Daniel Murărețu, fost campion național la haltere și un nume respectat în domeniul educației fizice, a trecut în neființă la vârsta de 63 de ani, lăsând în urmă o moștenire impresionantă și o comunitate profund îndurerată.
Originar din Galați, Daniel Murărețu și-a început cariera sportivă la Școala Sportivă locală, continuând apoi la Clubul Sportiv Rapid București. Sub îndrumarea antrenorului Gheorghe Gospodinov, Muraretu a cucerit titluri naționale atât la juniori, cât și la seniori, devenind un reper în halterele românești.
Pe lângă performanțele sportive, Daniel Murărețu a fost și un om al educației. Deținea diplome în Educație Fizică și Sport, dar și în Psihologie, ceea ce i-a permis să îmbine pregătirea fizică cu înțelegerea profundă a motivației și psihologiei sportivilor. A fost lector universitar, titular al disciplinelor haltere, culturism și fitness, și a activat ca antrenor și arbitru național.
Mesajul Federației Române de Haltere
Anunțul dispariției sale a fost făcut public de Federația Română de Haltere, care a transmis un mesaj emoționant:
”L-am pierdut pe prietenul și colegul nostru Daniel Constantin Murărețu. Originar din Galați, a practicat halterele la Școala Sportivă și, mai târziu, la Clubul Sportiv Rapid București, sub coordonarea antrenorului Gheorghe Gospodinov, fiind campion național la juniori și seniori.
Licențiat în Educație Fizică și Sport și în Psihologie, lectorul universitar. Dr. Daniel Murărețu a fost un cadru didactic apreciat și dedicat, titular al disciplinelor haltere, culturism și fitness, antrenor și arbitru național. A fost un coleg bun și mereu dornic să ofere ajutor și să se implice în activitățile noastre.
Daniel împlinise anul acesta 63 de ani. Federația Română de Haltere transmite sincere condoleanțe familiei și celor dragi. Dumnezeu să te odihnească în pace, Profesore”, a transmis Federația Română de Haltere.
Daniel Murărețu nu a fost doar un sportiv de excepție, ci și un formator de caractere. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om dedicat, generos și pasionat de munca sa. Moartea sa lasă un gol imens în comunitatea sportivă și academică.
Foto – Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.