După controversa generată de contestarea alegerilor de către George Simion şi respingerea sesizării de către Curtea Constituţională, preşedintele ales, Nicuşor Dan, a intrat în linie dreaptă cu discuţiile pentru formarea viitorului guvern. Declaraţiile sale recente aduc în prim-plan două nume grele: Ilie Bolojan, pe care îl propune pentru funcţia de prim-ministru, şi Sorin Grindeanu, noul preşedinte interimar al PSD, despre care spune că este deschis discuţiilor privind o posibilă coaliţie.
„Ilie Bolojan rămâne prima opţiune pentru prim-ministru”
Deşi a câştigat alegerile prezidenţiale cu un scor clar, Nicuşor Dan ştie că legitimitatea nu este suficientă pentru un guvern stabil. Într-un moment de tensiune maximă, când scena politică a fost zguduită de acuzaţiile de fraudă lansate de liderul AUR, Nicuşor Dan a ieşit public cu un mesaj clar: Ilie Bolojan este prima opţiune pentru funcţia de prim-ministru.
„Ilie Bolojan rămâne prima opţiune pentru prim-ministru. E parte din discuţiile tehnice pe care le vom avea”, a spus Nicuşor Dan, potrivit news.ro.
Preşedintele ales a punctat că, deşi nu s-au stabilit încă întâlniri oficiale cu partidele parlamentare, acestea vor avea loc imediat după preluarea mandatului, adică începând cu data de 26 mai. Până atunci, pregătirile pentru o guvernare stabilă sunt în plină desfăşurare, cu accent pe programul de guvernare, nu pe numele din Cabinet.
Deschiderea PSD pentru guvernare: „O intrare ar da mai multă credibilitate”
Una dintre cele mai neaşteptate declaraţii ale lui Nicuşor Dan este legată de PSD. Deşi partidul nu a luat încă o decizie oficială, liderul ales nu exclude o colaborare. Mai mult, spune că intrarea social-democraţilor la guvernare ar aduce mai multă credibilitate Executivului, mai ales în faţa investitorilor.
„O intrare a PSD-ului la guvernare ar da mai multă credibilitate unui guvern cu o majoritate parlamentară, are mai multă credibilitate şi asta se va vedea inclusiv pe nivelul dobânzilor pe care trebuie bineînţeles să le luăm”, a mai spus actualul preşedinte al României.
Nicuşor Dan a povestit că s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu, dar discuţia a fost scurtă, fără decizii formale.
„M-am întâlnit câteva minute cu domnul Grindeanu, nu am avut o discuţie cu domnia sa”, a mai spus Nicuşor Dan.
„Dobânzile vor fi mai mici dacă vom avea un guvern stabil”
După respingerea contestaţiei lui George Simion de către CCR şi validarea rezultatului alegerilor prezidenţiale, Nicuşor Dan încearcă să transmită un mesaj de stabilitate. Într-o Românie polarizată, preşedintele ales consideră esenţială coagularea unei majorităţi parlamentare pro-europene, care să ofere încredere nu doar cetăţenilor, ci şi investitorilor.
„Îmi doresc foarte tare să avem un guvern sprijinit de cele patru partide pro-occidentale din Parlament și de minoritățile naționale. Asta va avea și un efect important asupra economiei, pentru că dobânzile la care noi ne împrumutăm vor fi mai mici dacă vom avea un guvern stabil”, a spus Nicuşor Dan.
Declaraţia vine în contextul în care George Simion a susţinut că alegerile au fost fraudate şi a acuzat CCR de „continuarea unei lovituri de stat”. În opoziţie totală cu acest discurs, Nicuşor Dan mizează pe stabilitate, transparenţă şi un program de guvernare credibil.
Pentru cei care aşteaptă o listă rapidă de miniştri şi o ceremonie de învestire în ritm alert, Nicuşor Dan are un răspuns ferm: „Nu se pune problema să facem un guvern mâine, poimâine”
Totuşi, el spune că deja există priorităţi clare. Deficitul bugetar este o problemă urgentă şi va urma o întâlnire cu ministrul finanţelor şi cu cel al fondurilor europene. De asemenea, a reiterat că programul de guvernare va conta mai mult decât orice nume de ministru.
„Un primar interimar nu are autoritate”
Pe lângă planurile guvernamentale, Nicuşor Dan a vorbit şi despre viitorul Primăriei Capitalei, funcţie pe care o va părăsi. Fără să nominalizeze un succesor, el a tras un semnal de alarmă: Bucureştiul nu-şi permite un primar interimar fără autoritate.
„Bucureştiul e un oraş complicat şi un primar interimar, oricine ar fi el, nu are autoritatea să regleze toate problemele”, a mai spus Nicuşor Dan.
Cu George Simion înfrânt în faţa CCR şi cu spiritele încă încinse pe reţelele de socializare, Nicuşor Dan îşi continuă calm strategia. A mizat pe un om de încredere – Ilie Bolojan –, a arătat deschidere faţă de PSD, şi încearcă să aducă stabilitate într-un moment tensionat. În timp ce alţii vorbesc de „lovituri de stat” şi „sânge”, el cere sprijin pentru dobânzi mai mici şi guvernare solidă.