Home > Știri > Ilie Bolojan, anunț despre starea centralei nucleare. „Nivelul apei la Cernavodă nu a mai scăzut!” Ce spune despre situația aprovizionării cu combustibil
Ilie Bolojan, anunț despre starea centralei nucleare. „Nivelul apei la Cernavodă nu a mai scăzut!” Ce spune despre situația aprovizionării cu combustibil
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Ilie Bolojan a prezentat bilanțul celor trei ședințe de lucru desfășurate la Guvern privind gestionarea crizei energetice și aprovizionarea cu combustibil a țării. Premierul interimar a explicat că autoritățile au în analiză atât măsuri directe pentru menținerea în funcțiune a infrastructurii critice, cât și soluții economice și administrative de rezervă.
Deși situația rămâne dificilă pe fondul debitului scăzut al Dunării, semnalele recente arată o stabilizare la nivelul resurselor, iar Guvernul pregătește cadrul legal pentru gestionarea orelor de vârf.
Intervenții la Cernavodă și optimizarea rafinăriilor
Una dintre principalele priorități ale Executivului rămâne Centrala Nucleară de la Cernavodă, unde scăderea apelor Dunării a impus lucrări tehnice de urgență. În paralel, pe piața carburanților datele indică o revenire a capacităților de procesare, fără a fi anticipate sincope pentru populație sau mediul de afaceri.
„În această dimineață am analizat, în trei ședințe de lucru, situația din energie și aprovizionarea cu combustibil a României. Prima ședință a vizat situația de la Cernavodă, în contextul scăderii debitului Dunării. Lucrările de dragare și de derocare continuă, iar în perioada următoare urmează să fie realizată operațiunea de scufundare a barjelor, imediat ce toate condițiile tehnice vor fi îndeplinite. Obiectivul nostru este să prelungim funcționarea Unității 2 a centralei, deoarece fiecare zi de operare înseamnă un plus de energie pentru Sistemul Energetic Național.
Nivelul apei la Cernavodă nu a mai scăzut. Este un semnal bun, dar situația rămâne dificilă și continuăm toate măsurile pentru a menține grupul în funcțiune cât mai mult. Am analizat apoi situația aprovizionării cu combustibil. Datele arată că situația s-a îmbunătățit. Rafinăria OMV procesează la capacitate maximă, iar Petromidia funcționează la aproximativ 85% din capacitate și este așteptată să revină la un regim normal de funcționare până la finalul săptămânii.
În acest moment, nu anticipăm probleme privind aprovizionarea cu combustibil pentru populație, agricultură și transportatori”, a transmis Ilie Bolojan.
Lichiditate pe piața energiei și avizarea rapidă a noilor proiecte
A treia rundă de discuții s-a concentrat pe piața furnizorilor de energie și pe identificarea soluțiilor financiare necesare pentru deblocarea plăților restantate, precum și pe grăbirea autorizării de noi capacități de producție.
„În ultima ședință am discutat cu principalii furnizori de energie despre măsurile necesare pentru menținerea echilibrului în sistem. Am analizat soluții pentru asigurarea lichidității în piață, prin plata sumelor restante din schema de compensare, precum și colaborarea cu Transelectrica pentru identificarea unor măsuri de reducere voluntară a consumului în rândul marilor consumatori.
Totodată, am convenit cu Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei să accelereze emiterea tuturor documentelor necesare pentru proiectele aflate într-un stadiu avansat, astfel încât noile capacități de producție să poată fi puse în funcțiune cât mai rapid”, a menționat premierul interimar.
Mecanism de rezervă de la Guvern pentru marii consumatori
Pentru a preveni dezechilibrele majore din rețea în momentele de consum maxim, Executivul pregătește o hotărâre de guvern care va stabili procedura de limitare temporară a consumului industrial, aplicabilă doar în situații extreme.
„Mulțumesc tuturor cetățenilor și companiilor care răspund apelului de a reduce consumul de energie în aceste zile. Fiecare măsură de economisire contribuie la diminuarea presiunii asupra sistemului energetic. În zilele următoare vom adopta o hotărâre de guvern care pune în aplicare mecanismul prevăzut de lege pentru situațiile în care reducerea voluntară a consumului nu este suficientă pentru acoperirea necesarului de energie în orele de vârf.
Marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului, în funcție de specificul activității și de posibilitățile Sistemului Energetic Național. Este un mecanism de rezervă, pe care îl pregătim pentru a fi folosit doar dacă situația o va impune”, a concluzionat șeful interimar al Executivului.