Mai multe școli și unități medicale au primit pe adresele oficiale de e-mail amenințări. Incidentul a avut loc pe 21 septembrie, iar persoana care a trimis mesajele spunea că intenționează să ucidă cât mai mulți copii, după care să își ia viața. Autoritățile au intrat rapid în alertă.
Amenințări trimise mai multor școli și spitale din București
Autoritățile au demerat verificări în mai multe unități de învățământ, precum și în spitalele din Capitală, după ce, pe adresele oficiale de e-mail, au fost primite mai multe mesaje cu caracter amenințător.
„La data de 21 septembrie, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituţii de învăţământ din municipiul Bucureşti şi unele unităţi medicale au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de ameninţare”, a anunțat, luni dimineaţă, Poliţia Capitalei.
Expeditorul, care s-a prezentat sub numele de „Angela”, a scris în unul din mesajele care a ajuns la Inspectoratul Școlar al Sectorului 2, că va intra în școală cu două pistolale și va face numeroase victime.
„Luni dimineața, voi intra în școala voastră cu două pistoale Beretta Px4 Storm… voi omorî cât mai mulți copii… când va ajunge poliția, mă voi sinucide. Pregătiți-vă pentru masacrul de luni”, se arată în mesajul amenințător, potrivit Observator.
Poliția Capitalei, împreună cu Serviciul Român de Informații, a făcut verificări pentru a stabili seriozitatea amenințării.
„Din primele date rezultate din verificarile preliminare efectuate de Poliţie, în coordonare cu Serviciul Român de Informaţii, nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală. Menţionăm că Poliţia Capitalei şi celelalte structuri de ordine publică acţionează în mod constant pentru asigurarea unui climat de siguranţă, în special în zona instituţiilor de învăţământ şi unităţilor medicale”, au anunțat reprezentanții Poliției Capitalei.
Poliţia precizează că tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip.
Inspectorul școlar al sectorului 2 a recomandat directorilor de unități de învățământ să alerteze imediat Poliția dacă primesc mesaje similare și să limiteze accesul persoanelor străine în școli până la clarificarea situației.
Ancheta este în desfășurare, Poliția și SRI continuând verificările pentru a stabili cine a trimis mesajele și cu ce intenții.
Sursă foto: Shutterstock
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.