Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Ciprian Dumbravă, fost fotbalist al Petrolului Ploiești, a încetat din viață la 45 de ani, după o luptă grea cu o boală gravă. Stabilit ani buni în Marea Britanie, s-a întors în Târgoviște, unde a fost înmormântat pe 4 iulie.
Ciprian Dumbravă, fost fotbalist în Liga 1, a murit la 45 de ani
La doar 45 de ani, fostul fundaș central al Petrolului Ploiești, Ciprian Dumbravă, s-a stins din viață, după o luptă grea cu o boală descoperită târziu, potrivit Gazeta Sporturilor.
Originar din județul Dâmbovița, Dumbravă și-a construit pașii în fotbal la Centrul de Pregătire „Nicolae Dobrin”, sub atenta îndrumare a unor antrenori renumiți precum Tănase Dima și Mihai Georgescu, avându-l mentor pe însuși Nicolae Dobrin. În sezonul 2003-2004, a îmbrăcat tricoul Petrolului Ploiești, adunând cinci prezențe în prima ligă sub comanda antrenorilor Florin Marin și Ștefan Nanu. Printre coechipierii săi de atunci se numărau Laurențiu Marinescu și Dinu Todoran.
A urmat un traseu fotbalistic prin echipe precum CSM Târgoviște, FCM Alexandria, Midia Năvodari, Astra Ploiești și Altay Constanța, iar ulterior, destinul l-a purtat în Marea Britanie, unde a evoluat trei sezoane pentru FC România, clubul comunității românești din Regatul Unit.
Vestea trecerii în neființă a fostului fotbalist a șocat pe toată lumea, cu atât mai mult cu cât aceasta vine la doar câteva zile după dispariția prematură a unui alt jucător, Radu Mărginean. Dinu Todoran, fost coleg al lui Dumbravă la Petrolul, a mărturisit pentru Gazeta Sporturilor: „Am fost colegi la Petrolul, dar pentru puțin timp, el juca fundaș central. Eu eram cu câțiva ani mai mare. Am văzut și eu știrea, Dumnezeu să-l ierte! Și eu am rămas surprins, mai ales că venea imediat după cea cu Radu Mărginean. Unul după celălalt, ambii foarte tineri… Nici nu mai știam ce face, am auzit că a fost plecat în străinătate”.
George Neagu, alt fost coleg al lui Dumbravă de la Astra Ploiești și Midia Năvodari, a rememorat ultima lor întâlnire: „Cu Cip am vorbit la «barajul» dintre Farul și Chindia, ne tachinam unul pe celălalt și-l așteptam în august, în vacanță, la mine la mare. Nu ne-am mai văzut de mult timp, noi am fost colegi la Astra, la «tineret», și la Midia. Nu am îndrăznit să o sun pe soție. El a fost plecat în Regatul Unit, se stabilise acolo într-o perioadă”.
Moștenirea lăsată în urmă
Cei care l-au cunoscut pe Ciprian Dumbravă îl descriu ca pe un om modest, respectuos și dedicat. Într-un mesaj emoționant postat pe rețelele sociale, FC România a transmis: „Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas-bun de la fostul nostru jucător, Dumbravă Ciprian, care a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 45 de ani, după o luptă grea cu boala! Timp de trei sezoane, Ciprian a purtat cu mândrie tricoul FC România. A fost mai mult decât un fotbalist, a fost un coleg adevărat, un om modest, respectuos și dedicat, care și-a lăsat amprenta asupra tuturor celor care au avut privilegiul să împartă vestiarul și terenul cu el. […] Vei rămâne pentru totdeauna parte din istoria și din sufletul FC România. Nu te vom uita niciodată!”.
Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a transmis, la rândul său, un mesaj de condoleanțe: „Cu profundă durere am aflat vestea trecerii în neființă a lui Ciprian Dumbravă, fotbalist dâmbovițean reprezentativ, care a îmbrăcat de-a lungul anilor tricoul mai multor echipe din județul nostru, și cu prezențe în prima ligă”.
Ciprian Dumbravă a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, 4 iulie 2026, în orașul său natal, Târgoviște.