Părinții pot primi zile libere când școlile și grădinițele se închid. Ce condiții trebuie îndeplinite

.

Părinții din România care au copii înscriși la grădiniță sau la școală pot beneficia de zile libere plătite de angajator atunci când unitățile de învățământ se închid temporar din cauza unor situații de urgență.

Este vorba despre condiții meteorologice extreme, calamități naturale sau alte evenimente neprevăzute care determină suspendarea cursurilor. Măsura este reglementată prin Legea nr. 19/2020 și are scopul de a sprijini familiile în momente dificile.

Cine poate beneficia de zilele libere

Conform legii, zilele libere se acordă unuia dintre părinți sau tutori legali, cu condiția ca aceștia să aibă un contract individual de muncă și să nu poată lucra de acasă sau în regim de telemuncă. Beneficiarii trebuie să aibă copii cu vârsta de până la 12 ani, înscriși într-o unitate de învățământ, sau copii cu dizabilități de până la 26 de ani, notează digi24.ro. De asemenea, legea se aplică și în cazul persoanelor adulte cu handicap grav aflate în îngrijire, dacă serviciile de zi de care beneficiază sunt suspendate.

Citeşte şi: De ce refuză Florin Dumitrescu să mai participe la ședințele cu părinții: „Mai bine nu mă cheamă pe mine”

Citeşte şi: Indemnizația pentru creșterea copilului a scăzut din septembrie. Câți bani pierd părinții prin măsura Guvernului Bolojan

Citeşte şi: Ministrul Educației, despre felul în care pot fi sancționați elevii care folosesc telefonul la ore: „Poți să chemi părinții sau paza”. Ce nemulțumiri au părinții

Procedura de solicitare a liberelor

Pentru a obține zilele libere, părintele trebuie să depună o cerere la angajator, însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, care să confirme că nu a solicitat aceleași zile libere și nu se află în concediu sau în alte situații incompatibile. Este necesară și o copie a certificatului de naștere al copilului. Legea nu se aplică în cazul în care părintele solicitant se află în concediu de creștere a copilului, este asistent personal al copilului sau se află în concediu de odihnă ori fără plată.

Indemnizația acordată

Indemnizația pentru fiecare zi liberă este de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult decât echivalentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Aceasta este suportată din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este supusă impozitării și contribuțiilor sociale.

Limitări pentru anumite domenii

Pentru angajații din sectoare esențiale, precum energie, transport, sănătate, telecomunicații, salubritate, comerț alimentar sau distribuție de medicamente, acordarea zilelor libere se face doar cu aprobarea angajatorului. În aceste cazuri, continuitatea serviciilor este prioritară, iar solicitările se analizează individual.

Foto – arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton