Mihai Leu a încetat din viață marți seară, 1 iulie, la vârsta de 56 de ani. Fostul campion de box și pilot de raliuri s-a luptat ani la rând cu cancerul, însă trupul său nu a mai rezistat. Acesta se afla internat la spitalul Fundeni din București, de o săptămână.
Timp de mai bine de un deceniu, Mihai Leu a luptat din răsputeri cu cancerul la colon, cu care a fost diagnosticat în anul 2014. Pe data de 21 iunie, acesta a fost transportat de urgență la spitalul Fundeni, iar în ultimele cinci zile a fost în comă indusă.
Vestea morții sale a fost făcută prin intermediul paginii sale de Facebook.
„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic”, se precizează în anunț.
În ultimii 10 ani, Mihai Leu a dus o luptă grea cu cancer. Din cauza acestei boli, a fost internat de nenumărate ori în spital și supus mai multor intervenții chirurgicale.
La sfârșitul lunii aprilie, acesta a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD din Hunedoara, după ce a suferit o hemoragie internă. Atunci a fost internat la terapie intensivă la Institulul Clinic Fundeni.
Fostul campion a mai fost internat din cauza complicațiilor în lunile mai și decembrie 2024.
La finalul anului 2024, când s-a dus să-i fie înlocuit un stent la rinichi, doctorii i-au spus că șansele sale de supraviețuire erau foarte mici, după cum a mărturisit chiar el.
Mihai Leu s-a născut pe 13 februarie 1969, la Hunedoara și a început boxul când nu avea nici 9 ani împliniți, în 1977, la CS Constructorul Hunedoara, sub îndrumarea antrenorului Ion Turica.
A fost primul campion mondial la profesioniști din istoria boxului românesc, însă până atunci, a fost campion național la amatori, la 15 ani, iar apoi a luat aceeași distincție timp de patru ani la rând (1983, 1984, 1985, 1986). În 1987, Mihai Leu a devenit și campion mondial la amatori, după o prestație de excepție la Mondialele din Cuba (Havana).
Mai apoi, acesta a participat la Balcaniada din Grecia, în anul 1991, moment în care a și decis că vrea să părăsească România. Pentru a reuși, și-a vândut echipamentul de concurs și niște haine pe care le avea cu el în geantă și a strâns 350 de doalari. Cu acei bani, s-a dus în Germania, cu un tir, și a ajuns la clubul Bayer Leverkusen.
După 200 meciuri la amatori, cu un palmares impresionant, a trecut la profesioniști în Germania, unde a boxat sub numele de Michael Loewe. A rămas neînvins în toată cariera sa profesionistă, încheiată cu un bilanț de 28 de victorii din 28 de meciuri. În 1997, Mihai Leu a devenit primul român campion mondial la box profesionist, la categoria semimijlocie, versiunea WBO – un moment istoric pentru sportul românesc.
După retragerea din box, forțată de probleme medicale, Mihai Leu și-a urmat o altă pasiune: motorsportul. A participat la numeroase curse de raliu și a devenit, în 2003, campion național la raliuri.
Sursă foto: Hepta
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.