Ilie Bolojan, discurs tăios la moțiunea de cenzură: „Dacă e adevărată moțiunea, unde ați fost până acum? N-ați fost în guvern?”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ilie Bolojan a transformat tribuna Parlamentului într-o scenă a confruntării directe, susținând un discurs ferm și încărcat de tensiune în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură. Șeful Executivului nu s-a rezumat doar la o apărare tehnică a cabinetului său, ci a lansat un atac frontal la adresa partidelor de opoziție, pe care le-a acuzat de „demolare fără soluții”.

Într-un moment în care stabilitatea economică a țării atârnă de un fir de ață, premierul a avertizat că jocurile politice de culise riscă să blocheze definitiv accesul României la fondurile vitale din PNRR.

Critici dure la adresa semnatarilor și fractura logică a moțiunii

Ilie Bolojan a taxat dur incoerența argumentelor prezentate în documentul moțiunii, vizându-i în special pe social-democrații care au susținut demersul de demitere a Guvernului. Premierul a subliniat că este inacceptabil ca formațiuni care au gestionat destinele țării până recent să reclame acum probleme pe care ele însele le-au generat sau le-au ignorat în timpul mandatelor lor.

„Am ascultat această moțiune, care face vorbire despre societăți comerciale, despre cum s-a guvernat și despre o metaforă care deranjează. Ea are o fractură logică, mai ales din partea celor de la PSD care au contrasemnat-o sau au citit-o. Știți de ce? Dacă e adevărată moțiunea, unde ați fost până acum? N-ați fost în guvern? Dacă nu e adevărată, mie mi-ar fi rușine să semnez așa ceva”, a declarat cu vehemență Ilie Bolojan în fața plenului reunit, potrivit Mediafax.

Măsuri de austeritate în fața colapsului bugetar

Ilie Bolojan a subliniat moștenirea economică dezastruoasă, amintind că, la instalarea cabinetului său, România se afla în topul negativ al Uniunii Europene în ceea ce privește deficitul bugetar.

„România venea din 2024 cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană — 9,3% din PIB. Nu eu l-am produs. L-am găsit”.

„Cum am ajuns aici? Au fost trei faze. Într-o primă fază, în primele luni, Partidul Social-Democrat a ales să joace rolul opoziţiei din interiorul guvernului”, a declarat premierul Ilie Bolojan în fața Parlamentului, oferind o perspectivă dură asupra tensiunilor care au măcinat guvernarea. Șeful Executivului a descris o atmosferă de lucru marcată de neîncredere, în care deciziile luate în spatele ușilor închise erau subminate imediat prin scurgeri de informații controlate.

Jocul dublu și decontul politic

Premierul a subliniat că această strategie a partenerilor de guvernare a fost una calculată, dar ineficientă pe termen lung. „E foarte neplăcut să participe la o şedinţă de coaliţie, să plece după aceea pe surse ce nu s-a discutat sau doar parţial adevărat, iar seara să vezi la televizor că nu mai e valabil ce s-a stabilit la ora 13 sau la ora 14, sperând că, în faţa măsurilor care au fost luate, care nu au fost uşoare, aşa este, unii vor rămâne cu decontul, vom identifica un vinovat şi alţii vor scăpa de nota de plată în aşa fel încât să recupereze eventual electoratul pierdut”, a explicat Bolojan citat de Știrile Pro TV.

În viziunea sa, erorile politice din ultimii doi ani au fost fatale pentru încrederea cetățenilor, acesta admițând că „electoratul a fost pierdut în 2024 şi 2025 când nu l-am respectat, când guvernele de atunci, în care şi noi am făcut parte, au venit cu promisiuni care nu au putut fi onorate şi în care le-am creat nişte aşteptări în care statul le poate da ce nu are”.

Citeşte şi: Moțiunea de cenzură este dezbătută și votată în plenul Parlamentului. Ilie Bolojan, atac la adresa PSD: „Unde ați fost până acum? Nu în Guvern?”

Citeşte şi: Nicușor Dan, anunț înaintea votului moțiunii de cenzură: „România va continua direcția occidentală”. Ce spune despre Călin Georgescu

Tăierea privilegiilor și reacția baronilor locali

Momentul critic al guvernării a fost reprezentat de declanșarea reformelor administrative, care au vizat direct resursele financiare controlate la nivel local. „După ce am luat primul val de măsuri care era necesar, am început să lucrăm la reducerea cheltuielor statului, şi am generat supărarea baronilor locali, care nu au mai putut folosi puşculiţa statului ca şi rezervă pentru proiecte fără acoperire, pentru incompetenţă”, a afirmat răspicat premierul. El a detaliat și pașii concreți făcuți pentru echilibrarea bugetului, menționând că „am redus sporurile și cheltuielile de personal, dacă ne uităm au scăzut cu 5%, dar trebuie continuată măsura. Am revenit cu reducerea de 10% în administrație”.

Sacrificiul pentru stabilitatea țării

În ciuda presiunilor, Ilie Bolojan susține că a încercat să mențină stabilitatea guvernării cât mai mult timp posibil, chiar cu prețul propriei imagini. „În toată această perioadă, am răbdat, m-am făcut că nu văd ce vede toată lumea, că nu aud, sperând şi crezând că, pentru ţara noastră ca să meargă lucrul înainte merită să suporţi, merită să pierzi, dar n-a fost suficient”, a concluzionat acesta în cadrul dezbaterii moțiunii de cenzură. Mesajul premierului indică faptul că limita compromisului politic a fost atinsă în momentul în care interesele de grup au blocat definitiv eforturile de reformă ale aparatului de stat.

Foto – arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton