pentru că fiicele ei au conturi pe Instagram: „Nu le obligăm”

Citeşte şi: Gabriela Cristea a vorbit despre kilogramele în plus și comentariile oamenilor: „Ajunsesem să mânânc compulsiv din cauza oboselii”

Fiicele Gabrielei Cristea au conturi pe Instagram

Gabriela Cristea a explicat de ce ea și Tavi Clonda au decis să le facă fiicelor lor conturi de Instagram, decizie care a stârnit reacții critice din partea fanilor. Cei doi părinți au precizat că ei administrează conturile, iar expunerea copiilor în mediul online este făcută controlat.

Tavi Clonda a confirmat public: „Au și ele Instagram.”

Cătălin Măruță a completat: „Sunt gestionate de părinți.”

Gabriela Cristea a declarat că respectă atât părinții care își expun copiii online, cât și pe cei care aleg să nu o facă, subliniind că totul ține de modul în care este gestionată situația:

„Fie că alegi să-ți expui copiii, fie că alegi să nu ți-i expui, eu cred că e bine și, și. Depinde cum alegi să faci chestia asta. Eu sunt mândră de familia mea și am mers pe principiul că e ok. (…) De ce să mă ascund?”

Tavi Clonda a adăugat și el: „Dacă copiii tăi sunt talentați sau fac ceva frumos.”

În fața criticilor, Gabriela Cristea a ținut să clarifice că nu își obligă niciodată fetițele să pozeze:

„Mai e încă o chestie la noi, cred că și la tine e valabil. Niciodată nu le obligăm să facă poze.”

Foto – Facebook / Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton